Eva-Maria Brem, viforul din viscolul uriaşului din Jasna


Cu doar două slalomuri uriaşe rămase de disputat, era firesc să se ascută lupta pentru globul disciplinei. Eva-Maria Brem a adunat cele mai multe puncte până acum şi după ce anul trecut a trebuit să se încline în ultima cursă a iernii în faţa colegei Anna Fenninger, austriaca nu mai vrea să păţească la fel. Aşa că a abordat cursa de astăzi ca pe una în care trebuie să învingă. Timpul ei, 1’15”34 s-a dovedit foarte dificil de egalat. Lara Gut (+0”74) s-a apropiat cel mai mult. Federica Brignone (+1”11) a rămas şi mai în urmă, deşi a avut o evoluţie clar peste pluton.

AP Photo/Alessandro Trovati

Alaltăieri vântul le-a invitat pe fete la învăţat kitesurfing şi i-a obligat pe organizatori să „mute startul pe linia de sosire”. Astăzi doar ninsoarea a mai încurcat planurile de Continuă lectura

Pârtia ca arbitru în Maribor


Manşă tipică a numerelor de start astăzi la slalomul uriaş feminin din staţiunea slovenă. Iar separarea a fost mai drastică decât oricând. Conduce lidera disciplinei, Eva-Maria Brem (+1’12”85), urmată de învingătoarea din ultima etapă, Viktoria Rebensburg (+0”37) şi singura schioară care e reuşit două victorii la uriaş în acest sezon, Lara Gut (+0”53).

AP Photo/Marco Trovati

Peisajul specific Mariborului din ultimii ani le-a întâmpinat şi anul acesta pe cele mai bune tehniciene ale schiului alpin. Pârtia Pohorje a rămas încă o dată singura zonă albă, temperaturile fiind pentru a câta oară, foarte serios Continuă lectura

Ana Drev la a doua înălţare


Zăpada austriacă pare să-i priască slovenei Ana Drev. Cel puţin până la pauză. La fel ca în Lienz, Ana (1’12”53) conduce şi în Flachau după prima manşă a slalomului uriaş ce îl înlocuieşte pe cel din Ofterschwang. Doar Viktoriei Rebensburg (+0”04) i-a mai reuşit o manşă la fel de bună, adversarele de la Eva-Maria Brem (+0”40) în jos având mult de recuperat.

AP Photo/Giovanni Auletta

Flachau îşi face reclamă anul acesta prezentându-se în faţa camerelor de televiziune în plină ninsoare la toate cursele. Ba chiar a nins şi între ele, iar organizatorii au avut mult de lopătat şi măturat Continuă lectura

„Sper să nu mai vină zăpada” ne face Lara Gut cu ochiul după victoria din Lienz


Lara Gut s-a impus astăzi în Lienz în 2:06,00 minute. Au însoţit-o pe podium Tina Weirather (+0,12) si Viktoria Rebensburg (+0,30). Lidera primei manşe, slovena Ana Drev, nu şi-a stăpânit emoţiile şi nu a dus manşa a doua la bun sfârşit.

Lara Gut râde pentru a patra oară în acest sezon

Nu ştiu exact ce anume din zbuciumul schiorilor aparţinători naţiunilor mici în schi declanşează simpatia celor din ţările cu tradiţie. Dar această simpatie Continuă lectura

Surpriza Sloveniei: Ana Drev conduce in Lienz


Slovena Ana Drev le-a intrecut pe favorite in prima mansa a slalomului urias din Lienz, oprind cronometrul in 1:01,72 minute. Mai are totusi mult de muncit, caci Lara Gut (+0,02) si Eva-Maria Brem (+0,06) sunt doar la una-doua clipe in urma ei si vor ataca fara retinere in mansa a doua.

Ana Drev asteptand pentru prima data la panoul de onoare terminarea unei manse (© skiweltcup.tv)

Lienz-ul le-a asteptat pe schioare imbracat in haina cafenie a naturii uscate, la moda in aceasta iarna, si cu salul Continuă lectura