”N-am intenționat să o iau pe cea mai directă linie“, a declarat foarte clar Filip Zubcic. ”Mi-am propus doar să fiu rapid“. Și cumva, din intenția aceasta, a rezultat o trasă perfectă și o manșa fantastică, cu care croatul recuperat 8 zecimi, a urcat cinci locuri în clasament, a înregistrat al doilea timp al manșei pe o pistă vizibil deteriorată, și a câștigat primul slalom uriaș din Santa Caterina.
Există la schi o stare de grație, în care corpul simte perfect pista, inima bate în ritmul în care se schimbă direcția, schiurile știu drumul singure și dansul stânga-dreapta nu mai cere nici un efort. Mulți schiori de plăcere au experimentat asta. Arată elegant, dar n-ar câștiga concursuri așa. Căci într-o cursă trebuie să devii prădător, iar eleganța nu contează deloc. Acolo e luptă brută din care trebuie stoarse sutimi de secundă pe care să le pui între tine și adversar. E greu să mai păstrezi armonia. Dar cine reușește să fie agresiv în timpul acestei stări de grație, câștigă. Asta a izbutit Filip azi. Tot ce a făcut a părut firesc, nu a existat pic de zbatere, a împins perfecțiunea până la punctul în care a părut că suprafața se netezește, iar distanțele între porți se lungesc ca să-i dea timp să accelereze după fiecare fiecare întoarcere a schiurilor, și n-a fost prins pe picior greșit în nici o împrejurare.
Zan Kranjec n-a mers rău. Dar a arătat cât de dificile au fost condițiile. Puzderia de greșeluțe mici au cântărit la final cu 12 sutimi mai mult decât i-ar fi trebuit pentru victorie.
Picătură cu picătură de întârziere s-au adunat și la Marco Odermatt (locul 3; +0’’30), chiar dacă elvețianul n-a greșit. Dar i-a lipsit doza de firesc prezentă permanent la croatul învingător.
Articol ce își așteaptă completarea
Schi alpin. Deocamdata. 