Marco spre al doilea glob mare


Iată cum se deschide un sezon de schi alpin. Îți pui schiurile în picioare, te urci la start, îți învingi concurența în prima manșă, și apoi lași matematica să vorbească pentru tine. Cu 31 de probe în care are de fiecare dată șanse mari la podiumuri, dintre care multe vor fi victorii, Marco Odermatt e favoritul incontestabil la al doilea mare glob de cristal al carierei. Iar dacă trendul în calendar rămâne pe același curs de reducere a slalomurilor, elvețianul va ataca peste șapte ani recordul lui Marcel Hirscher. Matematica de care vă ziceam scrie negru pe alb: un Henrik Kristoffersen, sau un coleg tehnician are 21 de curse la dispoziție în acest sezon pentru a se impune, în vreme ce un Aleksander Aamodt Kilde, care păstrează titlul de cel mai bun schior de uriaș dintre viteziștii get-beget, are 22 de curse în care va lupta să se impună. Sper că v-am convins.

Continuă lectura

Publicitate