Premiera Jasminei în cel mai frumos loc din lume


Pentru Jasmine Flury, St. Moritz reprezintă cea mai aproapiată escală de Cupă Mondială de definiția acasei. Serneus, satul ei de baștină, se află în același canton, la doar 60 km de stațiunea de lux elvețiană. Și deși nu urcase niciodată pe vreun podium la cel mai înalt nivel, tocmai aici a scos Jasmine (1:02’59’’) din mânecă cel mai inspirat schi, cu care a învins în super-uriașul de sâmbătă. Colega ei, Michelle Gisin (+0’10’’), s-a bucurat când a fost detronată de parcă ar mai fi ajuns o dată jos cu timpul pe verde. De atâta talent local, pentru Tina Weirather (+0’16’’) n-a mai rămas liberă decât a treia treaptă a podiumului.

Foto: Alexandra Wey/Keystone

Deși prezența Tinei între premiante oferă legitimitate rezultatului – schioara din Lichtenstein este lidera disciplinei după ce a câștigat și anul trecut globul de cristal – ineditul trioului arată cu degetul spre niște circumstanțe neobișnuite. Neobișnuite pentru o cursă în general. Căci în St. Moritz Continuă lectura

Ziua Tinei în Lake Louise


De șapte ori se apropiase Tina Weirather de o victorie în Lake Louise, ultima dată chiar vineri la prima coborâre din acest an. Dar tot timpul se găsiseră una sau două fete care să-i strice sărbătoarea. Nu și duminică. A șasea victorie la super-uriaș din cele opt pe care le are în palmares fost una strâsă pentru Tina (1:18’52’’). Lara Gut (+0’11’’) a fost aproape să-i sufle și acest triumf, dar câteva sutimi i-au stat împotrivă. Cel puțin la fel de fericită ca Tina s-a arătat și campioana mondială a disciplinei, austriaca Nicole Schmidhofer (+0’27’’), aflată pentru prima dată pe podiumul Cupei Mondiale altundeva decât în Cortina d’Ampezzo.

Când a ajuns jos după coborârea cu camera pentru orfi, Alexandra Meissnitzer a caracterizat pârtia drept dificilă din pricina alternării între porțiunile cu gheață și cele cu zăpadă moale. La interviurile de după cursă și mai apoi și la conferința de presă, Tina a repetat aproape identic ce spusese fosta campioană austriacă. „Dificil, fiindcă zăpada n-a fost la fel. La unele porți era tare, înghețată și denivelată, la altele chiar moale, deci a trebuit să fii pregătită pentru orice și asta a făcut cursa dificilă.”

Asta explică și nesiguranța arătată în special pe Fishnet și la intrarea pe Fallaway de către multe fete. Dintr-o zonă cu soare, au intrat într-un pasaj umbrit în care a apărut gheața și unde n-au mai putut controla schiurile cu aceeași presiune de până atunci. Acolo a căzut (din nou) Lindsey Vonn, care nu pare să mai simtă unde este limita până la care rămâne în picioare și se înclină la unghiuri ce o trimit la pământ. Tot acolo nu a mai prins o poartă Anna Veith, pe care am văzut-o pentru prima oară atacând în acest weekend.

„Am crezut că îmi iese linia pe care am atacat, dar m-a împins în jos și m-am trezit lângă poartă. S-au întâmplat toate foarte repede, dar sunt bine acum, ceea ce n-am putut spune la revenirea de anul trecut. Acum vreau să concurez și să arăt ce pot.”

Ester Ledecka, snowboarderița care ne face să-i ținem pumnii prin povestea ei, a căzut și ea, dar nu acolo unde și-au prins urechile majoritatea adversarelor, ci unde căzuse vineri Lindsey.

Dar să revenim la schioarele care au mers bine. Tina a mers perfect, chiar dacă ea nu s-a simțit așa. Larei i-a venit din nou de hac platul final, unde nu reușește să fie la fel de rapidă ca alte fete. Iar Nicole a știut de cum a trecut linia de sosire unde a pierdut timp. „Pe Fallaway.” Cum a dat de gheață, cum a tras un pic frâna. Sigur a pierdut mai mult decât cele 3 zecimi lipsă acolo.

