Când nici italienii nu au autostradă

Ninge mai departe în Italia, dar măcar în Alta Badia nu mai plouă. Și spre deosebire de primii ani în noul post, Markus Waldner este acum un director de curse experimentat, care luptă pentru fiecare cursă, știind că dacă anulează prea multe întreceri sportivii îl vor amenința cu schiuri și bețe într-un redivivus modern al răscoalei noastre din 1907.

E prea mare suprafața care trebuie reparată? Coborâm startul. E prea moale pârtia? Apa și sarea sunt tămâia a toate tămăduitoare pe orice pistă de concurs. Căci azi avem slalom uriaș și nu contează așa de tare dacă pârtia te zdruncină până te apucă migrena.

Hans Knauss (expertul orf) ne-a arătat că sub un strat superficial de zăpadă moale avem totul bocnă, dar nu ne-a putut promite că stratul înghețat e destul de gros, sau că va rezista pentru suficient de mulți schiori. Apoi și-a pus ochelarii pe nas și s-a aruncat cu camera prin întunecimea primei manșe. Am văzut cam cinci porți, după care doar i-am ascultat comentariul. Lentila a fost acoperită de fulgi, la fel cum s-a întâmplat și cu ochelarii săi din ce ne-a povestit mai târziu. Din fericire, așa cum am zărit și noi umbra neagră de pe traseu, așa l-a observat și el pe harnicul, dar foarte căscatul voluntar rămas să mai repare ceva din pârtie fix în fața lui Hans. Un Achtung strigat cu disperare și o aproape coliziune mai târziu am răsuflat cu toții ușurați că nu s-a întâmplat nimic.

Cam așa de bine s-a văzut azi în prima manșă din Alta Badia. Iar cât de bine s-a prezentat pista ne-am lămurit din trepidațiile schiurilor lui Alexis Pinturault (locul 3; +0”20), schiorul care a deschis cursa. Dar a luptat Pintu și doar o ezitare la final, când, sub dâmbul clădit pe post de săritoare pentru paralelul de mâine, poarta s-a arătat mult mai la dreapta decât se aștepta francezul, l-a costat primul loc.

Dacă Henrik Kristoffersen ar fi fost director de cursă, n-am fi văzut nici azi schi. Norvegianul, foarte vehement, a considerat că organizatorii se joacă cu sănătatea lor, și din ce am înțeles din interjecțiile lui supărate, a fost deranjat în principal că prepararea pistei a început abia miercuri, deși s-a știut că de joi încoace va tot ninge. Ce au făcut până atunci, a întrebat el retoric. Îi pot spune eu: și-au fericit turiștii. Plecat frustrat de la start, Henrik (6; +0”26) a fost poate cel mai rapid dintre toți, dar a și greșit mult. Însă nimic nu e încă pierdut.

Leif Kristian Nestvold-Haugen (58”69) a plecat în schimb cu atitudinea potrivită, a fost excelent în primele porți, a atacat direct la final, iar la mijloc, pe zidul abrupt, a muncit și a rezistat. Suficient pentru locul 1.

Marco Odermatt (2; +0”07) are deja prima victorie în palmares. Una la care nimeni nu se aștepta, într-o probă de viteză, deși până acum își arătase strălucirea mai ales la uriaș. A schiat nederanjat de ceața instalată în porțiunea de început a traseului, a atacat aproape de fanioane pe abrupt, apropiindu-se la 3 sutimi de norvegian, și a pierdut doar 4 sutimi pe ultima bucată a traseului. Cu 7 sutimi întârziere față de primul loc, șansele pentru a doua victorie a sezonului nu sunt deloc mici.

Schiorii de la poalele podiumului, aflați la două, respectiv trei sutimi imediat în spatele lui Pintu, nu sunt printre cei pe care am fi pariat la începutul cursei. Marco Schwarz (4; +0”22) a început antrenamentele abia la începutul lui septembrie după ce și-a rupt ligamentele încrucișate iarna trecută în Bansko. La slalom încă nu și-a arătat vechea față, iar la uriaș nu strălucise până acum. Dar din nimic, pe o pistă despre care a spus că ”n-a fost tocmai autostradă, dar știm să schiem și în astfel de condiții“, Marco a scos o manșă miraculoasă, perfectă tehnic și cu un finiș lansat. Și iaca așa, deși Matthias Mayer (cel mai bun schior de uriaș al Austriei în acest sezon!) a ieșit de pe traseu, iar Manuel Feller, liderul echipei tehnice, e obligat la o pauză lungă după o operație de hernie de disc, roș-alb-roșii speră pentru prima dată în sezonul post-Hirscher la un podium.

După ce au schiat primii concurenți, pista a părut o vreme mai șlefuită și mai lină decât la început. Schiorii cu numere de mijloc din primii 30 s-au înghesuit pe la jumătate de secundă în spatele lui Nestvold-Haugen. Au părut să poată ataca cu mai multă dezinvoltură și au fost răsplătiți pentru aceasta. Dar pe măsură ce ne-am apropiat de numărul 30, hurducăturile s-au înmulțit și întârzierile au crescut până spre două secunde și dincolo de ele.

Neschiind prea mult uriaș Aleksander Aamodt Kilde nu are un clasament în primii 30. Dar cu punctele de la viteză a schiat imediat după aceștia. Să înțelegem. Kilde nu e specialist, pista era deja mult mai sălbatică și totuși norvegianul e la 3 sutimi de podium și la un sfert de secundă de victorie! Senzațional, nu? Exact așa a mers. A riscat nebunește, deși poate atributul acesta li s-ar potrivi altora și nu lui. Aleks e probabil cel mai puternic schior din întregul circuit. Titlul național i-a fost acordat de coechipieri, impresionați de ce poate face în sală, și în prezent nu cred că există echipă mai bună decât cea a Norvegiei. Deci poate totuși Kilde nu a riscat mai mult decât a știut că e capabil. În liniile drepte a apăsat pe schiuri o idee mai mult decât ceilalți, și nu a simțit zgâlțâielile la fel de mult. Iar când a luat-o drept la vale a știut că-l vor ține picioarele în virajul următor.

A arătat ca o forță a naturii. Asta nu înseamnă că de acum va fi candidat constant la podiumuri de uriaș. Condițiile vitrege de azi și starea pârtiei a nivelat valorile în jos. Cei mai buni schiori au trebuit și ei să lupte pentru rămânerea pe traseu, și nu au avut cum să-și folosească atuurile tehnice. Dar chiar dacă nu am văzut perfecțiune, obstacolele de tot felul au făcut totul extrem de palpitant și la fel mă aștept să se întâmple și în manșa decisivă.

Clasamentul schiorilor calificați