Cursă foarte importantă astăzi pe muntele Sljeme de lângă capitala croată: pe 5 ianuarie 1967, adică cu fix 50 de ani în urmă, s-a născut Cupa Mondială, cu prima ei etapă, un slalom organizat în Berchtesgaden şi câştigat de austriacul Heini Messner. Azi fiind zi de cursă, marea sărbătoare s-a petrecut ieri, spre bucuria croaţilor în centrul Zagrebului, cu un concurs aniversar pe o pistă improvizată special, la care au fost invitaţi toţi câştigătorii de globuri mari din trecut. O mare parte au onorat publicul venit în număr mare să vadă legendele schiului: Jean-Claude Killy, Karl Schranz, Annemarie Moser-Pröll, Renate Götschl, Marc Girardelli, Petra Kronberger, Alberto Tomba, Tamara McKinney, Michaela Dorfmeister, Lise-Marie Morerod, Tina Maze, Nicole Hosp, Pernilla Wiberg.
Pe aceeaşi pistă au coborât ieri şi schiorii de azi (pe schiuri, evident), când li s-au tras la sorţi numerele de start. Care au contat mai multe decât ne-am şi şi-ar fi dorit. După ce cursa de marţi a fetelor a fost mult îngreunată de bulgării şi hopurile formate în urma ninsorilor, organizatorii croaţi au mai trecut o dată ieri cu injectorul peste pârtie, betonând-o cu apă. Dar azi a nins iar. Nu chiar dimineaţă. Deci măturătorii înşiraţi în lateral de-a lungul pistei au fost foarte solicitaţi, având aproape continuu zăpadă de îndepărtat de pe traseu. Însă nu aceasta a fost marea problemă, ci vizibilitatea.
Chiar ştiind toate acestea, tentaţia de a căsca ochii la vârful clasamentului e mare. La jumătatea primului slalom masculin din 2017 conduce Manuel Feller (0’58’’13), urmat de decanul de vârstă al concurenţilor, Julien Lizeroux (37 de ani, +0’’05) şi… americanul Mark Engel (cine?, +0’’28).
Favoriţii iniţiali, nu au avut chiar cele mai proaste condiţii, dar n-au fost nici favorizaţi. Cel mai, cel mai rău a fost în timpul celor 10 minute care au inclus şi pauza de după primii 15 schiori. Ninsoarea s-a îndesit, ceaţa a făcut la fel, iar vâtul a bătut la deal, oprindu-le înaintarea temerarilor trimişi să se rătăcească pe traseu. Trei dintre cei 6 schiori care au schiat atunci n-au terminat manşa.
Apoi au mai fost câteva minute grele după ce Alexander Horoşilov (locul 15, +0’’90) deschisese manşa. Nici el n-a fost prea fericit cu momentul în care a trebuit să pornească. Nu se întunecase suficient ca lumina reflectoarelor să arate ceva, dar era destul de întuneric pentru a nu distinge detaliile de la suprafaţa pistei. Dar imediat după el ceaţa s-a îndesit pe mijloc, obligându-i pe schiori la un efort suplimentar. Căci întotdeauna când nu se văd micile capcane, corpul stă mai încordat decât de obicei. De aceea s-a prăbuşit Andre Myhrer (numărul 3 de start, locul 25, +1’’30) epuizat după trecerea liniei de sosire.
Încet, încet aerul s-a limpezit. A durat totuşi. Şi chiar dacă de la un schior la altul a fost tot mai bine, viaţă uşoară n-au avut nici Hirscher (bib 6, locul 4, +0’’38), şi nici Henrik Kristoffersen (bib 7, locul 6, la egalitate cu Daniel Yule, +0’’41). Dar în vreme ce Henrik a reuşit să menţină permanent controlul, Marcel a arătat sălbatic încă de la pornire. Ca toţi schiorii ce au ales strategia unei linii cât mai directe pe un traseu învârtit (marcat de antrenorul american), Hirscher a trebuit pe alocuri să fugă cu trupul după schiurile ce i-o luaseră înainte. Dar odată prinse schiurile din urmă, pe platul median, liderul Cupei Mondiale a zburat printre porţi. Pe abruptul final au reapărut problemele, şi avantajul ce i-ar fi asigurat un avantaj firav asupra tuturor, a dispărut aproape complet.
Cel mai bine la urmărit schiurile avântate direct a părut Manfred Mölgg. Italianul cel sprinten (bib 4, locul 5, +0’’39) a arătat şi agresiv şi stabil. Dar n-a putut ataca în voia inimii în ceaţa de la mijloc.
N-a trecut mult timp până la Julien Lizeroux (bib 10). Suficient totuşi ca între timp să se fi întuneca destul pentru ca sursa de lumină să devină reflectoarele. Iar asta a fost o diferenţă ce a contat enorm. Lejer în viraje, francezul a avut totuşi două rămâneri pe spate. Dar abruptul final i-a reuşit perfect şi l-a întrecut pe Hirscher, care conducea la momentul respectiv.
Deja îmi făceam planuri cu titlul. Lecţia veteranului, sau aşa ceva. Dar cel mai improbabil lider dintre austrieci mi-a stricat ideile. Manuel Feller (bib 21, când începuse să se rărească ninsoarea), cel care e „hopp oder flopp”, adică fidel dictonului „totul sau nimic”, a ales desigur tot varianta directă. Singura câştigătoare azi. Şi a alergat şi el în urma schiurilor. Am crezut că nu le mai prinde. Şi el. „De trei ori am fost aproape pe jos.” Iar când le-a prins chiar înainte de plat, aruncarea trunchiului spre înainte l-a costat viteza ce care ar fi avut atât de mare nevoie pe următorii metri. Şi totuşi a rămas îninte. N-a înţeles cum de s-a aprins unul verde pe panoul de afişaj de la sosire. Şi ne-a promis spectacol în continuare. „Am jurat că dacă se va întâmpla cumva vreodată să conduc după prima manşă, voi ataca nebuneşte şi în a doua.”
După aceea vântul a dus norii mai departe, s-a înseninat, reflectoarele au luminat tot mai bine, şi toată lumea a avut timpi buni. Aşa se explică de ce ultimul calificat are o întârziere de doar o secundă şi jumătate. Şi dintre toţi băieţii aceştia care visează la faima Cupei Mondiale, unul a reuşit astăzi s-o obţină. Mark Engel (bib 45), necunoscut chiar şi mie, deşi urmăresc tot ce se întâmplă în schiul mondial de la nivel de juniori, n-a schiat deloc rău pe abrupturi, dar în plat a avut rachete sub picioare. Acolo a recuperat 3 zecimi, trecând temporar în fruntea clasamentului. La final în dreptul lui stă un neaşteptat loc 3, pe care are şansa să-l fixeze, oprind seria lungă de dnf-uri şi dnq-uri din palmaresul personal.
Toate acestea anunţă o manşă decisivă palpitantă, pe care vă recomand să n-o pierdeţi. De mult n-a mai fost slalomul masculin atât de imprevizibil.
AP Photo/Shin Tanaka
Schi alpin. Deocamdata. 