Nadia Fanchini victorie după 7 ani, Lindsey Vonn doboară două recorduri dintr-un singur glob


Pe când era ea tânără, Nadia Fanchini ne uimea într-o însorită zi canadiană. Nu ne-am întrebat chiar cine mai e şi Nadia asta, căci ne atrăsese atenţia cu câteva podiumuri la coborâre, dar la super-G nu avea nimic-nimic şi atunci desigur că ne-am mirat când l-a câştigat pe cel din Lake Louise. Era decembrie 2008 şi incepea cel mai bun sezon al ei. O accidentare (ligamente încrucişate rupte) şi o revenire lungă-lungă mai târziu, iată-ne salutându-i a doua victorie a carierei. Pe o vreme rea, deloc potrivită pentru o cursă de viteză, Nadia Fanchini s-a dovedit cea mai curajoasă şi a câştigat a doua coborâre din La Thuile, cu timpul de 1’24”80. Lindsey Vonn (+0”14) şi-a spălat păcatele zilei precedente cu o cursă foarte bună, cucerind astfel şi globul de cristal al disciplinei. Daniela Merighetti (+0”72) a completat podiumul.

© Alain Grosclaude/Agence Zoom/Getty Images Europe

A nins în La Thuile. Ningea de fapt şi când s-a dat drumul cursei, cu o întârziere de un sfert de oră şi cu startul mai jos, considerându-se că sus de tot este prea periculos să le dea drumul fetelor pe traseu. Şi chiar dacă până la final ninsoarea a Continuă lectura

Lara Gut – Lindsey Vonn 100 – 0


Scor drastic ieri la prima coborâre pe noua pistă de Cupă Mondială din staţiunea italiană La Thuile. În vreme ce fosta lideră – Lindsey Vonn – a Cupei Mondiale a estimat greşit riscul pe care a avut voie să şi-l asume, noua lideră – Lara Gut – a reuşit o cursă de geniu şi şi-a şocat adversarele cu timpul de 1’35”57, mai bun cu peste o secundă decât cei ai adversarelor. Atât Cornelia Hütter (+1”02), cât şi Nadia Fanchini (+1”03) avuseseră evoluţii foarte puternice. Lara le-a spulberat, deşi nu pornise sub cele mai bune auspicii.

Edit Miklos

Italienii au scos în faţa lumii una dintre cele mai dificile piste pe care le au, mitica Tre Franco Berthod, cum îi zic chiar ei. Un zid foarte abrupt, cu Continuă lectura

„Sper să nu mai vină zăpada” ne face Lara Gut cu ochiul după victoria din Lienz


Lara Gut s-a impus astăzi în Lienz în 2:06,00 minute. Au însoţit-o pe podium Tina Weirather (+0,12) si Viktoria Rebensburg (+0,30). Lidera primei manşe, slovena Ana Drev, nu şi-a stăpânit emoţiile şi nu a dus manşa a doua la bun sfârşit.

Lara Gut râde pentru a patra oară în acest sezon

Nu ştiu exact ce anume din zbuciumul schiorilor aparţinători naţiunilor mici în schi declanşează simpatia celor din ţările cu tradiţie. Dar această simpatie Continuă lectura

Anna Fenninger trece in fata


Anna Fenninger, Kathrin Zettel, Eva-Maria Brem, arăta podiumul din Are dupa prima mansa. Toata floarea Austriei la slalom urias. Si tocmai cea mai constanta de-a lungul anilor dintre ele, Kathrin Zettel, a adunat greseli cat pentru o cariera in mansa a doua, si a lasat locul pe podium celei mai infocate dintre italience. Anna Fenninger si-a pastrat cu suveranitate locul fruntas (2:24,20), Nadia Fanchini (+0,71) a urmat-o, iar podiumul a fost inchis de Eva-Maria Brem (+1,07).

Anna Fenninger a casigat al 10-lea slalom urias al carierei (© GEPA)

Cu mansa intai disputata chiar inainte de apus, pentru mansa decisiva au trebuit aprinse luminile. Decizie un pic ciudata desfasurarea cursei in nocturna, daca ne gandim ca o parte dintre concurentele de asta seara vor fi prezente pe partie maine dimineata devreme, pentru inspectia slalomului special. Dar nimeni nu s-a plans, deci nu au existat motive pentru schimbarea programului.

Imi place ce a facut Livio Magoni – fostul antrenor al Tinei Maze – din echipa tehnica a Italiei. Atacuri furibunde, ca de sfarsit de lume, risc pana la luna si inapoi, avant salbatic, desconsiderare senina a propriilor greseli. Daca tot e sa le faca, atunci macar sa Continuă lectura

Pe aripile succesului. Anna Fenninger castiga si super-uriasul din Bansko!


