Horror-ul acestei ierni


Coborârea de ieri din Garmisch-Partenkirchen, reluare a celei anulate în Wengen a amintit dureros de coborârea de anul trecut din Kitzbühel, deşi vremea a fost de data aceasta perfectă. Căzătură după căzătură, cu acelaşi efect de explozie pe care îl au denivelările neaşteptate de pe suprafeţele betonate. Norocoşii au scăpat cu vânătăi, dar din nou avem doi candidaţi la podium accidentaţi de la grav până la foarte grav. Şi din nou FIS, prin directorul de cursă Markus Waldner, şi organizatorii, prin preşedintele comitetului de organizare Peter Fischer, nu-şi asumă nici o responsabilitate, blamând încă o dată victimele.

Foto: DPA

E frumos că acum Ionică sau Raluca găsesc piste în excelentă stare cu numerele lor mari de start, dar ceva din felul în care se desfăşoară cursele actuale, a luat-o precipitat la vale. Cum la schiuri s-a lucrat şi în pofida modificării razei de întoarcere, în ultimele două sezoane accidentările s-au înmulţit vertiginos în loc să scadă, rămân muşte doar pe fesurile Continuă lectura

Publicitate

Se ascute lupta pentru globul la coborâre


La coborârea masculină de sâmbătă, din Kvitfjell, favoriţi erau Peter Fill (1 + 2 la antrenamente), Kjetil Jansrud (1 + 3 la antrenamente + bonusul numeroaselor victorii din ultimii ani la el acasa) şi Aleksander Aamodt Kilde (2 + 3 la antrenamente). Nici un schior nu fusese mai rapid decât cei trei. În nouă cazuri din zece, antrenamentele indică măcar unul dintre premianţi. În nouă şi jumătate cazuri din zece, la repetări ale rezultatelor de la antrenamente avem doi dintre favoriţi pe podium. Estimări laxe, ca nu cumva să greşesc. S-ar putea ca şansele celor buni la antrenamente să fie mai mari de atât. Dar în Kvitfjell ne-am trezit de partea excepţiilor statistice. A învins Dominik Paris (1’45”98), urmat necunoscutul Valentin Giraud-Moine (+0”29) şi de Steven Nyman (+0”24).

Dome e pe val. Din Jeongseon încoace, orice coborâre, că a fost specială sau pentru combinată, a terminat-o pe podium. Steven la fel, i-a fost alături italianului la fiecare festivitate de premiere a unei etape de coborâre. Povestea lui Valentin Giraud-Moine se află în schimb la Continuă lectura

Svindal – jumătate de misiune îndeplinită la Kitzbuehel în victoria de la Super G


Poate era mai corect să spun o treime de misiune îndeplinită, dar socotim numai probele de astăzi, nu și coborârea de mâine. La super uriaș, Svindal a fost cel mai rapid și singurul care a ajuns jos în mai puțin de 1:12,00, cu un timp de 1:11,79. Mai lent cu 31 de sutimi, Andrew Weibrecht, calul de luptă american, reușește cel mai bun rezultat al sezonului. Favoritul gazdelor, austriacul Hannes Reichelt, încheie super uriașul pe 3, în 1:12,21.

Svindal câștigă super uriașul din Kitzbuehel și conduce la pauză în proba de super combinată (copyright Agence Zoom)

Astăzi la Kitzbuehel se împușcă doi iepuri dintr-o lovitură și se distribuie o puzderie de puncte în Cupa Mondială. Super uriașul proaspăt încheiat contează pentru clasamentul probei de specialitate, dar e și manșa de viteză a Continuă lectura

Svindal iese dintre ceturi ca sa castige in premiera coborarea din Wengen


Pentru prima data in cariera, Aksel Lund Svindal iese triumfator din lupta apriga de pe Lauberhorn, castigand proba de coborare in 1:48:79. Cu doar 19 sutimi mai lent, al doilea astazi este Hannes Reichelt, castigatorul de anul trecut. La mare distanta de castigator (+1,52), pozitia a treia este ocupata de austriacul Klaus Kroell. Clasamentul complet al probei este disponibil aici.