Articol în curs de scriere

Weekend cu adrenalină


Lake Louise (Canada)
Vineri, 1 decembrie, DH feminin: 21:30
Sâmbătă, 2 decembrie, DH feminin: 21:30
Duminică, 3 decembrie, SG feminin: 20:00
Beaver Creek (SUA)
Vineri, 1 decembrie,  SG masculin: 19:45
Sâmbătă, 2 decembrie, DH masculin: 20:00
Duminică, 3 decembrie, GS masculin: 18:45 / 21:45
Televizare: 
Pe Eurosport 1 HD toate cursele, pe Eurosport 1 toate în afară de coborârea din Beaver Creek

.
După cum vedeți, de astăzi până duminică seara ne așteaptă nu mai puțin de cinci curse de viteză, plus primul slalom uriaș al sezonului masculin, după ce cel din Sölden a fost anulat.

În vreme ce pentru cursa tehnică a băieților este dificil de pronosticat cine este în formă acum, la coborâre avem indicațiile oferite de antrenamentele oficiale. Aș spune că Continuă lectura

Iarna Viktoriei Rebensburg?


E cu siguranță prea devreme pentru anunțuri de acest gen, dar după trei manșe foarte bune în acest sezon nu sunt probabil singura impresionată profund de schioara germană. În Killington, Viki (58’39’’) conduce la pauza uriașului aproape confortabil. Doar Mikaela Shiffrin (+0’26’’) a rămas la mai puțin de o jumătate de secundă în spatele nemțoaice. Podiumul provizoriu este completat de cea mai constantă italiancă la acest început de sezon, Manuela Mölgg (+0’57’’).

Foto: GEPA Pictures

Dacă anul trecut, în timpul uceniciei la televiziunea austriacă, Continuă lectura

Fără surprize


Cu 5 minute întârziere, după ce vântul întețit față de orele dimineții i-a speriat pe organizatori cu rafalele într-atât încât aceștia au coborât startul, Cupa Mondială a pornit ieri la drum în Sölden.

© imago/GEPA pictures, GEPA/ Andreas Pranter

Cu o echipă care singură poate monopoliza tot top5 al slalomului uriaș feminin, antrenorul italian a marcat o primă manșă foarte dificilă, cu un traseu direct, care așezat pe cea mai Continuă lectura

Elveţiencele în poziţie ideală pentru aur


Toată Elveţia aştepta primul aur după 16 ani de secetă la întrecerile mondiale feminine de la Lara Gut. Din păcate Lara ar putea fi următorul nume pe lista deja uriaşă a schiorilor de excepţie accidentaţi. Imediat după coborâre, elveţianca a fugit pe pista de antrenament, să încerce câteva manşe de slalom în pauză. Cu toată ardoarea s-a aruncat între porţi şi asta a costat-o. A căzut atât de rău încât a trebuit să fie evacuată cu elicopterul. Zvonul este că şi-ar fi rupt ligamentele încrucişate.

Totuşi şansele sunt foarte ridicate ca medalia de aur să fie adusă de Michelle Gisin (locul 4; +0’’57) sau Wendy Holdener (7; +0’’94). Cele două, ca cele mai bune slalomiste din clasamentul manşei de coborâre se află în pole-position pentru victorie. Nici Continuă lectura

Super-uriaşa Nicole Schmidhofer


Când Lara Gut a terminat cursa în spatele Tinei Weirather, nu ar fi trebuit să existe motive de mirare. Până la urmă la fel arătase clasamentul la vârf şi în martie anul trecut, la repetiţia generală pentru Campionatele Mondiale din St. Moritz. Atunci li se alăturase pe podium Cornelia Hütter, absentă acum după ce s-a accidentat în această iarnă. Tot atunci lipsise Nicole Schmidhofer, de asemenea din pricina unei accidentări, suferită anul trecut în Cortina d’Ampezzo. De la începtul sezonului, austriaca a crescut pas cu pas, câştigând treptat la capitolul constanţă, oprindu-se totuşi la poalele podiumurilor. Aşadar nimic nu a anunţat victoria în cel mai important super-G al sezonului.

Foto: Alexander Hassenstein/Getty Images

În faţa a 5000 de spectatori generoşi, care au ovaţionat fiecare concurentă la trecerea liniei de sosire, indiferent de timpul final, sărbătoarea elveţiană a schiului alpin a fost deschisă de Continuă lectura