În cursa de astăzi de la Kitzbuehel a ajunge viu și, pe cît posibil, nevătămat la linia de sosire nu a fost puțin lucru. Italianul Peter Fill a reușit această performanță în 1:52,37. În urma sa, elvețienii au realizat o dublă neașteptat prin Beat Feuz (+0,37) și Carlo Janka (+0,65) și sărbătoresc în Austria dacă la ei acasă, la Wengen, nu s-a putut.
Peter Fill, victorios pe Streif, e încadrat de Beat Feuz și Carlo Janka (copyright Leonard Foeger, Reuters)
După ce a bătut la porțile succesului în mai multe rânduri în acest sezon de Cupă Mondială, Peter Fill a reușit astăzi victoria și a obținut poate cel mai râvnit trofeu pentru un competitor în probele de viteză, anume o capră. Râdem, glumim, dar cursa de astăzi n-a fost una care să invite la chicoteli, ci mai curând una care ne-a cam făcut să-nghețăm în scaune. În ciuda rezultatului excelent, nici măcar Peter Fill nu mai zâmbea la final.
Streif-ul a fost necruțător astăzi. Ca și anul trecut, organizatorii s-au luptat cu vremea. Cursa a fost decalată cu o oră, startul a fost coborât cu vreo 100 m, în așa fel încât să se evite săritura de pe Mausefalle, unde vântul puternic ar fi pus în pericol viața schiorilor care ajung pînă la 5-6 m deasupra zăpezii în condiții normale de zbor. În ciuda măsurilor de siguranță, astăzi am avut parte de cîteva căderi spectaculoase.
Parcă prefigurând ce-avea să vină, Otmar Striedinger, primul la start, aproape face șpagatul după ultima poartă și trece linia de sosire pe spate. Airbagul schiorului se declanșează și austriacul se ridică fără vreo zgîrietură serioasă. Coechipierul său, Georg Streitberger, nu avea să fie la fel de norocos. După săritoarea Hausbergkante, la zidul de după podul Red Bull, la o compresie înaintea virajului de stânga, Streitberger a rămas pe cozi, aproape în fund, și pe piciorul din deal și a fost aruncat direct în plasa de protecție. Spre deosebire de coechipierii săi, Georg schiază fără airbag deoarece crede că l-ar încetini. Astăzi, însă, probabil nu i-ar fi fost de mare ajutor. Austriacul a fost scos de pe pârtie cu elicopterul și are două ligamente rupte la genunchi, deci sezonul ăsta e încheiat fără drept de apel. Vorbeam cu Pinguin în timpul cursei și zicea că austriecii parcă-s blestemați cu atîtea accidentări și ratări zilele astea. Speram amândouă că cea a lui Streidinger avea să fie ultima. Din păcate, însă, compresia de la prima poartă după săritoare s-a dovedit a fi mai tare decît cei mai tari. Următorul schior care i-a căzut victimă a fost Hannes Reichelt. Hannes n-a văzut dâmbul, a cărui parte stângă l-a luat pe nepregătite, l-a aruncat în față, austriacul aterizând pe partea dreaptă a corpului după o întoarcere spectaculoasă în aer. Reichelt s-a ridicat din plasele de protecție, spre bucuria publicului, dar a fost transportat la spital pentru ca medicii să se asigure că n-are nici o problemă după ce s-a lovit cu capul de pârtie. S-a dovedit, până la urmă, că austriacul a ieșit cel mai puțin șifonat din lupta cu Streif-ul, însă și el s-a ales cu un edem osos la genunchi. Nu se știe la această oră dacă accidentarea îi va afecta restul sezonului. Pe același dâmb, dar abordând o trasă la extrema dreaptă a zonei de compresie, Aksel Lund Svindal, liderul la zi al clasamentului general și de specialitate, a fost aruncat în față, peste cap, oprindu-se tot în plasa de protecție și bifând a doua accidentare în tot atîtea zile. În primă fază, părea că norvegianul s-a ales doar cu un nas belit și sângerând (probabil de la una din așchiile care i-au zburat din schiuri din cauza violenței impactului cu zăpada dură și înghețată), dar s-a ridicat pe picioarele lui, a salutat publicul și s-a dus să discute cu Hannes Trinkl, unul dintre oficialii FIS responsabili cu probele de viteză. Ulterior, am aflat că Svindal s-a accidentat grav, având ruptură de ligamente încrucișate, care îl scoate din competiții pentru 9-10 luni. Norvegianul va fi operat în această seară. Ce ne facem cu lupta pentru globuri sezonul ăsta rămâne de văzut. După ce doi dintre experții coborârilor cad în același loc, la viteze de peste 120 km/h, începi să te-ntrebi dacă nu cumva e ceva în neregulă cu pârtia. Asta se întreba și Peter Schroecksnadel, președintele federației austriece de schi, care a declarat că el ar fi oprit cursa. Trinkl i-a cerut părerea lui Svindal despre starea zăpezii după Hausbergkante și a decis continuarea competiției.