Austriaca Anna Fenninger nu se mai poate opri. Ceea ce a inceput foarte bine in Beaver Creek, cu doua medalii de aur, un argint si un loc 4, continua la revenirea in Europa si mai bine. Trei starturi, trei victorii este bilantul recent al austriecei, care a castigat astazi super-uriasul cu timpul de 1:14,59. Pe doi a terminat slovena Tina Maze (+0,16), urmata pe trei de americanca Lindsey Vonn (+0,28), intr-o repetare a podiumului mondial al disciplinei.

Anna Fenninger a castigat al doilea trofeu din Bansko (© APA/EPA)

Zi frumoasa cum uitasem ca poate sa ne arate Bansko, cuprins de ceata macar o vreme in toate cele trei zilele pentru care facuse escala circul alb. Cu doua super-uriase anulate vineri si sambata, unul fara sa fi lasat vreo fata pe traseu, al doilea intrerupt dupa 13 concurente, organizatorii n-au vrut sa-si priveze spectatorii de spectacol si s-au oferit sa mai introduca lunea in program. Prevazuta initial pentru cursa de vineri, care ar fi trebuit sa se desfasoare in Bad Kleinkirchhein, dar fusese intrerupta acolo de vant dupa 11 concurente, inlocuirea de astazi a fost pana la urma considerata repetarea etapei de sambata. Complicat, stiu.

Nu ca ar conta, dar Continuă lectura

Haos pur in Bansko


Al doilea super-urias feminin din statiunea bulgara, a doua anulare. Dar nu una obisnuita, ci una care a alunecat din ce in ce mai abrupt spre absurd, in care persoanele raspunzatoare au fost parca lovite toate de dambla, iar fetele au scapat nevatamate numai multumita cetii. Cum nu s-a intamplat nimic rau, am putut privi totul ca la teatru. Un spectacol cu un scenariu original si presarat cu situatii incredibile.

Asteptand degeaba startul (© Verena Stuffer)

Gazdele au avut in toata aceasta poveste o singura vina. Asa cum am spus in cronica anularii de ieri, au dat drumul la ratracuri pe partia de concurs pentru a o curata de zapada noua. Ratracurile grele au lasat gropi in urma lor, caci au indepartat nu numai stratul nou, ci si cel inghetat dupa prepararea partiei. Ca si ieri dimineata, fetele au dat la inspectie peste un camp ravasit ca dupa obuze.

Se stiuse inca din ajun ca partia e partial distrusa. Asa ca antrenorul elvetian, responsabil cu Continuă lectura

O accidentare la moda


Taiat, operat, gata din nou de schiat. Nu e clar daca si in super-G-ul din Lake Louise, dar pentru Beaver Creek, Ted Ligety va face si imposibilul ca sa fie la start.

O accidentare izolata nu e inca moda, doua similare in aceeasi zi da. Elena Curtoni si-a despicat si ea mana. Fata fiind, doar carnea, asa ca la ea au fost suficiente talentele de croitor ale chirurgului.

 

Magia lui 28 decembrie


Anna Fenninger si-a facut un obicei. Incepe promitator un sezon, cu clasari de top 10, dar cumva ii scapa victoria. Apoi vine slalomul urias de acasa, la schimb Lienz si Semmering, intotdeauna in 28 decembrie, indiferent de ziua din saptamana in care pica. Si dintr-odata toate impedimentele de pana atunci se risipesc, iar Anna castiga.

Anna Fenninger a ajuns iar la victorie (© APA)

„Mi se pare amuzant si incredibil ca s-a intamplat de trei ori.” Nu numai ca e a treia oara, ci Continuă lectura

Declaratii dupa super-uriasul feminin din Garmisch-Partenkirchen


comentariul live text
clasamentul etapei
cronica etapei

Julia Mancuso (SUA) – castigatoarea super-uriasului din Garmisch: „In acest punct al carierei, nu vreau decat sa castig. Abordez fiecare cursa cu aceasta atitudine si am stiut ca astazi la fel ca in celelate super-G-uri, trebuie investit in linie. Nu poti merge retinut daca vrei sa castigi un super-G. Cand am trecut linia de sosire, m-am gandit, ‘daca asta n-a fost suficient, atunci nu stiu ce ar fi’. Nu am facut cursa perfecta, dar am dat drumul schiurilor si mi-am pastrat viteza.” Continuă lectura

Aura esecului


Acelasi frig din ziua precedenta a impins fetele la tragerea mastilor peste fata pe traseul extrem de rapid al super-uriasului din Garmisch-Partenkirchen. Extrem de rapid si extrem de dificil in acelasi timp. Curs de orientare pe traseu, cu portile mascate de teren, test de memorie, estimare corecta si instinct. Fetele vazusera asezarea portilor o data, la inspectia de dimineata. Dar harta fanioanelor din amintire si cea de pe traseu n-au corespuns intocmai la deschizatoarele de cursa. Din primele patru fete, una a trecut linia de sosire. Din primele sase, Continuă lectura