Fetele care sezonul trecut au dominat slalomul uriaș feminin, și-au luat nebunia de acolo, și au pus stăpânire pe pârtia de coborâre din Bad Kleinkirchheim. Sofia Goggia (1’04’’00), Federica Brignone (+1’’10) și Nadia Fanchini (+1’’45) au reușit premiera: primul podium complet italian la coborâre. Iar dacă au impresionat prin ceva, aceasta a fost cutezanța necugetată.

Foto: GEPA

Pista ce-și arătase colții cu o zi înainte la super-G a fost și mai dură la coborâre. În același timp ninsoarea ușoară a coborât vizibilitatea spre zero. Și acolo unde unele fete au făcut Continuă lectura

Publicitate

Federica Brignone pentru Elena Fanchini


Nu cred că în afara organizatorilor, care au luptat fără preget pentru cursele lor, a mai sperat cineva că se vor putea organiza etapele din Bad Kleinkirchheim. A plouat marți în neștire în stațiunea austriacă, iar zăpada a fost atât de moale în jumătatea de jos, încât nu s-a putut organiza nici unul din antrenamentele oficiale pentru coborâre. Fără antrenamente coborârea nu s-a putut desfășura în ziua rezervată și astfel super-uriașul a fost devansat, prezentând lumii pasionate de schi pârtia pe care gazdele o consideră cea mai dificilă din circuitul feminin.

Foto: AP Photo / Giovanni Auletta

Plină de povești a fost cursa aceasta, și nu toate fericite. Federica Brignone (1’09’’80) a câștigat (din nou) o cursă de viteză. Lara Gut (+0’’18) s-a fâstâcit de emoții după ce a ajuns iar pe podium, deși a pierdut unul din bețe pe drum. Cornelia Hütter (+0’’46) și-a bucurat compatrioții veniți în număr mare la cursă, dintre care 100 de Continuă lectura

Clasicele masculine continuă, fetele revin la viteză


Bad Kleinkircheim (Austria)
Sâmbătă, 13 ianuarie, DH SG feminin: 11:45
Duminică, 14 ianuarie, SG DH feminin: 12:15
Wengen (Elveția)
Vineri, 12 ianuarie AC masculin: 11:30 / 15:00
Sâmbătă, 13 ianuarie, DH masculin: 13:30
Duminică, 14 ianuarie, SL masculin: 11:15 / 14:15
Televizare: 
Pe Eurosport 1 și 1 HD toate cursele masculine, mai puțin slalomul combinatei (vineri), plus coborârea feminină. Toate celelalte manșe se transmit pe Eurosport 2 și Eurosport 2 HD.

.
După Adelboden urmează Wengen, cea mai veche și mai lungă coborâre din lume, plus cursele adiacente. După ce acum trei ani cursele din Bad Kleinkirchheim au fost anulate, stațiunea austriacă încearcă anul acesta să prezinte din nou una din cele mai dificile piste din circuitul feminin.

Primăvara de ianuarie face mai departe greutăți organizatorilor. Marți Continuă lectura

Un super-urias ce refuza sa se tina


Cum se vede in treimile de sus ale pozei, a fost ieri in Bansko, atunci cand fetele au vizitat partiile doar pentru a face cunostinta cu ele si cu zapada bulgara. Cum se vede in treimea de jos, a fost azi la ceea ce ar fi trebuit sa fie prima cursa de super-urias feminina a sfarsitului de saptamana.

Bansko ieri, ieri si azi (© Ladies Skiteam Austria)

Programata tarziu, partial si pentru a se potrivi pe fusul orar al Europei vestice, cea care se trezeste cu o ora mai tarziu decat lumea din muntii Pirin, cursa n-a avut mult spatiu de manevra. De la 12:00 ora locala a putut fi impinsa doar pana la 14:30. In acest interval ceata n-a cedat, ci doar s-a mutat mai sus, sau mai jos.

