Zi dificilă pentru tehnicienii noştrii


A venit rândul schiorilor specializaţi pe slalomuri să reprezinte România la Campionatele Mondiale din St. Moritz. Raluca Ciocănel a ales să se concentreze doar pe cel special, disciplina ei cea mai bună, şi a participat ieri la cursa de calficare. Aceasta i-a fost adusă de prezeţa la start. Slalomul special este cel mai neiertător cu greşelile, riscul ca acestea să se termine lângă traseu fiind foarte ridicat. Este ceea ce i s-a întâmplat Ralucăi, dar schioara noatră va primi o nouă şansă astăzi, în competiţia mare, în care va porni cu numărul de start 71.

Foto: AFP / Dimitar Dilkoff

Aceeaşi soartă a suferit-o şi Alexandru Barbu, în întrecerea de slalom uriaş. L-am rugat să ne spună ce s-a întâmplat, căci din exterior lucrurile nu par niciodată ceea ce sunt.

«De la uriaş m-am aşteptat la mai mult, sunt puţin dezamăgit de mine si supărat că nu am terminat astăzi cursa. Am „driftat” un viraj si din cauza vibraţiilor mi-am pierdut schiul. Este o pârtie care îmi place, a fost reinjectată cu apă pentru cursa de uriaş de astăzi şi era perfectă… Din păcate am greşit eu, e vina mea. În probele tehnice trebuie să rişti şi din pacăte astăzi nu mi-a ieşit exact cum am vrut eu. Cu Sebastian (fratele lui şi în acelaşi timp antrenorul oficial al echipei României) lângă mine tot timpul am mai multă încredere în mine şi astăzi după încălzire am zis amândoi că va fi o zi bună… Asta e. Capul sus şi de mâine concentrare maximă pentru slalom.»

Alex va schia astăzi în cursa de calificare pentru slalomul de mâine.

Să le ţinem pumnii ambilor schiori! Mult succes!

O manşă strânsă şi palpitantă


Fără presiunea globului, într-o cursă în care medalia de aur este obiectivul principal, Marcel Hirscher a schiat  foarte aproape de maximul său şi conduce cursa la pauză (1’06’’73). Nu şi-a riscat totuşi şi combinezonul de pe el, iar adversarii s-au agăţat imediat de şansa pe care le-a dat-o austriacul şi au rămas la distanţă mică, nelăsându-i lui Marcel loc de repaus în manşa decisivă.

Philipp Schörghofer (+0’’26) este cel mai apropiat, urmat de cel văzut drept principal favorit, Alexis Pinturault (+0’’35). Surpriza, deşi n-ar trebui să ne lăsăm surprinşi din nou de el, este Matts Olsson (locul 4, +0’’39). Chiar dacă este foarte greu ca cei patru să fie daţi la o parte, în lupta pentru medalii mai sunt implicaţi Henrik Kristoffersen (5; +0’’48), austriacul Roland Leitinger (6; +0’’53), Leif Kristian  Haugen (7; +0’’54) şi hai să fiu mărinimoasă, Mathieu Faivre (8; +0’’78). Continuă lectura

Şarpele de ceaţă


Fenomen meteo obişnuit pentru St. Moritz, nepromovat totuşi în reclamele însorite, şarpele de ceaţă numit Maloja şi-a făcut ieri la prânz culcuş la mijlocul pistei, încolăcindu-se printre arbitrii de cursă de pe traseu, care, ba unul, ba altul, au trebuit să raporteze că în zona lor nu se poate concura în condiţii de siguranţă.

http://www.sportschau.de/alpine-ski-wm/abfahrtsstrecke-st-moritz-100~_v-gseapremiumxl.jpg

Ceaţa fusese anunţată de cu o zi înainte, şi înainte de prânz totul a fost perfect, dar juriul de cursă nu a reacţionat preventiv cu anteprogramarea coborârii masculine. După amânări repetate – trebuia să înceapă la 12 – la două şi un sfert schiorii au fost trimişi acasă.

