Zăpada moale din Kranjska Gora i-a încurcat ieri pe mulți, dar nu pe Henrik Kristoffersen. Azi noapte a fost frig și la recunoaștere schiorii au găsit o pistă tare. Cei cu numere mici de start au fost convinși că cel puțin la ora startului lor va fi bună. Dar nu, pista s-a deteriorat foarte repede. Henrik (51’’07) a fost și norocos la tragerea la sorți a numerelor (a purtat 2 pe maieul de concurs), dar mai ales și-a mulat din nou abordarea perfect pe condițiile din stațiunea slovenă. Nu chiar de la început, unde a fost dezordonat, variind distanța dintre schiuri, dar apoi a găsit ritmul traseului și de la intrarea în pasajul cel mai abrupt a devenit extrem de sprinten. Totul a părut brusc ușor, ca o joacă, sincronizarea a fost perfectă, iar cronometrul doar a confirmat impresia optică.

În vreme ce majoritatea plutonului s-a luptat cu urmele din zăpadă, Manfred Mölgg (+0’’57 cu numărul de concurs 9) a surprins pe toată lumea, schiind ușor, sprinten, foarte bine echilibrat și fără a încerca să forțeze ceva. Cam la fel a încercat să se prezinte și Alexis Pinturault (+0’’62), dar francezul e obișnuit să accelereze prin menținerea centrului de greutate în spate. Riscul de greșeală e mai mare așa. Nu s-a întâmplat nimic grav, dar micile tentative de evadare spre înainte a schiurilor au costat ceva timp.
Articol în curs de scriere