Azi are Henrik șanse

Trebuie să fie îngrozitor de frustrant. Dacă Marcel Hirscher s-ar fi ocupat cu altceva decât schiul, Henrik Kristoffersen ar fi vânat recordurile bătute acum de austriac. Și ar fi fost deja cel mai de succes schior norvegian din istorie. Dar nu, cel care până în primăvară a fost cel mai de succes junior din toate timpurile (egalat acum de Marco Odermatt, atenție în viitor!), trebuie să se mulțumească aproape cursă de cursă cu locul secund. De fiecare dată în spatele lui Marcel. Ca și astăzi în prima manșă a slalomului din Madonna di Campiglio.

Foto: alliance / dpa

Dar astăzi diferența dintre cei doi e minusculă. 47 de secunde și 83 de sutimi sunt trecute în dreptul austriacului. Doar 14 sutimi mai mult are Henrik. Care de fapt l-a condus pe austriac la toți intermediarii. Deci azi Kristoffersen chiar ar putea câstiga și va schia pentru victorie.

Suprinzător, cei doi nu sunt singurii care pot urca sus de tot pe podium și al treilea candidat este un schior care a dispărut în ultimele sezoane dintre protagoniștii de elită. Marco Schwarz (+0’’32) a obținut în Madonna primul lui podium acum trei ani (cursa în care aproape i-a căzut drona în cap lui Marcel). Astăzi și-a anunțat revenirea la forma de atunci cu cel mai rapid finiș.