Harnicii federali


Poza de mai jos apare la ştirea cu viitorul Congresul FIS nu doar pe site-ul oficial al federaţiei internaţionale. Mai toate ştirile ce au anunţat a 50-a întrunire a şefilor responsabili de majoritatea sporturilor pe scânduri au pus poza cap de afiş, în contrast cu agenda bogată de lucru. Serios? Mergeţi acolo şi vreţi să vă credem că munciţi?

Cancun, Mexic – locul de desfăşurare al celui de-al 50-lea Congres FIS

Dar iată că schimbările pregătite sunt mai multe ca niciodată. Staţiuni noi vor găzdui Cupa Mondială, schiurile noi redevin schiurile vechi, o cursă legendară va dispărea din calendar, la fel şi una fantomă, la viteză numerele se vor împărţi după un nou algoritm, iar băieţii vor primi un preludiu de vacanţă înainte de finalele sezonului. Asta ar fi pe Continuă lectura

Publicitate

Schiurile noi: binefacere sau blestem


Au trecut deja 3 ani de cand FIS (Federatia Internationala de Schi) a hoatarat unilateral, fara consultarea sportivilor, sa modifice masurile schiurilor de cursa. Reiau, pentru cei care n-au stiut sau au uitat, un paragraf explicativ de la vremea aceea.

FIS a decis anul trecut ca incepand din acest sezon (2012-2013) sa se treaca la modele de schiuri asemanatoare celor de pe vremuri, mai lungi si mai inguste, modificarea cea mai drastica suferind-o schiurile de slalom urias, unde s-a marit si raza de intoarcere. Pe intelesul tuturor, aceasta inseamna ca a scazut manevrabilitatea, schiurile nemaivirand „de la sine”. Masura a fost luata pentru prevenirea numeroaselor accidentari la genunchi, unele dintre ele rezultate doar la simple fortari de directie.

Decizia n-a aparut numai pentru ca unul dintre capii federali visase frumos noaptea. Au existat studii, in urma colaborarii cu mintile luminate ale almei mater, din care a reiesit ca Continuă lectura

Recomandare


Un articol excelent, ce explica sariturile si abordarea lor in timpul curselor de viteza, in cuvintele protagonistelor. Maria Riesch, Ingrid Jaquemod si Anja Pärson au stiluri diferite, dar impartasesc si pareri comune pe marginea acestui subiect. Articolul e mai vechi, abia acum am avut timp sa ma uit peste el. Vi-l recomand totusi, caci permanent in actualitate.

„Even if they make it look easy, World Cup racers will tell you there is a lot of technique involved in flying into the air at 120 kilometers per hour. After all, the worst crashes that take place in a downhill race usually have something to do with a jump – a bad launch, trouble in the air or an “off” landing. […]”

Aici.

Cronica nepriceputului


Nu ma pricep la ski-cross. Pana la cursele olimpice de duminica si marti nu vazusem decat ocazional secvente scurte de cateva secunde, bune tocmai cat sa nu pricep mare lucru. Bine, e totusi schi, si ceva-ceva comun cu cel alpin tot exista. Doua scanduri, bete, alunecare pe zapada, un pic de viteza. Pana si sariturile le-am mai vazut de unele singure, diferenta fiind ca aici sar cate patru Continuă lectura

O intrecere cu parfum de vremuri apuse


De fapt are doar 4 anisori si exista motive serioase sa nu fie luata de nimeni in serios. De nimeni in afara de austrieci vreau sa zic, caci pentru ei tot ce are cea mai mica legatura cu schiul, tine loc de religie catolica, protestanta si orice alta confesiune o mai fi existand printre ei. Continuă lectura