Alții la rând


Au fost trei slalomuri până acum. Știți câți schiori s-au perindat pe podium? Opt!!! Cu excepția lui Clement Noel, că doar de-aia e lider, toată lumea a ajuns cel mult o singură dată pe podium. Și chiar dacă azi vom vedea duble și la alți schiori, asta nu înseamnă că se lucrează mai departe în schimburi. În Madonna di Campiglio traseul a avut porțile mai aproape de un slalom clasic, cu distanțe clar mai mici între porți și iată cum duelul pentru primul loc este acum între Daniel Yule și Henrik Kristoffersen.

Ar fi trebuit să ne așteptăm. 3tre este o pistă particulară, ce-i alege pe cei care-i dăruiesc inima și îi răsplătește cu fidelitate. Daniel Yule e învingătorul de anul trecut. Henrik s-a descurcat aici în trecut, dar sezonul acesta nu mai este previzibil. Cu norvegianul se întâmplă ceva și sunt tentată să cred că îi este dor de Marcel. Fără cel mai bun adversar al său, în Henrik nu mai arde focul. Se mai aprinde când încasează câte o înfrângere usturătoare și după locul 19 din Zagreb astăzi s-a activat.

Articol in curs de scriere

Publicitate

Slalomuri peste slalomuri!


La mulți ani! Iaca ne-a dat FIS-ul și nouă liber în prima zi a anului. Și schiorilor desigur, dar de când am tot visat să fie 1 ianuarie liber ca să merg fără griji pe pârtie! Noroc cu schiul n-am avut, căci iarna aceasta sunt șchioapă. Dar tot a fost plăcut să primesc liber, liber de anul nou.

Schiorii s-au bucurat și ei să stea cu familiile, chiar dacă majoritatea s-au prezentat în timpul zilei la antrenamente. Iar acum Continuă lectura