Åre (Suedia)
Miercuri, 14 martie, DH feminin: 13:00
Miercuri, 14 martie, DH masculin: 14:15
Joi, 15 martie, SG feminin: 12:30
Joi, 15 martie, SG masculin: 13:00
Vineri, 16 martie, Echipe: 17:00
Sâmbătă, 17 martie, GS masculin: 10:45 / 13:30
Sâmbătă, 17 martie, SL feminin: 11:45 / 14:30
Duminică, 18 martie, GS feminin: 10:45 / 13:30
Duminică, 18 martie, SL masculin: 11:45 / 14:30
Televizare:
Toate cursele din weekend sunt pe Eurosport 1HD, mai puțin manșele secunde de sâmbătă, difuzate pe Eurosport 2 și 2 HD. Eurosport 1 dublează parțial ceea ce este pe 1HD (lipsesc proba pe echipe și manșele secunde de duminică).
.
Iată-ne ajunși la ultimul capitol al Cupei Mondiale din această iarnă. Ca a fiecare final de sezon, ultimele curse sunt bazate pe invitații. Primii 25 de schiori din clasamentul la zi în fiecare probă (fără înlocuiri în caz de absență), plus toți cei care au adunat peste 500 de puncte în clasamentul în general, plus campionii olimpici și mondiali, atât de la seniori, cât și de la juniori. Și tot la fel ca în fiecare an ce precede niște Campionate Mondiale, finalele țin loc de repetiție și se desfășoară la viitoare gazde. Anul acesta este Åre la rând.
Dacă la băieți doar globul la coborâre își mai caută campionul (între Beat Feuz și Aksel Lund Svindal), la feminin numai Mikaela Shiffrin a închis ghișeul la general și slalom. La coborâre Sofia Goggia este în avantaj și i-ar ajunge un loc 2 pentru a nu depinde de ce fac Lindsey Vonn și Tina Weirather.
Și ca să ne amintim de laitmotivul Jocurilor Olimpice, astăzi bate vântul în Suedia, motiv pentru care startul fetelor a fost coborât foarte jos, iar ambele curse au fost amânate. Dacă nu se vor putea desfășura, nu va exista reprogramare.