Dome Paris și șansa lui în slălomior


I-aș aplica și coborârii din prima manșă a combinatei de astăzi o diminutivare, dar habar n-am cum sună. Apreciez ajutorul mai bine cunoscătorilor. Coborârea ar merita pe deplin alintul, căci a fost mică, micuță. A pornit nu de la startul de rezervă, nu de la cel de SG, ci de la rezerva rezervei rezervei, adică startul de rezervă al super-uriașului. Motivele au fost două, ca de obicei legate de vreme: vântul și zăpada nouă.

Pe când se vorbea de scurtarea aceasta, nemulțumirea a început să-i râcâie pe coborâtori. Cu ce șanse mai rămân ei, cei care în general n-au prea multe oricum în competiția multilateralismului, dacă se ciuntește într-atât manșa lor? Și iote minune, Continuă lectura

Publicitate

Prima victorie a lui Victor


L-am așteptat pe Victor Muffat-Jeandet în vârful unui podium în anii de dominație franceză la slalom uriaș. Dar viața nu urmează de obicei drumul logicii. În miezul unui sezon în declin, francezul a reușit și prima victorie a carierei, la combinata alpină de ieri din Wengen (2’35’’29). A fost încadrat pe podium de supriza Pavel Trikhichev (+0’’96) și de unul dintre favoriții din rândul viteziștilor, Peter Fill (+1’’15).

Foto: Alain Grosclaude / Zoom Images

Sigur în favoarea lui Victor a jucat și conjunctura. Pista de slalom grea din Wengen a trecut la un grad de Continuă lectura

Ce poate Vincent


În Bormio, neștiind de accidentări, cel mai rău mi-a părut de Vincent Kriechmayr. Cu cel mai bun intermediar la ultimul punct de control, Vince a căzut într-o rână și a terminat la mijlocul plutonului. A doua zi, la combinată, a ratat penultima poartă a slalomului. Timpul i-ar fi ajuns pentru podium. Astăzi (1’43’’66) a mers la fel de frumos ca în Bormio, fără să se înece la mal. Cel puțin nu la malul primei manșe a combinatei din Wengen. Iar când spun frumos, descrierea ascunde perfecțiunea în spatele ei. Hannes Reichelt (+0’’59) și Dominik Paris (+0’’74) au schiat bine și au riscat, dar au rămas departe de Kriechmayr.

Foto: AFP

Dacă vă întrebați ce anume a făcut Vince mai bine decât ceilalți, răspunsul Continuă lectura

Marcel pe un traseu demn de Cupa Mondială


La fel ca Mikaela Shiffrin în Kranjska Gora, Marcel Hirscher (55’’78) a făcut primul pas spre o dublă în Adelboden. Spre deosebire de Mika extraterestra, Marcel este un om normal, din aceeași categorie ca Michael Matt (+0’’25) și Andre Myhrer (+0’’44) și diferențele mici ne lasă pofticioși. Urmează o manșă secundă palpitantă!

Foto: Helmut Wermuth / Reuters

Trei zile au trecut de când Thomas Sykora mărturisea că îi este dor de traseele lui Ante Kostelici. Căci ce s-a marcat anul acesta la slalom a fost de cele mai multe ori ușor, ușor (Madonna în manșa a doua a fost o excepție). Și oricât de frumos ar schia un Marcel sau un Kristoffersen, când nimeni nu face greșeli, și nu e nevoie de acrobații, virajele regulate înșirate de zeci de schiori unul după celălalt, ajung să plictisească prin monotonie. Aceste marcaje ar putea fi o consecință a timpului scurt pe care îl au antrenorii responsabili pentru a gândi cum vor plasa porțile. Până anul trecut, marcatorii erau trași la sorți la începutul sezonului și fiecare avea săptămâni, ba chiar luni de meditat la ce vor face. Dar unele echipe au criticat practica pregătirii propriilor schiori pentru traseul pe care îl vor marca, și atunci s-a decis tragerea la sorți cu două-trei zile înainte de cursă.