Aksel Lund Svindal incadrat de austriecii Hannes Reichelt si Klaus Kroell in victoria de la Wengen (© Alain Grosclaude)

Dupa cursa spectaculoasa de super combinata, desfasurata ieri in conditii ideale, organizatorii si schiorii au avut astazi de furca, mama natura fiind mai putin cooperanta. De dimineata ninsese la Wengen, vizibilitatea pe Lauberhorn era scazuta, drept care Continuă lectura

Svindal castiga coborarea si scrie istorie la Val Gardena


Aksel Lund Svindal reuseste dubla la Val Gardena unde, dupa victoria de ieri de la super urias, norvegianul castiga astazi coborarea in 1:54:80. Cu 43 de sutimi mai lent, francezul Guillermo Fayed incheie pe doi, stricand petrecerea norvegiana si interpunandu-se intre Svindal si Jansrud. Kjetil termina pe a treia pozitie, in 1:55:26. Clasamentul complet este disponibil aici.   

Podium norvegiano-francez in coborarea de la Val Gardena

Competitia de pe partia Saslong din Val Gardena este o cursa clasica in schiul alpin, unde astazi s-a mai scris o pagina de istorie. Norvegianul Aksel Lund Svindal este primul schior care reuseste sa castige super uriasul si coborarea in acelasi sezon, inregistrand totodata prima sa victorie la coborare pe aceast traseu.  Lucrurile puteau cu greu sa fie mai bune pentru Svindal si pentru echipa Norvegiei care a „ras” tot ieri la super urias si-a prins doua locuri pe podium astazi. Povestea cursei, insa, nu e doar despre vikingi.

Coborarea de astazi mi-a amintit, in prima faza, de cele petrecute in Lake Louise: Peter Fill pleaca printre primii si ramane in fruntea clasamentului provizoriu pana cand in competitie intra favoritii. Dupa rezultatul slab de ieri de la super urias, italianul declara ca stie unde a gresit si cum sa-si imbunatateasca parcursul. Pozitia a patra la finalul cursei de astazi este dovada ca Peter Fill s-a tinut de cuvant. Fill a alunecat foarte bine pe platul de sus, a trecut fara probleme si fara intarzieri peste „Camila” si a intrat bine pe Ciaslat. A pierdut ceva timp doar pe abruptul din treimea inferioara, la iesirea spre Schuss. A fost, totodata, si singurul italian din top 10, Dominik Paris reusind o clasare abia pe 13, la egalitate cu Travis Ganong. Doi italieni in top 15 la cursa lor de casa, iata un rezultat nu prea fericit pentru publicul local.

Nici austriecii nu s-au simtit mai bine astazi, ba chiar din contra. Vincent Kriechmayr, cel mai bun dintre ei, a reusit o clasare pe 7, pe 8 situandu-se Max Franz. Max Franz a mers bine mai ales pe portiunea superioara a traseului, a trecut cu brio peste „cocoasele camilei” (cele trei mici saritori din jumatatea de sus, unde abordarea ideala ar fi o saritura cat mai scurta pe primul damb, apoi trecere in zbor peste al doilea cu aterizare pe iesirea din al treilea), dar a pierdut din viteza chiar pe final, la ultima saritoare. Si aici ne oprim cu socotitul austriecilor din top 15. Matthias Mayer, unul dintre favoriti si al patrulea ieri la super urias, a mers bine pe portiunea de sus, dar la virajul orb de dreapta de dupa „Camila” a prins un damb si a zburat aterizand pe mana dreapta si apoi pe spate la peste 100 de kilometri la ora. Austriacul e intreg, s-a ales cu o contuzie la cosul pieptului si medicii spun ca airbag-ul l-a salvat de la o accidentare mult mai dura. Hannes Reichelt a mers ultra prudent si a incheiat la peste doua secunde de castigator, abia pe 26. Singura sa circumstansa atenuanta a fost, poate, faptul ca a plecat in cursa la putin timp dupa caderea lui Mayer, desi accidentul austriacului nu i-a speriat pe toti ceilalti competitori care l-au succedat.

