A opta (din 11) cursă anulată a sezonului! Adio Lake Louise? Cât mai rezistă Killington?


Da. Am ajuns și în acest punct cu schiul nostru cel de toate zilele. Sub inspirația noii echipe de conducere a federației de schi, elanul tineresc a dus la anularea a opt din cele 11 curse programate până acum în sezonul curent. Și atât de bine s-a reacționat la aceste anulări încât nu numai că nu s-a găsit la timp înlocuitor pentru cursele ce nu s-au putut desfășura la locurile planificate, ci nici măcar pentru reluarea lor ulterioară nu s-a făcut nimic, cu excepția Söldenului. Fiind acesta primul an în care e permisă reprogramarea curselor de deschidere, ce nu s-au putut desfășura, austriecii s-au dovedit aceiași organizatori de nădejde pentru astfel de cazuri, și au oferit pe loc înlocuitor pentru slalomul uriaș feminin în Semmering. Nu de grija schioarelor, nici din dragoste pentru FIS, ci ca să nu piardă o beneficiile aduse de o cursă organizată acasă. Austria este una dintre foarte foarte puținele țări în care etapele de Cupă Mondială aduc profit.

Continuă lectura

Publicitate

Mika în avantaj


A doua zi în Levi, al doilea slalom feminin, iar ieri am descoperit că destulor fete nu le plac cursele duble. Nu mă mai simt singură. Dar pe Mikaela Shiffrin (56’’86) nu cred că o deranjează. Azi a reușit să preia conducerea încă din prima manșă, și deși avantajele mici în fața Lenei Dürr (locul 2; +0’’07), Petrei Vlhova (3; +0’’10) și a lui Wendy Holdener (+0’’21) nu pot garanta că va rămâne în frunte, felul în care a schiat americanca zice că va termina învingătoare și azi.

Continuă lectura