După modificarea regulamentului FIS, cursa anulată la debutul sezonului în Sölden, un slalom uriaș, a fost preluată cu bucurie de Saalbach, stațiunea care speră să organizeze în 2025 Campionatele Mondiale. Și cum francezii nu s-au înghesuit să țină în această perioadă slalomul anulat în Val d’Isere, austriecii au mai ridicat încă o dată mâna. Astăzi avem uriașul, la 20 de ani fără câteva zile de cel precedent, câștigat de Hermann Maier. Înainte de curse am fi putut paria cu destulă siguranță că gazdele vor avea din nou motive de bucurie. Dar dacă într-adevăr anul acesta va câștiga un austriac, e mai probabil să nu îl cheme Marcel Hirscher. Dominatorul discipinei e doar pe locul 5. Asta nu ar fi o problemă, însă are o întârziere de 71 de sutimi!!!
Lider este Matts Olsson (1’20’’76), urmat de Manuel Feller (+0’’03) și de Loic Meillard (+0’’30). Dacă privim în clasament coloana ce marchează când a pornit fiecare schior, observăm cu ușurință că eticheta pe care scrie “manșă a numerelor de start” poate fi lipită pe această cursă fără remușcări. Pista preparată pentru uriaș a arătat excelent. Dar a avut un strat subțire ce s-a desprins ușor de baza betonată prin injectare. Primii patru schiori au dinaminat stratul, următorii au trebuit să se descurce pe zăpada ce le-a fugit de sub picioare. La asta s-a adăugat și vizibilitatea tot mai scăzută.
Dacă vă întrebați cum arată pista de uriaș din Saalbach, nu sunteți singuri. Aceeași curiozitate l-a măcinat și pe reporterul orf până l-a întrebat pe Benni Raich. Acesta a dat un răspuns scurt: Adelboden. Și într-adevăr, de cum a început cursa, m-am simțit cu Elveția pe televizor. Un abrupt mic dar rău, urmat de valuri de teren peste valuri de teren, o pantă agitată ca un ocean pe furtună, evident nu tocmai înclinată, apoi abruptul final. Aici m-am trezit din reverie. E luuuuuung abruptul ăsta în Saalbach, iar pe schiori îi dor mușchii deja și abruptul doar se mută un pic mai la dreapta sau mai la stânga și nu se mai termină. În total, manșele au fost mai lungi decât în Alta Badia, dacă vă vine să credeți!
Matts Olsson a folosit ideal numărul de start. Ar fi putut începe mai bine, dar mijlocul i-a fost excelent și apoi a dat dovadă și de o condiție fizică de invidiat, căci n-a obosit. El și Manuel Feller ce n-au obosit. Restul lumii a început să sufle greu încă de la mijlocul traseului. Sau să se miște greu. Apropo de Manuel, m-a dezamăgit rău. Nici măcar o cascadorie mică nu ne-a arătat. Rușine! 😀
Clasamentul zice altceva, dar zău că cel mai rapid a fost Loic. Până să obosească. Dar îl iertăm, că-i mic și mai crește. O dezechilibrare la mijloc i-a tăiat și viteză, și avânt, iar redresarea i-a secătuit rezervele de energie. Dar merge băiatul ăsta… un vis.
Zan Kranjec (locul 4; +0’’52) a schiat și el frumos. Cursiv, fără erori, dar s-a văzut că ceva îl frânează. Uneori ceva acesta e propria inițiativă de a sta pe linia perfectă, dar azi toți schiorii plecați mai târziu – Jan a avut numărul 6 – au suferit la acest capitol.
Marcel Hirscher a tras cel mai prost număr posibil pentru el, ultimul din grupa de elită. S-a tot împiedicat în zăpadă, și oricâtă putere a pus în viraje nu a reușit să iasă din ele atacând. La final a schimbat două vorbe zorite cu reporterii și s-a dus să testeze alte perechi de schiuri.
După aceea întârzierile au tot început să crească într-atât de mult încât cine a schiat sub 5 secunde s-a calificat. Înainte să vă las să vă vedeți de treburi, aș vrea să vă mai spun ceva și de șansele ratate. Henrik Kristoffersen (6; 0’’89) n-a avut cel mai bun număr de start, dar nici cel mai prost: 5. Adică a schiat între Manuel Feller și Jan Kranjec. Deci era loc de o clasare bună. Dar în vara aceasta când a pus accent pe creșterea masei musculare, Henrik a pierdut ceva. A fost și accidentat, e drept, și nu a putut absolvi același volum de antrenamente pe zăpadă, dar în momentul de față îmi dă în principal impresia că nu s-a acomodat cu transformările din propriul corp. Îl simte mai puternic, tinde să apese mai tare pe schiuri în viraje și uită să fie agil.
Alexis Pinturault (10; +1’’91) a tras un număr bun: 3-ul. Dar a făcut o greșeală la recunoaștere. O poartă, un dâmb, o nouă poartă și ups, s-a trezit trimis în direcția greșită, trebuind să și ocolească, să și frâneze pentru a reveni pe traseul marcat de antrenorul suedez. Hans Knauss, expertul televiziunii austriece, nu l-a certat, ci l-a tratat ca pe un tovarăș în eroare. Și el se păcălise la aceeași poartă de sub dâmb.
Cam asta a fost în prima manșă. Revin cu a doua.
Schi alpin. Deocamdata. 