La americani e cu ras si plans. Pe de-o parte Steve Nyman incerca sa repete figura de anul trecut si sa intre si el in cartile de istorie cu a patra victorie in coborarea de pe Saslong. Avand in vedere telul, locul 9 de la final poate fi catalogat drept o dezamagire. Nyman n-a facut vreo eroare majora, dar micile dezechilibrari din portiunea de sus a traseului l-au costat cateva sutimi aici, cateva dincolo si intarzierile s-au tot adunat. Pe de alta parte, daca va uitati la clasament s-ar putea sa credeti ca undeva s-a strecurat o eroare: tanarul american Bryce Bennett, al 57lea la start, a reusit prima clasare in top 10, terminand astazi pe 6. Cum la numere atat de mari de start deja televiziunile vor fi incheiat de mult transmisiunea, nu pot sa va povestesc mare lucru despre performanta americanului. Asteptam o reeditare la cursele urmatoare, ca sa vedem ce-i poate pielea.

O zi buna astazi si pentru canadieni, cu Erik Guay pe 5 si Osborne-Paradis pe 12. Guay a parut mult mai in forma decat in coborarile de la Lake Louise si Beaver Creek, mai stapan pe el si mai curajos, iar reactia lui de bucurie de la final ne da a-ntelege ca incepe sa-si regaseasca forma din trecut, inainte de pauza din sezonul precedent.

Cat despre premianti, Jansrud a intrat primul in cursa, cand Peter Fill inca era in fruntea clasamentului provizoriu. Norvegianul a avut un parcurs bun si constant, castigand timp la fiecare intermediar dupa portiunea plata de la start. Ne-a cam stat inima-n loc o secunda cand la poarta oarba care cu cateva minute inainte il aruncase pe Mayer in afara partiei, Jansrud s-a dezechilibrat la acelasi damb buclucas, dar norvegianul si-a revenit rapid si a reusit sa intre bine pe Ciaslat si sa incheie cursa cu 26 de sutimi mai repede ca Fill. Cu 21 la start, Svindal a plecat nu foarte bine, avand 19 sutimi intarziere dupa platul superior. S-a redresat insa si a atacat apoi pana la final, schiind agresiv si pastrand un contact foarte bun cu zapada, fapt care s-a vazut mai ales la timpul castigat pe zonele cu damburi valurite. Norvegianul a mai pierdut un pic din avantaj pe abruptul de dupa Ciaslat, dar a schiat foarte bine ultima portiune, pe Schuss si prin saritoarea „Tunnel”, ajungand jos cu un avantaj confortabil de 46 de sutimi. Camerele de luat vederi l-au surprins pe Jansrud zambind, aplaudand si dand din cap si din umeri, parca intrebandu-se „si eu ce trebuie sa fac ca sa castig totusi o coborare sezonul asta?”, intrebare pe care probabil si-o pun destui alti schiori avand in vedere cat de bine merge Svindal. Francezul Guillermo Fayed, a intrat in cursa imediat dupa Svindal si s-a mentinut la 15-20 de sutimi in spatele norvegianului pana dupa iesirea din Ciaslat. Apoi pe ultima portiune a lasat mai moale acceleratia, nu a abordat o trasa la fel de directa ca a lui Svindal si a ajuns la ultimul intermediar cu jumatate de secunda intirziere. Pe ultima portiune a recuperat prea putin ca sa-i poata da dureri de cap lui Aksel, dar destul incat sa fie, la mustata, mai rapid decat Jansrud.

Dupa cursa de azi Svindal redevine lider in clasamentul general, iar noi ne mutam peste deal, in Alta Badia, sa-i vedem pe Hirscher si pe urmaritorii sai la urias si sa ne delectam cu experimentul uriasului paralel.

Vikingii cuceresc America – Svindal și Jansrud pe podium in coborarea de la Beaver Creek


Aksel Lund Svindal bifeaza a treia victorie din tot atatea curse de viteza in acest sezon, castigand fara drept de apel coborarea de la Beaver Creek in 1:42:34. Cu 30 de sutimi mai lent, colegul si prietenul sau Kjetil Jansrud termina pe 2, pe pozitia a treia incheind, in 1:43:04, francezul Guillermo Fayed. Clasamentul complet este disponibil aici.

