Astăzi în Val Gardena, Aleksander Aamodt Kilde (1:56’’13) a câștigat coborârea cu o prestație de vis. S-a depărtat de adversari încă de la start și pe tot parcursul n-a făcut decât să-și mărească avantajul până aproape de o secundă sau peste. Dar tot astăzi la coborârea din Val Gardena, Marc Gisin a căzut urât de tot și a leșinat, fiind până la urmă transportat la spital, de unde nu a fost transmis încă nici un diagnostic oficial. Inevitabil, întreaga cursă a rămas prinsă între aceste două extreme.
Până să schieze Kilde, din cei cinci schiori ce terminaseră deja cursa, patru se șicanaseră reciproc cu timpii, despărțiți de două zecimi. Unii cu greșeli mari, alții fără, dar lăsând impresia că se putea mai bine. Nu neapărat mult mai bine, deși Hannes Reichelt (locul 10; +1’’31) reușise să se desprindă de acest mini-pluton cu alunecarea din pasajele cu sărituri. Dar viteza de sus l-a împins prea direct în primele porți de pe Ciaslat (pajiștea de deasupra pădurii) și a trebuit să frâneze, pierzând toată agoniseala de la început. “Azi mi-au alunecat schiurile (aluzie la habarnismul timpilor slabi de la SG și antrenament), am pierdut numai și numai pe basca mea. Altfel aș fi ajuns pe podium”. Parol, că adevăr grăiește.
Mauro Caviezel (8; +1’’12) și Adrien Theaux (9; +1’’17) s-au grăbit să răsufle ușurați. Inspirație, expirație, inspirație… stop. Cu cât s-au înverzit intermediarii lui Kilde mai tare cu atât au căzut fălcile celor doi mai jos. Va fi greu de explicat vreodată ce număr de magie a reușit norvegianul azi. Cursa de pe Saslong este practic un concurs de centuplu-salt: din săritoare mare în săritoare mare la început, din genuflexiune în genuflexiune pe Ciaslat, și cu un capac final, care nu mai e chiar catapulta lungă de acum câțiva ani, dar nici floare la ureche atunci când coapsele ard de la efortul uriaș. Și poate aici zace secretul lui Kilde, care a săltat ca o gazelă tot parcursul. Gurile invidioase și cele admirative se află în deplin acord în privința mai noului norvegian: e cel mai puternic și cel mai antrenat la aparate dintre toți schiorii. Adăugați că vine din țara schiorilor care dau din bețe, lucru mai mult decât necesar în Val Gardena, unde de la start se pornește pe o pantă “brutal de plată”, după cum zicea Hans Knauss acum câțiva ani la cursa cu camera.
Trei-patru zecimi întârziere după mai puțin de un sfert din cursă a fost norma pentru cei mai buni din rest. Dar și pe celelalte trei sferturi Kilde s-a jucat de-a dom’ profesor. “Ofensiv și în echilibru, așa m-am simțit cât am coborât. Confortabil și rapid în același timp, o senzație pe care nu o avem prea des.” Fericit și ușurat de terminarea secetei la peste doi ani și jumătate de la ultima victorie, norvegianul a fost singurul zâmbitor la interviul cu orfii de pe pistă, acordat în pauza de după accidentarea lui Marc Gisin. Nu că ar fi nesimțitor, dar așa de mare i-a fost povara lipsei de rezultate dorite.
Poverile astea. Cu una dintre ele admite Max Franz (2; +0’’86) că s-ar fi luptat azi. Am zis eu acum două zile că ar fi favoritul cel mare. Unul dintre voi i-a trimis mesaj, el a crezut, apoi l-au apucat îndoielile, că dacă ne dezamăgește, și uite așa a schiat crispat și n-a mai câștigat. Nu că locul 2 ar fi vreo rușine. Mai ales că i-a adus și tricoul roșu de lider al disciplinei, plus șefia în clasamentul general, unde tocmai l-a întrecut pe Aksel cu 7 punticele și unde va sta probabil până mâine, când Marcel va rândui lucrurile pe făgașul arhicunoscut. “Nu mi-a mai ieșit Ciaslatul așa de bine”, a admis Max. “N-a fost ușor azi. Așteptările au fost mari și din exterior și din interior.” Acum a văzut că nu s-a dărâmat lumea dacă în pofida estimărilor a ocupat o treaptă mai joasă a podiumului și poate că nu-l va mai timora tracul în viitor.
Pe americani nu i-a deranjat că i-am văzut favoriți azi. Dimpotrivă, așa s-au bucurat că toți s-au bulucit spre podium. Dar știți cum e, când trei oameni vor să intre deodată pe ușă, rămân toți trei pe dinafară. Mai întâi Steven Nyman (5; 1’’01), triplu învingător pe Ciaslat în anii precedenți, a mai cântat o serenadă celei mai îndrăgite pârtii. Apoi Bryce Bennett și-a depășit mentorul la mustață pe ultimii metri (4; 0’’98), care mentor ține socoteala duelului lor: “cred că sezonul ăsta m-a luat cu o sutime la total”. Ceva mai târziu, când Eurosport oprise transmisiunea live, Travis Ganong (6; 1’’05) a zis «hai și eu», săvârșind monopolul american pe mențiunile etapei.
