Calendarul Cupei Mondiale nu variaza mult de la un an la altul. Exista rotatii programate, gazdele Campionatelor Mondiale sau ale Jocurilor Olimpice apar cu un sezon sau doua inainte de eveniment cu repetitiile generale, dar in rest se merge pe traditie. De aceea, acest sfarsit de saptamana este neobisnuit pentru schiul alpin. Doua statiuni debuteaza cu curse la cel mai inalt nivel.
Daca despre Santa Caterina s-a stiut deja din toamna ca va prelua coborarea pe care gazdele din Bormio au refuzat s-o mai organizeze intre Craciun si Revelion, Kühtai-ul a avut doar o saptamana pentru a se pregati. Catunul aflat la 40 de minute de Innsbruck, cu doar 5 rezidenti permanenti inregistrati, dar posedand 1600 locuri de cazare a preluat cursele din Semmering dupa ce statiunea de la portile Vienei a ramas fara zapada pana la Craciun.

Kühtai la orele diminetii (© Ladies Skiteam Austria)
O saptamana pare timp suficient, dar nu este. Kühtai-ul a avut in ultima vreme multe curse, mai intai pentru schiorii paralimpici – aici a urcat Laura Valeanu de doua ori pe podium- apoi cateva curse FIS, una dintre ele castigata de Michaela Kirchgasser, prezenta la start special pentru a face cunostinta cu terenul. Dar partiile de Cupa Mondiala trebuie sa se prezinta la nivel mai ridicat decat cele din restul intrecerilor. Aceasta a fost cea mai usoara sarcina. Construirea stadionului, montarea cablurilor pentru transmisia televizata si mai ales gasirea a 300 de locuri de cazare intr-o zona turistica ocupata aproape complet intr-una din cele mai pline saptamani ale sezonului, au fost posibile doar cu cheltuieli de aproape un milion de euro, in locul celor 80.000 necesari la cursele programate din timp.
Programul curselor:
- duminica, 28 decembrie, slalomul urias feminin – 11:00, respectiv 14:15:
- 10:43 live pe Eurosport 1 (mansa 1)
- 14:00 live pe Eurosport 1 (mansa 2)
- 29 dec. – 0:04 pe Eurosport 1 (mansa 2)
- 29 dec. – 6:15 pe Eurosport 2 (mansa 2)
- 29 dec. – 9:45 pe Eurosport 1 (mansa 2)
- 29 dec. – 18:45 pe Eurosport 1 (mansa 2)
- 30 dec. – 12:30 pe Eurosport 1 (mansa 2)
- 30 dec. – 16:15 pe Eurosport 1 (mansa 2)
- 31 dec. – 5:00 pe Eurosport 2 (mansa 2)
- duminica, 28 decembrie, coborarea masculina – 12:30:
- 12:15 live pe Eurosport 1
- 29 dec. – 5:30 pe Eurosport 2
- 2 ian. – 1:30 pe Eurosport 2
- 2 ian. – 4:45 pe Eurosport 2
- 2 ian. – 7:30 pe Eurosport 2
- 2 ian. – 16:00 pe Eurosport 2
- 3 ian. – 7:30 pe Eurosport 2
- luni, 29 decembrie, slalomul feminin – 11:00, respectiv 14:00:
- 10:45 live pe Eurosport 1 (mansa 1)
- 13:34 live pe Eurosport 1 (mansa 2)
- 30 dec. – 1:15 pe Eurosport 1 (mansa 2)
- 30 dec. – 5:00 pe Eurosport 2 (mansa 2)
- 30 dec. – 13:15 pe Eurosport 1 (mansa 2)
- 30 dec. – 17:00 pe Eurosport 1 (mansa 2)
- 30 dec. – 23:00 pe Eurosport 2 (mansa 2)
- 31 dec. – 5:30 pe Eurosport 2 (mansa 2)
- 1 ian. – 10:15 pe Eurosport 2 (mansa 2)
- 2 ian. – 4:00 pe Eurosport 2 (mansa 2)
- 3 ian. – 1:15 pe Eurosport 2 (mansa 2)
Am ajuns aproape la jumatatea sezonului, dar inca e greu de facut pronosticuri. In trei slalomuri uriase, fetele au avut Continuă lectura →