Svindal, Jansrud si Fayed, premianti in coborarea de la Beaver Creek (copyright Alain Grosclaude/Agence Zoom)

Primele semnale ale unui duel norvegian pentru suprematia in cursele de viteza din acest sezon au venit saptamana trecuta, la Lake Louise, cand Jansrud a dominat in antrenamente si Svindal a castigat ambele curse. Coborarea de astazi nu face decat sa confirme ce banuiam dupa etapa din Canada. Kjetil a fost primul in coborarile de incalzire si in aceasta saptamana, pe partia Birds of Prey, dar Aksel s-a dovedit mai rapid in competitie, unde a reusit sa imbunatateasca cel mai bun timp de la antrenamente (1:42:87) al colegului sau. Filmul cursei a aratat cam asa…

Christof Innerhofer a plecat primul, a parut lent pe portiunea plata de la start, una aparent usoara dar pe care cele 11 damburi valurite (asa am decis ca traducem ”rollers”) o fac dificil de abordat cu castig de viteza. Innerhofer a avut apoi mici erori pe sectiunea cea mai tehnica, in virajele de sus, a mers bine pe traverseul median si a castigat timp pe ultimele 3 saritori. Italianul s-a instalat confortabil in fruntea clasamentului provizoriu si nici ca s-a mai dat dus de-acolo pret de 13 schiori. Glumeam cu pinguinul spunand despre Innerhofer ca este „acest Peter Fill de la Beaver Creek”. A propos de Peter Fill, italianul a facut si astazi o cursa buna, terminand pe 8. Intrebat de diversi reporteri ce s-a schimbat de la sezonul trecut la acesta de merge atat de bine, Fill a explicat ca s-a insurat in vara si ca-n rest totul e la fel ca anul trecut.

Sa revenim, insa, la cursa de astazi si la Innerhofer. Cum statea el asa cu un zambet din ce in ce mai larg la sosire, iata ca din varful partiei se porneste, parca renascut, elvetianul Carlo Janka, a carui revenire la maximul de forma o asteapta multi fani de ceva vreme. Toti cei 13 schiori pana la el vazusera verde la primul intermediar, dupa zona de plat unde Innerhofer nu alunecase prea bine. La fel, toti pierdusera peste doua zecimi pe sectiunea de viraje de sus („The Brink”, „The Talon” si „Pete’s Arena”, pana la prima saritoare) si, cu exceptia lui Fill, deja aveau rosu la al doilea intermediar. Janka a fost singurul pana la acel moment care a reusit sa-si pastreze avantajul din primele porti si pe portiunea tehnica de sus. A iesit larg la un viraj pe traverseul median si a pierdut 4 zecimi. Apoi elvetianul a mers foarte bine pe zona cea mai spectaculoasa a traseului, cu cele trei saritori din treimea inferioara si a ajuns la final cu 13 sutimi mai rapid decat Innerhofer.

Bucuria lui Carlo Janka nu a durat mult, la start urmand Aksel Lund Svindal. Aici lucrurile-s simple: norvegianul a facut o cursa impecabila de sus pana jos, a vazut verde la toti intermediarii si a trecut linia de sosire cu aproape o secunda avans fata de elvetian. Mai mult, nici unul dintre schiorii care i-au urmat n-a mai vazut verde la primul intermediar desi aproape toti din primii 30 au fost mai rapizi decat Innerhofer pe aceasta portiune. Jansrud, care pleca favorit dupa sesiunile de antrenamente, si-a imbunatatit cu 23 de sutimi performanta de ieri, dar asta nu a fost, insa, suficient pentru a-l depasi pe Svindal. Francezul Guillermo Fayed a confirmat inceputul bun de sezon si a prins al treilea loc pe podium. Hannes Reichelt a facut si el o cursa buna, incheind astazi pe 4 si fiind singurul austriac in top 10.

