Nadia Fanchini victorie după 7 ani, Lindsey Vonn doboară două recorduri dintr-un singur glob


Pe când era ea tânără, Nadia Fanchini ne uimea într-o însorită zi canadiană. Nu ne-am întrebat chiar cine mai e şi Nadia asta, căci ne atrăsese atenţia cu câteva podiumuri la coborâre, dar la super-G nu avea nimic-nimic şi atunci desigur că ne-am mirat când l-a câştigat pe cel din Lake Louise. Era decembrie 2008 şi incepea cel mai bun sezon al ei. O accidentare (ligamente încrucişate rupte) şi o revenire lungă-lungă mai târziu, iată-ne salutându-i a doua victorie a carierei. Pe o vreme rea, deloc potrivită pentru o cursă de viteză, Nadia Fanchini s-a dovedit cea mai curajoasă şi a câştigat a doua coborâre din La Thuile, cu timpul de 1’24”80. Lindsey Vonn (+0”14) şi-a spălat păcatele zilei precedente cu o cursă foarte bună, cucerind astfel şi globul de cristal al disciplinei. Daniela Merighetti (+0”72) a completat podiumul.

© Alain Grosclaude/Agence Zoom/Getty Images Europe

A nins în La Thuile. Ningea de fapt şi când s-a dat drumul cursei, cu o întârziere de un sfert de oră şi cu startul mai jos, considerându-se că sus de tot este prea periculos să le dea drumul fetelor pe traseu. Şi chiar dacă până la final ninsoarea a Continuă lectura

Publicitate

Rocada la varf. Tina Maze e campioana coborarii, Anna Fenninger ia argintul


„O data castig eu, o data castiga ea. Ne place sa ne intrecem una cu cealalta. Asta e frumos la schi”, spunea Anna Fenninger marti dupa super-urias. Atunci o invinsese ea pe Tina Maze, cu un avantaj de trei sutimi. Aseara, la proba coborare din cadrul Campionatelor Mondiale din Beaver Creek, slovena si-a luat revansa. Timpul ei, de un minut, 45 de secunde si 89 de sutimi a fost mai bun cu doua sutimi decat al austriecei. Departe de joaca lor (+0,34), bronzul a fost cucerit de schioara elvetiana Lara Gut.

Medalia numarul doi pentru Tina Maze

Cursa

Asa cum ne-a promis prognoza meteo, vremea a ramas regeasca in muntii din Colorado. Cu o zi frumoasa la dispozitie, organizatorii au avut destul timp sa prepare perfect pista Raptor, cea pe care concureaza fetele la probele de viteza. „Mai tare si mai accidentata decat la antrenament”, au apreciat fetele la finalul concursului.

Profilul partiei este aparte, incepand cu o portiune de alunecare mult mai lunga decat in alte parti. „Ai timp sa cugeti” spunea Anna Fenninger in dimineata cursei. Aproape un minut de alunecare ghemuita este intr-adevar timp suficient pentru a trece in revista o gramada de lucruri. Chestiuni domestice, vise cu medalii sau si mai bine, strategia pe a doua parte a traseului, una foarte solicitanta tehnic, unde nu mai exista ragaz pentru Continuă lectura

Locul 1


Lumea e mai atrasa de doborarea de recorduri. Pentru Lindsey Vonn a fost mai importanta egalarea. Americanca si-a dorit sa poata spune ca e pe locul 1 in clasamentul schioarelor cu cele mai multe victorii. Acum este si n-a fost deranjata deloc de impartirea acestei pozitii cu legenda vie a Austriei, Annemarie Moser-Pröll. La a doua incercare din Cortina, Lindsey n-a mai fost oprita nici de vreme, nici de propriile greseli. A castigat coborarea de duminica cu timpul de 1:39,61 minute. Elisabeth Görgl (+0,32) a fost cat pe ce s-o intreaca, dar o greseala la final i-a taiat avantul. Daniela Merighetti (+0,54) a adus bucurie gazdelor cu locul 3.

Victorie pentru a 62-a oara! (laola1.at)

Zambet larg, mainile intinse in aer si un strigat de triumf. Victoria mult asteptata a inchis numaratoarea inversa. Drumul a fost lung si la inceputul lui, in urma cu 14 ani, fetita de 16 ani care Continuă lectura

Furtuna si vara din Bad Kleinkirchheim au dus la anularea curselor feminine


Doua zile, doua curse programate, doua curse anulate. Una ieri in zori de zi, a doua astazi, dupa ce 11 concurente apucasera sa schieze si italianca Daniela Merighetti conducea, urmata de coechipiera ei, Nadia Fanchini. Favoritele principale, cu numere intre 16 si 22, n-au ajuns sa ia startul.

Vantul a demontat stadionul din Bad Kleinkirchheim

Ce s-a intamplat? In noaptea de vineri spre sambata s-a pornit furtuna. Sau uraganul. Felix, probabil ati citit despre el. Poalele lui flutarande au afectat si locul de desfasurare al Cupei Mondiale feminine in acest weekend. In doua ore, a distrus munca de cateva zile a organizatorilor. Care au privit dezastrul socati.

De fapt, sambata vantul s-a oprit fix la ora la care trebuia Continuă lectura

Antrenamente acum


Daca aveti timp si placere, puteti urmari acum (12:20) ultimul antrenament al fetelor din Bad Kleinkirchheim pe Eurosport 1!

Traseul din Bad Kleinkirchheim (© Ladies Skiteam Austria)

Trei weekenduri rapide le astepat pe fete incepand de maine. Primul se desfasoara in Austria, unde concurentele trebuie sa treaca peste un inceput foarte abrupt. Va pun maine o poza daca n-ati vazut-o inca pe pagina noastra de pe facebook. Antrenamentele au inceput de ieri: Continuă lectura

Obisnuita calificare


Etapele de viteza din Cortina d’Ampezzo sunt programate in fiecare an la mijloc-sfarsit de ianuarie. Cam in perioada in care marile natiuni ale schiului alpin definitiveaza loturile pentru Campionatele Mondiale sau Jocurile Olimpice.

Nicole Schmidhofer s-a napustit surprinzator pe podiumul primei coborari din Cortina (© Keystone)

Nicole Schmidhofer, talent de acelasi calibru ca Lara Gut si Anna Fenninger (dar si Continuă lectura