Nici unul dintre schiorii care au urmat nu mai avea să cadă, însă timpii înregistrați ulterior vorbesc despre o abordare mai prudentă a pârtiei, precum și despre schimbarea în rău a condițiilor meteo. Să spunem doar atât: dintre favoriți unul singur, Adrien Theaux, a reușit clasarea în top 10 și dintre schiorii plecați în cursă după Svindal, doar unul, Marc Gisin, a obținut – surprinzător – un timp de top 5. Cursa lui Vincent Kriechmayr, plecat al 30lea și clasat pe 7, poate dădea speranțe și altor schiori cu numere mari la start, dar organizatorii au hotărât întreruperea competiției (din motive de siguranță, sau așa umblă vorba-n târg) după coborârea austriacului. Zic că e un zvon, sau, în tot cazul, că e discutabil motivul invocat pentru că după Svindal nu a mai căzut nimeni, iar dacă întreruperea cursei era să se realizeze din rațiuni de siguranță, asta ar fi trebuit să se întîmple după căzătura norvegianului, nu după ce pe la start mai trecuseră încă 11 sportivi. Încă n-am văzut vreo poziție oficială din partea FIS, dar vă ținem la curent când apar noi informații. Lista completă a celor 24 de schiori care au terminat coborârea o găsiți aici.
Bun, acum, după ce ne-am vărsat oful și amarul, să vă povestesc totuși câte ceva și despre cursă și despre cei care au reușit să o termine. La urma urmei, victoria lui Peter Fill trebuie sărbătorită că n-are italianul nici o vină pentru prăpădul de pe pârtie.
În coborârea de pe Streif există câteva zone care pot face diferența între victorie și eșec. Pe unele le-am menționat ieri, discutând despre super uriaș. Pe lângă acestea, cele două viraje de sus, Karussell, probabil cel mai celebru din Cupa Mondială și, imediat după el, Steilhang, pot cauza și întârzieri de jumătate de minut dacă nu-s negociate corespunzător. Mai apoi, abilitățile de alunecare se văd pe zona cea mai plată a traseului, unde zăpada proaspăt căzută pe durata întreruperii de după accidentarea lui Reichelt i-a încetinit pe schiorii următori. Săritoarea de la mijlocul coborârii, Seidlalmsprung, ne duce deja în partea de traseu comună cu super uriașul.
Peter Fill a fost printre puținii schiori care n-au făcut nici o eroare majoră în vreunul din punctele cheie ale traseului. Deși vizibilitatea nu era bună nici la coborârea sa, cum avea să declare ulterior italianul, zăpada nu începuse să cadă încă și schiurile au alunecat corespunzător de sus până jos. Fill a mers bine prin virajele se sus, având una din cele mai mari viteze la ieșirea de pe Steilhang. Apoi a evitat cu succes neplăcerile cauzate de compresia de după Hausbergkante și a intrat foarte bine pe traverseu, reușind să nu iasă sub trasă înainte de prima poartă roșie de pe această secțiune, unde alți schiori fie au pierdut mult timp (David Poisson, Marc Gisin, Kjetil Jansrud), fie au ieșit de tot din cursă (Maxence Muzaton). Fill a mers ca la carte și pe ultima porțiune, pe Zielschuss și pe săritoarea finală, cea care a cauzat atâtea bătăi de cap schiorilor în proba de super uriaș de ieri. Întrebat de un reporter al televiziunii suedeze ce îi sfătuiește pe schiorii care așteaptă la start, italianul a declarat: ”Vizibilitatea e proastă, dar toate celelalte condiții sunt bune, așa că ar trebui (ei, schiorii, n.m.) să meargă curajos” (găsiți-mi voi o traducere mai potrivită pentru englezescul ”go for it!” sau măcar numărul de telefon al Irinei Margareta Nistor). Da capo al fine, Peter Fill a făcut exact ce i-a îndemnat și pe ceilalți să încerce și acum poate să sărbătorească.
