Înapoi la Cupa Mondială

Campionatele Mondiale sunt de acum istorie, dar Cupa Mondială mai are câteva săptămâni în față, numai bune pentru încheiat mediile. Și dacă la slalom Marcel Hirscher și Mikaela Shiffrin au avut grijă să-și pună deja deoparte coronițele, pentru celelalte discipline lupta este în toi.

Cum la bulgari federația nu este ocupată pentru a găsi cele mai iscusite metode de a-și sabota proprii schiori, oamenii de acolo și-au făcut timp pentru a crește talente și a organiza curse de schi. După ce “Popi” (Popov) a fost lăudat de Felix Neureuther pentru un Schladming remarcabil, tot la vecinii de la sud, și anume în Bansko, se oprește începând de astăzi circul alb pentru trei etape masculine: o combinată alpină ( azi de la 10:30 / 14:00), un super-G (mâine la 12:45) și un slalom uriaș (duminică la 10:30 / 13:30).

În vreme ce bulgarii au destulă influență la FIS pentru a primi aceste etape, noi ne lăudăm cu o singură escală pe an în România, la nivel FIS. Dar nu disperați. Acesta este un progres față de ce s-a întâmplat în 2016 și 2017. Atunci nu au existat deloc curse la noi în țară. Spre comparație, bulgarii organizează pe lângă Cupa Mondială alte 7 întreceri sportive (a câte două-trei curse) la nivel FIS, inclusiv campionatele lor naționale. Ale noastre se desfășoară neomologat, mai după ureche. #aicisuntbaniidumneavoastră

Revenind la lucrurile lipsite de importanță de la nivel internațional, într-o întâlnire între șefii de federații din țările dominatoare ale schiului din timpul Campionatelor Mondiale, s-a decis să nu i se retragă combinatei alpine încă furtunul de respirat. Hotărârea are în spate două motive: pe de o parte Comitetul Olimpic Internațional își rezervă decade de gândire înainte de a prelua noi discipline în programul de la JO, deci întrecerile paralele mai au de așteptat până la aprobare, pe de alta printre oamenii cu un cuvânt greu dintre federali s-a topit entuziasmul pentru aceste întreceri cu caracter popular, dar de mică valoare sportivă. Deci deocamdată ținem sus pancarta cu trăiască proba schiorilor compleți.

Fetele se revăd la Cupa Mondială în Crans Montana. Mâine au în program o coborâre (11:1510:15), iar duminică (11:30 / 14:30) prima și ultima combinată din această iarnă. La antrenamente a câștigat de fiecare dată Sofia Goggia. Deci știm cine învinge și la prima cursă.

Cumva m-aș fi așteptat să le văd pe Mikaela Shiffrin și mai ales Petra Vlhova la start. Dar nu, amândouă au decis să-și cruțe forțele pentru cursele de primăvară. La Mika știm că după JO de anul trecut și-a planificat sezonul foarte științific, cu pauze care s-o readucă în formă și s-o ajute să-și recapete motivația. Dar la Petra săritul peste o combinată e un lucru inedit de când s-a apucat de viteză, semn că are foarte serios de gând s-o bată pe Mika pe unde o prinde. Adică în cursele tehnice.