Așa arată perfecțiunea

“Sunteți cunoscut (așa vorbesc austriecii cu sportivii, cu dumneavoastră) pentru înclinația permanentă spre perfecționism. Se putea ceva mai bine astăzi?” “Hmmm,” a căutat Marcel Hirscher o hibă la manșa proprie, “greu de zis” și a evitat un răspuns clar. Dar zâmbetul extrem de mulțumit și mândru, pe care nu i l-am mai văzut niciodată a spus totul. Fericit da, l-am văzut de multe ori, dar mulțumit de sine ca acum nu.

În notițele de cursă evit superlativele absolute. De multe ori am crezut că mai bine decât ce am văzut nu va fi posibil și s-a găsit cineva care să mă contrazică. Dar de data aceasta, deși Marcel a fost doar al treilea am scris fără ezitare: “incredibil, dacă asta n-a fost perfecțiune, atunci nu știu care e”. Hirscher a fost foarte activ, foarte agil și a schimbat centrul de greutate uimitor de repede. Impresia de magie a fost amplificată și pentru că a schiat imediat după o manșă ce arătase foarte bună până la o scăpare în lateral a unui schi în micul plat dinainte de zidul final a lui Henrik Kristoffersen (locul 6; +1’’70). Dar Hirscher parcă a schiat pe alt traseu, cu virajele succedându-se mult mai rapid, cu un ritm mult mai ridicat.

Manuel Feller (5; +1’’38) și-a arătat și el entuziasmul nețărmurit. “Așa o manșă n-am mai văzut niciodată, la nimeni!“ a declarat colegul lui Marcel cu încântarea zugrăvită pe față. El personal schiase pe o linie foarte directă, milimetric pe lângă porți, motiv pentru care avusese de muncit pentru a se ține de schiurile tinzând să i-o tot ia înainte, ba chiar să-și ia zborul în virajele de pe abruptul final.

Panta aceasta de deasupta stadionului a fost chin pentru multă lume. În vreme ce sus, pe primele două treimi pârtia a fost înghețată bocnă, în partea de jos, de la multiplele tratări cu sare n-a mai rămas decât o masă grunjoasă, care nu răspunde la presiune, neoferind stabilitate și cu care schiorii nu pot negocia eficient virajele.

Michael Matt (4; +1’’35) își arătase neplăcerea față de această zăpadă încă dinainte de cursă. Dar timp a pierdut inclusiv sus, căci la fel ca Manuel a riscat și nu s-a putut ține tot timpul de schiurile foarte rapide, trebuind să alerge cu bustul după ele. Marco Schwarz (3; +1’’22) s-a descurcat o idee mai bine. Stilul care îl definește are viraje rotunjite, și a greșit mult mai puțin, dar de Marcel tot nu s-a apropiat.

Cum echipa Austriei îl are și pe Christian Hirschbühl(+2’’22), al cincilea membru al echipei (patru pe regulament, Marcel ca apărator al titlului) între primii 9, ați putea pune rezultatul pe seama culorilor drapelului sub care activează marcatorul traseului primei manșe. Dar nu, Mike Pircher nu este antrenorul echipei de slalomiști a Austriei, ci cel personal al lui Marcel. Care evident a beneficiat de un avantaj, cunoscând pe dinafară multe din combinațiile plantate pe drum.

Știind aceasta n-am crezut că ar mai avea cineva șanse să se apropie de starul Austriei. Dar nu doar unul, ci doi schiori s-au duelat cu Marcel de la egal la egal până la zidul final. Daniel Yule a fost oprit într-o verticală din pasajul mai lin de deasupra zidului, unde după o dezechilibrare pista l-a catapultat în aer și n-a mai terminat. Înainte de elvețian, Alexis Pinturault (+0’’56) schiase deja o manșă cum nu am văzut la el nici măcar în vremurile de când datează victoriile lui la slalom. Din păcate doar până la ultimul abrupt, unde “am început să atac porțile prea direct”. Linia dreaptă a scurtat intervalele dintre porți într-atât încât ritmul a devenit prea ridicat pentru a-l putea păstra până la capăt.

Pintu rămâne totuși singurul care să-l oblige pe Marcel să schieze serios și în manșa a doua.

Alexandru Barbu trebuie să fi făcut o greșeală mare, genul care te scoate de pe traseu, dar nu s-a lăsat îndepărtat, ci a muncit ca să rămână între porți și, în pofida întârzierii mari (+14’’42), a fost răsplătit cu calificarea în manșa secundă.