Mika, Frida, Petra. Sună cunoscut?

În vreme ce băieții încă tremură pentru prima etapă a sezonului (tot din cauza vântului), fetele au avut trecut cu bine astăzi în Levi (Finlanda) de prima jumătate a celei de-a doua curse. Deși prognoza promitea vânt de peste 70km/oră, rafalele au rămas moderate și cu o întârziere de trei sferturi de oră, plus o pistă cu startul coborât până la jumătatea platului inițial, slalomul de dincolo de cercul polar s-a putut desfășura cu bine.

Mikaela Shiffrin (45’’06) conduce cu avantaj mititel (+0’’14) în fața Fridei Hansdotter. Petra Vlhova (+0’’59) are mai mult de recuperat dacă dorește să-și apere titlul de anul trecut. Șanse la un podium au și Katharina Gallhuber (+0’’63) și Wendy Holdener (+0’’70).

Întotdeauna am crezut că Levi premiază slalomiștii compleți: pe cei care știu atât să genereze viteză în plat, cât și să atace furibund pe abrupt. Căci profilul pârtiei este neobișnuit. O jumătate cu cel mai lung pasaj plat din circuit, urmată de un abrupt foarte înclinat, motiv pentru care e marcată drept pistă neagră.

Fetele cu succese în Finlanda s-au potrivit acestui profil, în vreme ce specialistele de abrupt, ca Bernadette Schild, sau cele de plat, și aici o voi numi (poate un pic pe nedrept) pe Nina Haver-Løseth, nu au convins. Și tot din aceleași observații am dedus că fetelor care au instalat turbo-ul pentru plat le convine mai mult decât celor neînfricate de terenul aplecat prăpăstios.

În realitate, în Levi se încurcă și destule dintre schioarele complete. Acum câteva zile, Katharina Gallhuber, medaliată olimpică cu bronz, a explicat ce o depășește pe ea: ajustarea de la platul extrem la abruptul extrem. Iar astăzi urmărind intenționat acest aspect, am ajuns la concluzia că aceasta este problema cea mai grea pe care trebuie să o rezolve majoritatea concurentelor.

În prima parte știi că trebuie să creezi viteză din nimic și ataci fără rezerve. Când se surpă terenul însă, toate bunele intenții pier în fața instinctului de conservare, ce comandă călcâielor apăsarea suplimentară a schiurilor sub porți. Iar acestea se supun cuminți, tăind panta în curmeziș și nu de-a dreptul, în vreme ce cronometrul înghite hulpav zecimi de secundă. Până se trezesc fetele din ocolul ordonat al fiecărui fanion și își amintesc că nu e suficient să ajungă la linia de sosire, cel puțin jumătate de abrupt e dus, odată cu timpul bun scos în elanul de pe plat.

Exact această slăbiciune i-a lipsit Mikăi. Singura dansatoare de pe abrupt, a profitat în special de ezitările infime la fiecare întoarcere ale Fridei Hansdotter, singura care a părut în stare să-i țină piept americancei. Celelalte fete ba au bruscat virajele la final (Petra și Kătrina), ba au pierdut ritmul (Anna Swen Larsson – locul 6, +0’’93), ba nu și-au reglat agresivitatea și au făcut greșeli (Wendy și altele).

Spre bucuria mea și sper că și a voastră. Căci în afara virajului perfect, nimic nu-i mai frumos la schi decât o cascadorie răsplătită de succes. Sau o eroare lăsată în urmă ca și când n-ar fi fost. Marina Wallner (locul 9; +1’’27) a dat dovadă de sânge rece atunci când un schi i-a luat-o razna la intrarea pe abrupt. L-a readus pe drumul bun fără să reducă tempo-ul, apoi a continuat să atace cu tot atâta tupeu. Iar Nina Haver-Løseth (10; +1’’29), cea de obicei atât de liniștită, a fost obligată să ne arate și fața de acrobată după o ieșire foarte largă în peisaj, ce a dus-o la un pas de abandon.

Meta Hrovat (7; +1’’01), junioara slovenă care ne-a uimit ca schioară de uriaș sezonul trecut, a demonstrat mai mult decât elocvent de ce a devenit campioană mondială de junioare la slalom.

Pista a rezistat cu brio, deși experții au fost sceptici. Cum Levi nu a avut geruri încă, iar ninsori nici atât, gazdele au întins la fel ca în Sölden o pătură de omăt de cultură, ce n-a părut extraordinar de compact înainte de cursă. Dar cum Marlene Schmotz, ultima schioară de deasupra liniei calificante a purtat maieul un numărul 64(!), nu cred că au existat plângeri.