La categoria „si-a facut-o cu mana lui”, dupa rezultatul foarte bun de la super uriasul de saptamana trecuta, astazi Matthias Mayer a tinut un pic cam tare de stilpul din dreapta de la start si a plecat prost. Pe o partie dificila, cu schimbari rapide de altitudine, directie si viteza, cea mai mica dezechilibrare poate capata efectul bulgarelui de zapada care o ia rapid la vale si se transforma-n avalansa. Asa si eroarea de la start a lui Mayer, careia i s-au adaugat pe parcurs mici poticniri si iesiri din trasa ideala, ducandu-l pe austriac abia pe locul 22. Poate un pic dezamagitoare a fost si cursa lui Patrick Kueng. Desi a mers mai bine ca saptamana trecuta, elvetianul, care lua aurul mondial la Beaver Creek in februarie, a facut o coborare cu portiuni foarte bune dar si greseli destul de mari, pe principiul ce iei pe mere dai pe pere. A castigat timp pe zonele de plat si sus si pe traverseul median, dar a intrat larg in cateva viraje din zona tehnica si a incheiat cursa pe 9. Pentru unii lucrurile au stat chiar mai rau astazi, schiori ca Max Franz, Josef Ferstl si Marco Sullivan – printre altii – avand la final un blestemat de DNF.

De partea cealalta a baricadei, un rezultat peste asteptari, mai ales daca ne ghidam dupa numarul la start, a avut Andrew Weibrecht, cel mai bun dintre americani, plecat al 34-lea si care a incheiat cursa pe 5, la egalitate cu Janka. Premiul „cei din urma vor fi cei dintai” (sau macar pe-aproape) il ia norvegianul Aleksander Aamodt Kilde care, plecat in cursa al 51-lea din 57 de sportivi, a terminat la doua sutimi de top 15. Ma-ntreb care-s sansele ca in sezonul viitor sau chiar in acesta mai spre final sa avem o trilogie norvegiana in fruntea curselor de viteza. Oricum, daca Aamodt Kilde continua sa-si imbunatateasca performantele din ultimele saptamani (si de ce n-ar face asta?), la retragerea lui Svindal si Jansrud norvegienii vor suferi mult mai putin de lipsa rezultatelor la varf decat o fac acum elvetienii, amintindu-si cu nostalgie de vremurile lui Didier Cuche. Voi ce parere aveti?

Dupa ce ne-am lamurit inca o data ca norvegienilor le plac pasarile de prada, ne pregatim pentru super uriasul de maine, de data asta mai mult voi decat mine, care-am sa joc in restul weekendului rolul cronicarului absent.

Regele a murit. Traiasca regele! Aksel Lund Svindal victorios in coborarea de la Lake Louise


Norvegianul Aksel Lund Svindal isi (re)face intrarea triumfala in competitiile de schi alpin de viteza cu o victorie la mustata in coborarea de la Lake Louise, parcurgand partia in 1:47:29, recordul saptamanii. La doar o blestemata de sutime de secunda in spatele sau, italianul Peter Fill produce surpriza zilei. Pe pozitia a treia termina americanul Travis Ganong in 1:47:65. Clasamentul complet e disponibil aici.

Aksel Lund Svindal victorios in caborarea de la Lake Louise (© Jeff McIntosh/The Canadian Press)

Dupa rezultatele din sesiunile de antrenamente, multa lume se astepta astazi la o dubla norvegiana pe podiumul de la Lake Louise. O cursa inspirata a veteranului Peter Fill si una cam cu sughituri din partea lui Jansrud au dat peste cap socotelile de la Continuă lectura

Peste ei nu se trece!


De norvegieni e vorba, si titlul e in acelasi timp sentinta si concluzie logica. Al treilea antrenament s-a terminat aseara, cum altfel, cu Kjetil Jansrud in frunte si Aksel Lund Svindal pe locul 2. Amintindu-ne si de precedentele, realizam ca-i compatimim pe adversarii care vor pleca astazi in cursa stiind de la inceput ca nu o pot termina decat invinsi. Mai mult, sau mai putin, dar invinsi.

Cand am pus ghicitoarea cu cel mai bun dintre norvegieni, m-am temut ca mi-o vor Continuă lectura