Astăzi traseul a fost marcat de antrenorul lui Marcel Hirscher. Care, judecând după performanțele elevului său, este cel mai imaginativ marcator de trasee. Respectându-se pe sine, dar și pe schiori, Mike Pircher a strâns un pic linia de coborâre pe abruptul final, relaxând-o mai apoi, exact cât să condimenteze cursa. Porțile respective au triat atât de clar concurenții, încât mă gândesc că ruperile de ritm ar trebui impuse prin regulament în competițiile de Cupă Mondială.

Pe o pistă bine înghețată, departajarea s-a făcut în funcție de greșelile strecurate în evoluții. Hirscher, Matt și Myhrer au fost singurii care au excelat la acuratețe. Dave Ryding (locul 10; +1’’82) și Stefano Gross (8; +1’’52) n-au fost foarte impreciși, dar au arătat prea mult respect față de traseu și au tăiat clar viteza la intrarea pe abrupt. Manfred Mölgg (9; +1’’64) s-a împiedicat repetat în micile șanțuri desenate de schiorii dinainte sa. Henrik Kristoffersen (4; +’’71) a pierdut ritmul pe abrupt și s-a chinuit să-l coboare.

De chinuit s-au chinuit și Daniel Yule (7; +1’’46) și Luca Aerni (6; +1’’28), dar încurajările compatrioților le-au dat aripi. Iar Alexis Pinturault (5;+1’’17), conștiincios ca întotdeauna a confirmat creșterea nivelului la slalom, chiar dacă și pentru el abruptul a fost o încercare dificilă.

La final, Marcel a admis că s-a simțit ca acasă pe traseu. „E ușor să-ți găsești calea pe marcajul propriului antrenor. Când ești obișnuit cu ce trasează, atunci știi ce ai de făcut. A fost o cursă foarte bună, stabilă și totuși ricantă.” Apoi a făcut și un mic preview al manșei a doua: „Abruptul va deveni un challange!”

Clasamentul primei manșe

Schiorii din țara veșnicei primăveri


Ce condiții sunt? De primăvară sau de iarnă? A fost primul lucru pe care l-a întrebat comentatorul orf pe Thomas Sykora (expertul meu favorit) după cursa acestuia cu camera. Clar de primăvară, a răspuns Thomas. Vă mai amintiți cursele din Kranjska Gora și Aspen? Tot zăpadă de primăvară a fost. Iar schiorul care a excelat în ambele s-a numit Michael Matt. Dar de la combinata de acum 11 ani din Wengen mai aveți vreo amintire? Să vă împrospătez memoria. Un anume Mario Matt terminase coborârea pe locul 30. La slalom zăpada a fost fleșcăială pură. Și Mario a câștigat.

Foto: Sinichiro Tanaka / Keystone

Anumite talente se transmit în familie după cum se vede, căci Michael Matt (55’’37) a schiat astăzi perfect. Mai mult, Continuă lectura

Marcel cel vechi, și totuși nou


În Alta Badia, după prima manșă a uriașului, Marcel Hirscher s-a scuturat de erorile ce-i încărcau timpii și a revenit la precizia din anii în care a câștigat globurile de cristal. Iar după ce a arătat în această seară în Madonna di Campiglio, stabilitatea e câștigată definitiv. Austriacul conduce după prima manșă (48’46’’). Nu în fața lui Henrik Kristoffersen, nu, norvegianul se află abia pe locul 5 (+0’49’’). Marcel e însoțit pe podium de Alexander Khoroshilov (+0’23’’) și Luca Aerni (+0’37’’).

Foto: Tiziana Fabi (APA/AFP)

Pe o zăpadă perfectă, cu priză excelentă, traseul nu a ridicat dificultăți, deși a avut ruperi de ritm, cu Continuă lectura