Și cei mai din urmă au ajuns cei dintâi

Cu excepția lui Ramon Zenhäusern, dar n-o să las clasarea lui pe podium să-mi strice frumusețe de titlu. Mai ales că elvețianul și-a pierdut poziția fruntașă (obținută în premieră după prima manșă). Așadar Ramon a încheiat pe 2 (+0’’07), lăsându-i întâietatea celui care de anul trecut anunțase că la slalom el vrea locul lui Marcel. Clement Noel (1’57’’14), aflat pe 4 la pauză, a devenit astfel pentru prima dată ”Regina Zăpezii“ din Zagreb și cu această ocazie s-a îmbrăcat tot pentru prima dată și în tricoul roșu al liderului disciplinei. Tot din urmă a venit și Alex Vinatzer (+0’’29), căruia nu i s-au urcat la cap laudele din cronica primei manșe, ci a ridicat ștacheta urcând astfel de pe locul 8 pe primul podium al carierei.

Fotot: AP / Gabriele Facciotti

Răsturnările astea din clasament au continuat și sub podium. A fost plină de surprize plăcute cursa aceasta. Dar cum orice acțiune are și o reacțiune, n-au lipsit nici surprizele neplăcute.

S-o luăm de la capăt, iar capătul acesta e undeva pe la schiorul cu numărul 30 din prima manșă, când Ramon s-a prezentat la interviul cu Felix Neureuther, cel mai nou reporter de schi al televiziunii germane ARD. Nemții au avut spațiul de interviuri lângă orfi și de cum i-am zărit profilul hâtru în colțul camerei austriecei mi-am propus să caut înregistrarea.

L-a întrebat Felix pe Ramon cel situat cu capul la câteva etaje mai sus: ”Ai știut de la recunoaștere pe unde trebuie să mergi de ai trecut așa de lin drumul unde atâția adversari au avut probleme?“ ”Cred că nu a fost atât de mult o chestiune de înțelegere a traseului, cât de noroc.“ Sincer băiatul și iscusit Felix ăsta. N-am mai văzut atâta franchețe la interviuri.

Mai trebuie să știți ceva. Traseul primei manșe fusese marcat de antrenorul elvețian. În cea de-a doua i-a venit rândul antrenorului francez. Și dacă elvețianul pusese porțile pe o linie foarte directă și rapidă, francezul a învârtit traseul cu aproape două secunde mai mult. Că de, o fi Clement înăltuț și el, dar nu-i ajunge lui Ramon decât pe la nas.

La trasul, traseul învârtit a însemnat pe de o parte că nu a mai fost vital să se schieze milimetric pe lângă poartă, pe de alta că greșelile au costat mai mult, căci atunci când reduci o viteză mică e greu să-ți iei avânt din nou.

Puse împreună, cele două caracteristici prezentate de Thomas Sykora la televiziunea austriacă, explică de ce în manșa a doua au ieșit la rampă schiori cu profil diferit, amestecând clasamentul mai ceva decât un bun algoritm de randomizare.

Articol în curs de scriere