Dar si de s-ar fi prevazut necazurile cu ceata, tot nu s-ar fi putut schia mai de dimineata. A nins in Bansko peste noapte, nu mult, vreo 10-15 centimetri, si bulgarii, pe modelul romanesc, au Continuă lectura

Furtuna si vara din Bad Kleinkirchheim au dus la anularea curselor feminine


Doua zile, doua curse programate, doua curse anulate. Una ieri in zori de zi, a doua astazi, dupa ce 11 concurente apucasera sa schieze si italianca Daniela Merighetti conducea, urmata de coechipiera ei, Nadia Fanchini. Favoritele principale, cu numere intre 16 si 22, n-au ajuns sa ia startul.

Vantul a demontat stadionul din Bad Kleinkirchheim

Ce s-a intamplat? In noaptea de vineri spre sambata s-a pornit furtuna. Sau uraganul. Felix, probabil ati citit despre el. Poalele lui flutarande au afectat si locul de desfasurare al Cupei Mondiale feminine in acest weekend. In doua ore, a distrus munca de cateva zile a organizatorilor. Care au privit dezastrul socati.

De fapt, sambata vantul s-a oprit fix la ora la care trebuia Continuă lectura

Se opreste numaratoarea inversa?


Weekend-ul acesta programeaza doua etape extrem de interesante. La baieti avem slalomul urias si cel special in „vulcanul” din Adelboden, unde baietii trec buza pantei si se trezesc in craterul in care e amplasat stadionul, avand de coborat inca cinci-zece porti, in functie de disciplina, in plina eruptie. La fete urmeaza doua etape de viteza, coborare si super-urias, in Bad Kleinkirchheim, apoi marti seara slalomul din Flachau. Coborarea de sambata este una dintre cele foarte dificile, cu aparitii rare in calendar. Intrebarea arzatoare e mai putin cine va castiga, ci daca opreste Lindsey Vonn numaratoarea inversa. La inceputul sezonului, americanca mai avea nevoie de trei victorii, acum ii lipseste doar una pentru a egala recordul de 62 de succese in Cupa Mondiala, al austriecei Annemarie Moser-Pröll.

„Nu mai este o chestiune de daca, ci una de cand”, a raspuns astazi Elisabeth Görgl la intrebarea daca va reusi Lindsey sa ajunga intr-adevar cea mai buna schioara din istoria Cupei Mondiale. In asentimentul dublei campioane mondiale din Garmisch, sponsorul principal al lui Lindsey, Red Bull, i-a pregatit un infografic. Si daca nu iese nimic in acest weekend, mai vin in ianuarie inca doua sfarsituri de saptamana tot numai cu probe de viteza.

Inainte de a trece la analiza sanselor de succes ale americancei sa vedem care e programul:

  • sambata, 10 ianuarie, slalomul urias masculin, 11:30, respectiv 14:30:
    • 11:15 live pe Eurosport 1 (mansa 1)
    • 14:30 live pe Eurosport 2 (mansa 2)
    • 11.01 – 6:00 pe Eurosport 2 (mansa 2)
  • sambata, 10 ianuarie, coborarea feminina, 12:30 anulata (detalii mai jos):
    • 12:15 live pe Eurosport 2
  • duminica, 11 ianuarie, slalomul masculin, 11:00, respectiv 14:00:
    • 10:45 live pe Eurosport 1 (mansa 1)
    • 14:00 live pe Eurosport 2 (mansa 2)
  • duminica, 11 ianuarie, super-uriasul feminin, 12:15:
    • 12:00 live pe Eurosport 2
  • marti, 13 ianuarie, slalomul feminin, 18:45, respectiv 21:45:
    • 18:30 live pe Eurosport 1 (mansa 1)
    • 21:30 live pe Eurosport 1 (mansa 2)
    • 14.01 – 16:45 pe Eurosport 1 (mansa 2)
    • 14.01 – 18:00 pe Eurosport 2 (mansa 1)
    • 14.01 – 18:30 pe Eurosport 2 (mansa 2)

Prognoza meteo anunta vant puternic pentru prima zi de concurs, motiv pentru care Continuă lectura