Deşi iniţial nu Continuă lectura

Elveţiencele în poziţie ideală pentru aur


Toată Elveţia aştepta primul aur după 16 ani de secetă la întrecerile mondiale feminine de la Lara Gut. Din păcate Lara ar putea fi următorul nume pe lista deja uriaşă a schiorilor de excepţie accidentaţi. Imediat după coborâre, elveţianca a fugit pe pista de antrenament, să încerce câteva manşe de slalom în pauză. Cu toată ardoarea s-a aruncat între porţi şi asta a costat-o. A căzut atât de rău încât a trebuit să fie evacuată cu elicopterul. Zvonul este că şi-ar fi rupt ligamentele încrucişate.

Totuşi şansele sunt foarte ridicate ca medalia de aur să fie adusă de Michelle Gisin (locul 4; +0’’57) sau Wendy Holdener (7; +0’’94). Cele două, ca cele mai bune slalomiste din clasamentul manşei de coborâre se află în pole-position pentru victorie. Nici Continuă lectura

Super-uriaşa Nicole Schmidhofer


Când Lara Gut a terminat cursa în spatele Tinei Weirather, nu ar fi trebuit să existe motive de mirare. Până la urmă la fel arătase clasamentul la vârf şi în martie anul trecut, la repetiţia generală pentru Campionatele Mondiale din St. Moritz. Atunci li se alăturase pe podium Cornelia Hütter, absentă acum după ce s-a accidentat în această iarnă. Tot atunci lipsise Nicole Schmidhofer, de asemenea din pricina unei accidentări, suferită anul trecut în Cortina d’Ampezzo. De la începtul sezonului, austriaca a crescut pas cu pas, câştigând treptat la capitolul constanţă, oprindu-se totuşi la poalele podiumurilor. Aşadar nimic nu a anunţat victoria în cel mai important super-G al sezonului.

Foto: Alexander Hassenstein/Getty Images

În faţa a 5000 de spectatori generoşi, care au ovaţionat fiecare concurentă la trecerea liniei de sosire, indiferent de timpul final, sărbătoarea elveţiană a schiului alpin a fost deschisă de Continuă lectura

Unde mă simt cel mai viu


Mâine va intra în concurs la Campionatele Mondiale din St. Moritz primul nostru schior, Ionică Achiriloaie. Îl aşteaptă super-uriaşul. L-am prins astăzi liber pentru câteva minute şi cum a apucat să trăiască deja atmosfera marii sărbători a schiului, i-am solicitat câteva vorbe pentru voi. Mi-a răspuns cu plăcere, şi aş zice exuberanţă, deşi e dificil de apreciat entuziasmul într-un dialog purtat în scris.

Foto: fis-ski

Ieri, după anularea primului antrenament oficial de coborâre, Ionică a fost singurul schior român participant la festivitatea de deschidere. Alexandru Barbu şi Raluca Ciocănel, tehnicienii noştri, vor veni mai târziu, concursurile lor fiind abia săptămâna viitoare. Pancarta cu România nu a purtat-o Ionică, ci Sebastian Barbu, fratele şi antrenorul lui Alex, dar şi al echipei României la concursurile mari, ajuns în St. Moritz împreună cu vitezistul României.

Astăzi Ionică a făcut cunoştinţă cu pârtia şi traseul de coborâre, la antrenamentul oficial. Traseul de super-G îl va vedea abia mâine dimineaţă, la ora recunoaşterii.

Primele impresii? Cum e pârtia, traseul, zăpada?

Continuă lectura

Zi buna pentru romani


Astazi (sambata) trei dintre schiorii nostri au reusit rezultate remarcabile in competitii internationale.

Cel mai important este locul 46 din 100 de concurente al Aniei Caill la slalomul urias ce a deschis intrecerile mondiale ale juniorilor. Spuneam ieri pe facebook (cei care nu aveti cont puteti urmari postarile de acolo in mica fereastra din coloana din stanga articolelor) ca tinand cont ca Ania pleaca cu numarul 70 de la start, un rezultat intre primele 50 ar fi bun, iar unul intre primele 40 extraordinar. Cu locul 46, se afla intre ele, adica a reusit un rezultat foarte bun.

Pentru a ajunge la el, Ania a depasit adversare mai bine cotate decat ea, din tari care puncteaza si urca pe podium in Cupa Mondiala, cum ar fi Continuă lectura