Pe vremea junioratului, Alexandru Barbu a reușit un rezultat care i-a dat speranțe că poate realiza ceva cu schiul. Erau Mondialele de Juniori din Maribor în 2004. Era un puști (top 5 la tinerețe) și nu avea cum să impresioneze cu clasările sau timpii în disciplinele individuale. Dar a fost constant și, spre deosebire de fratele mai mare cu 3 ani (tot junior și el și cu rezultate individuale mai bune acolo unde a terminat) nu a ieșit la nici o probă din concurs. Combinata alpină la juniori aduna timpii celor 4 probe și aici, în întrecerea schiorilor compleți, dintre toate sutele de participanți, el a fost al 20-lea.
Nu știu de ce s-a lăsat Sebastian până la urmă. Alex a continuat. Și pentru că România nu are antrenori de nivel FIS, Sebi s-a apucat el de treabă. A învățat din mers. Văzând și făcând. În paralel a început să concureze în raliuri auto. Ce a prins acolo a folosit la antrenamentele fratelui său. Până la urmă fizica ce stă la baza înțelegerii traiectoriei optime e aceeași și în schiul alpin și în automobilism. E posibil să fie singurul antrenor (deși refuză să se considere unul) român care știe să descifreze un traseu de schi doar văzându-l la recunoaștere. La un sondaj printre schiorii noștri, câștigă detașat titlul de cel mai bun antrenor român. Repet: deși refuză să se considere unul. Când își definește calitatea în care îl însoțește acum pe Alexandru Barbu la Jocurile Olimpice sub titulara de „antrenor federal” acordată de federația română de schi, spune: sunt doar reprezentatul fratelui meu. De aceea nu vrea să aibă vreo implicare în ce fac ceilalți schiori români.
Pentru Alex însă, a fost punctul de sprijin în întreaga carieră. Cei doi frați au clădit împreună rezultate nemaiatinse de vreun băiat din epoca modernă a schiului alpin. După știința mea, este singurul care a făcut curse sub 20 de puncte la slalom. Asta se întâmpla acum 4 ani, în sezonul olimpic, când și-a programat perfect forma pentru a obține la Jocurile Olimpice cel mai bun rezultat românesc până la super-G-ul de aseară al Aniei.
La slalomul din Soci, o manșă secundă chițibușară a triat drastic în rândul schiorilor de Cupă Mondială, care au riscat prea mult. Doar 20 din vreo 50 au terminat cursa. Din restul lumii (65 de schiori din tările „exotice”), Alex a terminat primul. Primul!!! Nu atât locul 21 e performant, chiar dacă sună și dă bine. Ci punctele FIS realizate: 65. Cu cât nivelul unui concurs este mai înalt, cu atât e mai dificil să obții un așa punctaj.
La patru ani după momentul de apogeu al carierei, Alex este încă cel mai bun schior de probe tehnice din România, deși a avut de trecut între timp peste multe accidentări, dintre care ligamentul rupt în calificările Mondialelor din Beaver Creek s-a refăcut foarte încet. Diferența între el și copiii noii generații este încă uriașă.
A tras lozul norocos atunci când federația l-a ales pe ascuns drept schiorul participant la Jocuri, în defavoarea vitezistului Ionică Achiriloaie. Spune că își dorește un loc 30 în ambele probe la care participă (slalom uriaș și paralel), dar adevărul e că acesta e un obiectiv nerealist, stabilit probabil fără să fi cunoscut schiorii participanți.
Deși din nou, și acesta este deja un lucru remarcarbil, și-a crescut forma la țanc pentru întrecerile coreene, rezultatele acestei ierni nu sunt la nivelul de acum 4 ani. Și nici blazonul concursurilor la care a participat nu are la fel de mult steaguri ale marilor națiuni ale schiului. Dar a schimbat ceva la pregătire, alegând și el ehipa din Kronplatz (Italia), locul în care mulți schiori din țări fără tradiție își croiesc drumul până la intrarea în primii 30 în Cupa Mondială.
La noapte va fi al 82-lea la startul slalomului uriaș. În Soci a purtat numărul 69 și a terminat pe locul 48. Reamintesc că numerele de start reflectă valoarea rezultatelor unui schior în ultimele două sezoane. Așadar, orice rezultat în care depășește adversari cu numere mai bune, e onorabil. Dacă intră în primii 60, va fi un rezultat bun. Top 50 este deja foarte bun. Succes, Alică! Succes, Sebi!
Schi alpin. Deocamdata. 