Premiera lui Bostjan Kline


Aproape l-am văzut învingător anul trecut la coborârea din Garmisch-Partenkirchen. Dar atunci, după ce a stat aproape întrega cursă la panoul de onoare, Aleksander Aamodt Kilde, cu un număr de start aproape de 30, a venit şi s-a impus el pentru prima dată în carieră. Dublul campion mondial de juniori din 2012, slovenul Bostjan Kline, a trebuit să mai aştepte. Multişor, căci sezonul acesta n-a fost deloc pe placul său. „Am ştiut că pot fi rapid, dar a trebuit să am multă răbdare. Astăzi în sfârşit s-au aliniat toate, felul în care am schiat, rutina de la start, încălzirea şi toate celelalte. A fost un sezon plin de suişuri şi coborâşuri. Cu una caldă, una rece. Cu lucruri foarte bune în manşele mele, dar şi cu greşeli. Astăzi n-au mai rămas decât cele bune. Una dintre cele mai frumoase zile din viaţă.”

Vineri, prima coborâre din Kvitfell i-a revenit în sfârşit lui (1’29’’20). L-au însoţit pe podium Matthias Mayer (+0’’19) şi Kjetil Jansrud (+0’’20).

Cursa a început prin Continuă lectura