Business as usual (scuzați engleza)


Când Mikaela Shiffrin se supără pe ea însăși, adversarele nu mai au șanse. După ce ieri a pierdut nu numai posibila victorie, ci și locul de pe podium la uriașul din Semmering, astăzi americanca (49’’64) a ridicat la slalom ștacheta mult peste adversare. Și dacă Petra Vlhova (+0’’48) și Frida Hansdotter (+0’’53), au menținut întârzierea la un nivel rezonabil, restul plutonului nu s-a putut apropia la mai puțin de o secundă de dominatoarea schiului feminin.

Foto: Marco Tacca / AP

Drumul care a blocat ieri curse foarte bune ale fetelor din elită nu a plecat în altă pădure. Dar marcajul traseului de către elvețian a folosit terenul pentru a face trecerea mai ușoară. Mult mai ușoară chiar, sau așa a părut după ce au schiat primele fete, care au trecut lin peste schimbările de pante. Când au apărut însă pe traseu fetele de la mijlocul plutonului, impresia s-a mutat la polul opus: doar un pic foarte mic mai ușoară.

Ce a ajutat-o pe Mika a fost în principal răcirea pistei peste noapte. Tehnicianul ei Continuă lectura

Publicitate

Aceasta nu mai e o știre


Avem slalom feminin în programul zilei, iar asta înseamnă automat că după prima manșă Mikaela Shiffrin (47’’70) este în frunte. Știre ar fi dacă n-ar mai conduce. La finalul zilei am putea face caz, căci va ajunge la 50 de victorii, la 6 ani după prima reușită. Iar azi nu avem în cărți doar posibilitatea atingerii unei cifre respectabil de rotunde, ci și recordul. Faimosul record după care Marlies Schild a alergat atâția ani a ajuns pe raftul cu trofee de luat de către americancă.

Foto: Marco Tacca / AP

Însă să nu ne grăbim. După o greșeală atipică pentru Mika, avantajul ei față de Petra Vlhova măsoară doar 4 sutimi. Și ca să fie lucrurile și mai interesante, Bernadette Schilde (+0’’26) nu este nici ea prea departe. Cu cinci ani în urmă, Berni urca în Courchevel pe podium, la victoria foarte specială a lui Marlies. De ce specială? Pentru că Marlies egala atunci, după aproape doi ani de secetă, recordul recordul mult râvnit de 34 de victorii al lui Vreni Schneider. Siropos rău scenariul ăsta scris de viața adevărată.

Articol în curs de scriere

Revenirea la locul primului succes


Inspirată tragere la sorți la slalomul final feminin. Mikaela Shiffrin a avut abia numărul 6 (din 7, câte numere se acordă primei grupe de start) și am putut vedea astfel manșe din ce în ce mai bune, culminând cu cea a americancei.

Foto: AP

Wendy Holdener (locul 5;) a avut poate puțin ghinion, căci a fost pilotul de încercare pe o pistă cu două capcane clare. Zăpada cu priză bună, foarte responsivă la apăsare a dat siguranță în atac. Dar fix la Continuă lectura

Un podium mai puțin obișnuit


Condiții și mai dificile decât ieri la slalomul special deminin de astăzi din Ofterschwang. Vreme caldă, dar și ploaie. Singurul noroc a fost că precipitațiile anunțate cu mult înainte de cursă, care ar fi pus la grea încercare abilitățile gazdelor de a salva zăpada, a pornit abia cu puțin timp înainte de startul primei manșe. Dar a fost clar de la bun început că fetele nu vor avea aceleași condiții și se vor forma gropi pe traseu.

Foto: AP / Marco Tacca

La prima apariție în grupa de elită (a primelor 7 slalomiste ale lumii), Continuă lectura

Mika la o manșă de următorul glob


Podium standard la pauza slalomului din Lenzerheide: Mikaela Shiffrin conduce (54’’41) și din nou conduce clar. Wendy Holdener (+0’’65) și Frida Hansdotter (+0’’83) sunt principalele urmăritoare, dar nici măcar asta nu mai este o noutate acum.

Foto: Jean-Christophe Bott

Prospețimea e domeniul Melaniei Meillard (locul 4; +0’’88). S-a apropiat atât de mult de podium încât dă impresică l-ar putea chiar atinge. Poate chiar în manșa a doua. Dacă totuși Continuă lectura