Federica slalomista


Îmi pun cenuşă în cap. N-am văzut-o pe Federica învingând în această combinată. Cum aş fi putut? În tot sezonul terminase cu puncte doar două slalomuri, ambele pe locul 24. Pe când Ilka Stuhec şi-a încercat o singură dată puterile în cea mai tehnică disciplină, în Maribor, şi a şi urcat în top 10. Iar de Michaela Kirchgasser ce să mai spun? Ea e specialistă a desluşirii drumurilor în pădurea de porţi.

Foto: EPA

Dar ajunsă în faţa a ceea ce lumea convenise deja că va fi prima ei victorie la combinată, Kirchi s-a complicat inutil. Şi-a imaginat manşa mai dificilă decât a fost – deşi trebuie să spun, nici uşoară n-a fost deloc – şi a pornit la omorât Continuă lectura

Publicitate

A doua anulare din Crans Montana


Aproape doi metri de zăpadă nouă de miercuri încoace i-au supus pe organizatorii elveţieni la cazne, fără a le da şansa bucuriei după o muncă grea, dar bine făcută. După ce ieri a fost imposibilă curăţarea zăpezii noi de pe traseul coborârii de Cupă Mondială programată în Crans Montana, astăzi s-a sperat la mai bine. Ninsoarea s-a oprit aseară pe la 9 şi muncind cu schimbul în timpul nopţii organizatorii curăţaseră zăpada până în zori, la ora recunoaşterii traseului.

© Agence ZOOM / Alexis Boichard

Dar în urma acesteia, concluzia atât a fetelor, cât şi a juriului a fost că „deocamdată e de neschiat.” „Suprafaţa este periculoasă, cu mulţi bulgări si pârtia spartă aproape peste tot. Acum vor trece derapatorii peste ea, sper să reuşească să încropească ceva mai bun”, a răspuns Lindsey Vonn curiozităţii presei. Cornelia Hütter a criticat şi mai vehement: „O singură poartă are zăpadă bună, în rest e rea.”

Atle Skaardal, directorul curselor feminine, s-a arătat de această dată înţelegător. „Au avut dreptate, pista n-a arătat deloc bine.”

Nu cred că nu a fost clar încă de atunci că e imposibil să se organizeze ceva. Dar de dragul organizatorilor ce munciseră ca apucaţii timp de patru zile, juriul a jucat comedia acordării unei noi şanse. Nu te apuci să le zici câtorva zeci de oameni nedormiţi: aţi muncit degeaba toată noaptea. Mai bine îi trimiţi înapoi la muncă, nu? Startul a fost amânat de la ora locală 10:30 la 12:00, urmând ca o nouă întrunire a juriul şi inspecţie a pistei să se ţină la 11:00.

Până atunci s-au lămurit şi organizatorii că toată strădania şi bunele lor intenţii nu au cum să facă faţă capriciilor vremii, astăzi însorită şi cu temperaturi prea ridicate pentru a-i ajuta să betoneze pista.

„Zăpada a fost în pofida eforturilor voluntarilor prea moale. E o zi tristă, dar siguranţa fetelor este pe primul loc, iar astăzi nu avem cum să ţinem un concurs sigur. De aceea suntem forţaţi să anulăm etapa. Dacă vă uitaţi la cantităţile de zăpadă cu care am avut de a face în ultimele zile, devine evidentă dificultatea preparării unui traseu în astfel de condiţii, mai ales în termeni ai siguranţei şi în special pentru coborâre, unde normele de siguranţă sunt foarte stricte. Pentru slalomul de mâine cred că va fi în ordine. Va fi mai frig. Nu vom avea o pistă îngheţată, dar slalomul are cu totul alte viteze şi este mult mai simplu să garantezi siguranţa.”

Combinata alpină programată iniţial pentru astăzi fusese anulată definitiv pentru a face loc coborârii ce nu se putuse desfăşura nici ieri. Pentru coborâre se negociază acum cu La Thuile, gazda etapelor (de viteză) de la sfârşitul săptămânii viitoare. Dacă italienii vor refuza s-o preia, va trebui şi ea tăiată de tot din calendar.

În timp ce americancele s-au bucurat de îndată ce au auzit că azi e pauză şi au profitat de ziua însorită pentru a se mai bucura de câteva ture prin powder, Tina Weirather i-a căinat pe organizatori, voluntari şi spectatorii privaţi de spectacolul aşteptat, promiţând totodată: „Crans Montana, vom reveni şi veţi avea atunci sărbătoare!”