De 10 ani încerca Beat Feuz (3; +0’’92) să urce pe podiumul coborârii din stațiunea italiană. În van. Azi a fost din nou cât pe ce să nu fie. Dar s-a încrâncenat la final, s-a lansat spre ultima săritură cu cea mai mare viteză și a mai tăiat un pic din handicapul acumulat pe restul traseului. N-a avut timp să se bucure de reușită. Abia ajuns la panoul de onoare, a ridicat ochii spre ecranul cu cursa live și și-a văzut coechipierul căzând teribil. Marc Gisin a făcut o greșeală și și-a încrucișat schiurile chiar când se pregătea să decoleze pe cocoașele cămilei. A trecut buza săritorii culcat pe-o rână și în viteză. Trambulina la aruncat în aer. Prima aterizare a fost pe spinare. I-au zburat ochelarii și schiurile de la șoc. A doua aterizare a fost din nou pe spinare, de data aceasta și capul lovind pista.
Când a căzut Thomas Dressen în Beaver Creek, m-am gândit că nu-i nimic mai rău decât să auzi urletele de durere ale unui schior accidentat grav. Liniștea de după o accidentare gravă e însă și mai cumplită. Loviturile l-au lăsat pe Marc inconștient, iar trupul i-a alunecat dezarticulat la vale. Ajutorul i-a fost acordat imediat. Elicopterul a sosit și el imediat. Dar echipa care l-a îngrijit nu l-a trimis leșinat la spital. Au luptat mai bine de 20 de minute ca să-l trezească, să se asigure că e într-o stare stabilă și abia apoi i-au dat drumul spre Bolzano. Informații de la surse izolate susțin că diagnosticul include fractură de pelvis, 4 coaste rupte și comoție cerebrală. Dar nimic nu a fost confirmat oficial. Astă seară Marc urma să fie transportat pe calea aerului în Elveția în comă indusă, iar federația lor a promis un comunicat despre starea lui pentru mâine după amiază. Din ce pot citi din reacțiile lor, cred că încă se tem de o înrăutățire neanunțată.
“Doar” cu o comoție a scăpat Marc în 2015 pe Streif. Urmările ei le-a resimțit totuși până inclusiv sezonul trecut, când în sfârșit cineva a realizat că suferă de stres post-traumatic și l-a ajutat să scape de insomnie și starea continuă de oboseală. Nu mai departe decât în urmă cu o zi, elvețianul publicase un articol (foarte bun, dacă nu știți germană, folosiți-l pe tălmaciul Gugăl) despre ce se întâmplă în corpul și mintea unui schior atunci când cade la viteze de pe 100 km/h.
Primul lucru pe care l-am observat când a lovit pista cu spinarea, a fost că nu a purtat un airbag. În echipa elvețiană știu doar de Ralph Weber că ar purta unul în timpul curselor. Ceilalți nu cred în ele. În echipa Austriei, majoritatea poartă, dar Max Franz nu e în această majoritate, căci îl “jenează”. La total, se estimează că mai puțin de 50% din schiori au încredere în această metodă de protecție. Partea de neînțeles este că mulți dintre sceptici (cum ar fi Kilde), nici măcar nu l-au încercat vreodată. Toți spun însă că l-ar purta fără crâcnire dacă ar fi obligatoriu. Accidentarea lui Marc Gisin va redeschide cu siguranță atât discuțiile despre acest accesoriu, cât și pe cele despre siguranța schiorilor.
În pauza de jumătate de oră în care i s-a acordat primul ajutor, orfii au luat interviuri schiorilor fruntași și austriecilor. Max Franz a insistat să îi ureze sănătate lui Marc în primul rând. Lui Beat aproape i-au dat lacrimile și n-a putut spune nimic despre cursa lui. “Cursa mea a devine cu totul lipsită de importanță când colegul meu pățește așa ceva. Cu câteva săptămâni în urmă ne-a murit un coechipier (e vorba de Gian Luca Barandun, decedat într-un accident de parapantă).” Mai mult n-a putut spune.
Pentru Matthias Mayer, accidentul a fost al doilea moment de deja vécu al zilei. Austriacul a căzut astăzi în același loc în care acum trei ani și-a fracturat câteva vertebre. A purtat și atunci airbag, și convins că acesta l-a salvat de la paralizie, l-a purtat și azi. La fel ca Marc Gisin azi, Matthias a fost atunci aruncat de pistă în aer, căzând pe spate. Azi s-a ridicat imediat, arătând semne de mare supărare. Mulți schiori sunt nervoși la abandon fiindcă nu reușesc să termine cursa. Nu și el, cel puțin nu azi. “M-a supărat faptul că n-am putut trece destins peste pasajul respectiv. Fără să vrei, te gândești de fiecare dată la ce s-a întâmplat acolo.” Dar accidentul lui Marc Gisin a avut efectul unei treziri la realitate, căci cât timp e sănatos, “un abandon nu e o tragedie”.
Poate fără pauza uriașă petrecută chiar înaintea cursei lui, Aksel Lund Svindal (7; 1’’08) ar fi avut o șansă la dubla victorie. El a fost cu siguranță printre cei care n-au văzut ce s-a întâmplat (era deja în cabina de start). Are și suficientă experiență pentru a opri gândurile negre când e clar că cineva s-a accidentat. Dar nu e suficient. Un schior se montează pentru coborâre încă de la cursele celor doi dinaintea lui. Când se face pauză, trebuie să elimine adrenalina, și apoi să se reîncarce cu aceeași intensitate când îi vine din nou rândul, iar asta nu e ușor. Nici vizibilitatea n-a mai fost chiar la fel, căci între timp toată partea de sus a traseului se scufundase în umbră. Dar într-un sezon pe care n-a fost sigur că va fi în stare să-l schieze (din cauza genunchiului cu probleme de la accidentarea din Kitz), Aksel nu stă să jelească pierderea vrăbiilor de pe gard, ci știe să prețuiască premiile din ziua anterioară.
Schi alpin. Deocamdata. 