Din tabara ranitilor


Inainte sa intram serios in noul sezon sa vedem pe cine si la ce nivel contam iarna aceasta. Bun, iarna e un pic hazardat sa numim ce se intampla deocamdata la noi in Europa, dar speranta moare ultima si poate pana peste 3 saptamani cand probabil ar fi urmatoarele curse aici se intampla ceva (cursele din Val d’Isere sunt cvasi-mutate in State, decizia definitiva urmand a fi luata maine).

Pe de o parte avem convalescentii verii reveniti dupa accidentari, pe de alta noii suferinzi, care vor rata partial sau in intregime sezonul. De uitat nu-i voi uita nici pe cei care, desi vor concura, ar putea sa nu se prezinte la nivel maxim chinuiti de dureri diverse. Din pacate, caravana Cupei Mondiale seamana din ce in ce mai mult cu o infirmerie ambulanta. O voi lua cronologic, incepand cu Continuă lectura

Publicitate

Si totusi se poate


Astazi ar mai fi avut Maria Riesch sanse reale sa se apropie de Lindsey Vonn in clasamentul general. Cu un program in care probele tehnice mai apar doar in finalele din Garmisch, super-combinata de astazi din St. Moritz ar fi fost ideala. Un super-urias in prima mansa, proba in care Lindsey pare mai usor de intrecut decat in coborare si unul relativ usor pe deasupra, adica in care Lindsey nu ar putea sa cladeasca un avantaj la fel de mare ca in coborare. Numai ca Continuă lectura