Veronika Velez-Zuzulova repetă isprava de acum trei ani


Poate că aşa îi vin ei victoriile, două câte două, în perechi despărţite de trei zile. Totuşi nu pot să nu mă mir de o aşa neobişnuită conincidenţă. În 29 decembrie 2012, la ultima cursă a anului, un Moş Crăciun întârziat îi aducea slovacei în Semmering cadoul primului succes al carierei, iar Vero plângea şi plângea şi plângea, căci mult o mai aşteptase. Trei zile mai târziu, pe 1 ianuarie 2013 scutura incredulă din cap. Prea repede sosise victoria cu numărul 2, la slalomul paralel din München. Prea repede s-a bucurat şi de cât de mănoasă îi devenise dintr-odată cariera. Trei ani fără câteva zile a durat următoarea secetă, deşi Zuzu – şi nu doar eu îi spun aşa – n-a uitat nici în vis să schieze bine şi repede. Am ştiut întotdeauna, chiar şi când termina pe locul douăzecişiceva că merită să câştige. Şi am scris întotdeauna, da, nu se vede în clasament, dar Veronika a mers poate cel mai bine în această manşă. Atâta doar că a greşit. Şi spre ghinionul şi durerea ei de suflet, Vero greşeşte la fel de inimos şi cu aplicare pe cât schiază de inimos şi cu aplicare. Şi ambele se termină cu lacrimi. Dar săptămâna aceasta s-a împlinit sorocul şi a dus din nou la bun sfârşit ascensiunea spre triumf. Marţi a câştigat slalomul original din Flachau şi desigur a plâns, căci din nou, mult aşteptase victoria, iar vineri, şi număraţi cu atenţie vă rog: una, două, trei zile mai târziu, a câştigat şi copia. Datele statistice aproape nu mai contează. Veronika Velez-Zuzulova a spus stop în 1’49”99 – această sutime lipsă până la 110 secunde întregi adaugă şi ea un strop de magie întregii întâmplări, Frida Hansdotter (+0”20) a devenit singura posesoare a recordului de locuri secunde obţinute de cineva la slalom – 15 are până acum, iar Petra Vlhova (+0”53) a ajutat-o pe Vero să scrie istorie pentru Slovacia, fiind prima dată când două schioare ale acestei ţări, e drept, ceva mai tânără decât altele, urcă pe podiumul unei Cupe Mondiale la schi alpin.

Vero şi Petra. Acum şi în urmă cu 10 ani.

Şi dacă tot nu sunteţi convinşi că în fapt coincidenţele sunt motorul lumii noastre, iată încă una: la toate cursele câştigate, Zuzulova a avut scena Continuă lectura