O coborâre mai întâi curioasă, apoi revenită în normalitate

“Ce e asta?“ ne-am fi putut întreba uimiți după primii cincisprezece concurenți ai combinatei de astăzi din Wengen. Schiaseră aproape toți favoriții și în manșa de coborâre conducea Riccardo Tonetti (locul 7, +1’’09), schior de slalom uriaș de meserie, iar Victor Muffat-Jeandet (12, +1’’33) era la o aruncătură de băț, făcându-l favorit clar pentru primul loc după slalom. La prezentarea pistei Hans Knauss tocmai spusese că oricât de bun combinatori ar fi tehnicienii, nu se pot totuși arunca pe săritoarea de la Hundschopf cu nebunia specialiștilor.

Și exact nebunia asta am văzut-o la Aleksander Aamodt Kilde (9; 1’’12), schiorul cu numărul 1, care a atacat fără reținere tot. A sărit departe, departe, a fost la limită în virajul de la Canadians Corner (locul unde pe vremuri se prăbușeau canadieni și unde astăzi a scăpat doar cu sperietura neo-neamțul Romed Baumann, dar de unde a fost ridicat cu elicopterul norvegianul Adrian Smiseth Sejersted, care după căzătură n-a mai știut unde este și ce i s-a întâmplat).

Aleks însă nu a avut probleme până când a ajuns la virajul dublu dinaintea trecerii pe sub tren. Kernen-S îi zice acum pasajului, în onoarea fostului coborâtor elvețian Bruno Kernen. Pe vremuri erau pânze publicitare acolo și Bode Miller e doar unul dintre cei care au schiat pe ele după ce viteza și forța centrifugă l-au tras în largul curbei. Astăzi publicitatea a fost înălțată în zone în care nu mai e pusă în pericol și în virajul respectiv există un perete clădit din zăpadă, ca în canelele de la sanie. Ei, pe el s-a suit din grabă prea mare Kilde. Și a pierdut enorm de mult timp, căci apoi vine o zonă plată, ce are nevoie de avântul acumulat anterior. La fel de mult timp au pierdut mai apoi nenumărați coborâtori.

”E mult mai rapidă decât până acum și se poate schia și mai repede decât am mers eu“, le-a transmis norvegianul celor de la FIS, căci săritoarea devenise cam prea periculoasă pentru cât de mult riscă viteziștii. Mauro Caviezel a atins cu brațul drept plasele în săritură. Mâine însă nu vor fi probleme, căci se anunță ninsori după amiază și zăpezile proaspete sunt mai lente decât cele înghețate.

Vincent Kriechmayr (8; +1’’10), câștigător al manșei de coborâre anul trecut a explicat diferența acum. Nu sus, unde e periculos, dar ei oricum iubesc pericolul, ci la Kernen-S. ”Anul trecut l-am trecut dintr-o singură alunecare. Acum viteza e mai mare și nu se poate traversa la fel.“ Frânele obligate și ocolurile forțate i-au întârziat mult pe cei mai cutezători și avântați.

Schiorii veniți din probele tehnice n-au riscat la fel de mult, și și-au folosit atuul calităților tehnice pentru a trece pasajul pe șine. Au conservat elanul și i-au întrecut frumușel pe coborâtori.

Abia după primii 15 au început să se deștepte și coborâtorii. Daniel Danklmaier (3; +0’’67) a fost primul care a riscat cu cap. N-a greșit în Kernen-S și a putut ataca frumos și dublul viraj de la sosire, unde au fost destui care s-au înecat la mal. Domimik Paris (4; +0’’79) a riscat la început, a făcut o chestie ciudată (un soi de plug răzgândit) înainte de S-ul lui Kernen, dar a fost excelent mai apoi.

Gilles Roulin (2; +0’’53), elvețianul pe care îl aștept de multă vreme să se remarce și în Cupa Mondială (în cea a Europei a avut acum câteva ierni un sezon cu vreo zece victorii în trei discipline înșirate în a doua jumătate a iernii) a mers perfect, n-a riscat mai mult decât ar fi trebuit, a alunecat strălucit în toate zonele plate și până spre final a atins o viteză atât de ridicată că a intrat în primul viraj de la final foarte aproape de plase, totuși fără să întârzie în curbele S-ului de la sosire.

În același S a strălucit slovenul Martin Cater (6; +1’’05), protagonistul unei curse foarte bine gândite. Doar un pic mai târziu Niels Hintermann (5; +0’’80) a sărit perfect sus, ne-a arătat apoi o nouă variantă pentru trecerea bună a S-ului lui Kernen și s-a poziționat bine pentru manșa de slalom. Elvețianul este exact schiorul care a surprins pe toată lumea acum trei ani când a câștigat chiar combinata din Wengen.

Așa s-au terminat cursele schiorilor de pe primele 30 de locuri din clasamentul combinatei. Abia cu numărul 31 a trebuit să schieze Matthias Mayer, aruncat atât de în spate de numeroasele abandonuri din manșele de slalom ale ultimelor combinate. Și austriacul ne-a făcut o demonstrație perfectă. Uite așa se schiază cursa asta, le-a zis el tuturor adversarilor pe care i-a lăsat clar în urmă (1:41’’40). La interviu ne-a explicat că nu-i chiar așa simplu la S-ul lui Kernen. Trebuie să știi cât din viteză să reduci, și să găsești mijlocul între o ieșire necontrolată în afară sau pierderea întregului elan. Nefiind un schior foarte cerebral (îndrăznește cineva să mă contrazică? 😀 ), aș zice că Mottl mai degrabă a simțit care e doza corectă de risc. Un slalomist de excepție nu-l putem acuza că ar fi, dar poate găsește doza asta corectă și în manșa a doua și nu mai termină cursa pe marginea pârtiei.