Chef și voie bună trebuie că o să fie și-n tabăra elvețiană astăzi. După ce la Wengen au cam făcut-o de oaie (să-mi fie iertată exprimarea complet neprofesionistă, dar foarte potrivită în context), elvețienii și-au spălat azi păcatele. Locul 3 obținut de Carlo Janka vine în urma unei curse care, ca și a italianului câștigător azi, nu a avut erori majore. Două poticniri, una pe zona mediană, unde elvețianul a pierdut peste 3 zecimi și una pe porțiunea finală, la ultima săritoare unde trasa nu a fost perfectă și l-a mai costat pe Janka încă 20 de sutimi, au făcut diferența între cei doi. Surpriza cea mai mare a venit, însă, din partea lui Beat Feuz. Elvețianul era în dubiu ieri dacă să participe sau nu astăzi la proba de coborâre, după ce o accidentare mai veche la genunchi continuă să-l necăjească. Rezultatele din antrenamente, unde Feuz nu reușise să urce în primii 20, nu anunțau nimic spectaculos din patea elvețianului, însă Beat a mers astăzi (aproape) ca-n vremurile bune. Feuz a făcut o mică eroare pe Karussell, unde Janka, lider la acel moment, mersese perfect, dar a reușit în restul traseului să recupereze întârzierea față de coechipierul său. Beat a câștigat timp acolo unde Carlo pierduse, adică pe zona mediană a coborârii și pe Zielschuss, mergând fără alte erori în celelalte puncte cheie. După toate problemele pe care le-au avut în ultima vreme și Feuz și Janka, după sezonul slab al echipei elvețieni, e o plăcere să-i vedem astăzi pe cei doi pe podium, în speranța că următoarele curse vor confirma revenirea lor la forma care i-a consacrat. Podiumul lor este dublat azi de rezultatul bun al lui Marc Gisin, care, plecat al 27lea, a reușit să încheie cursa pe 5.
La finalul zilei mă bucur că am avut parte de o coborâre aproape integrală pe Streif, că simpaticul Peter Fill continuă sezonul bun și bifează așa o victorie, că elvețienii se bucură și ei pentru prima dată în acest an. Pe de altă parte, asemeni împăratului care cu un ochi râde și cu altul plânge, aștept vești din taberele austriacă și norvegiană, în speranța că toți cei accidentați astăzi își vor reveni complet. Mâine avem slalom și probabil atât austriecii cât și norvegienii, care au avut cea mai bună clasare astăzi pe 7 (Vincent Kriechmayr) și respectiv 6 (Aleksander Aamodt Kilde), speră într-o zi mai bună și urcări pe podium la proba tehnică.
Cand primul schior al unei curse nu greseste, spectatorul nu are cum sa aprecieze valoarea evolutiei acestuia. Masurile se pot lua treptat, cu fiecare adversar nou care ajunge la finis, prin compararea simultana a timpilor si liniilor pe care au evoluat. Abia atunci se observa, aha, aici trebuia s-o fi luat mai pe sus, mai prin stanga, mai direct. Kjetil Jansrud ne-a usurat totusi sarcina de chibiti. A ajuns jos dupa o coborare perfecta optic, dar cu tangajul mainii drepte ne-a semnalat ca nu a mers pe linia cea mai rapida. Si daca el nu stie care e aceasta, atunci nimeni nu stie. Vorbim de Kvitfjell, locul copilariei norvegianului si partia pe care o stie cu ochii inchisi. 
Schi alpin. Deocamdata. 
