Scamatoria


Decembrie 2011, Val Gardena / Gröden, al treilea super-urias al sezonului. Bode Miller la start face ce face, mai pe spate, mai pe fata, cu linia ajustata ca a unui scolar ce si-a facut tema la repezeala in pauza si trece in frunte. Dupa el se impiedica toata elita. Si cand ne zambea deja usor enigmatic, usor smecher, usor arogant, o combinatie din asta ce iese numai cand imbini talent cu fusereala geniala, porneste Beat Feuz. Continuă lectura

Publicitate

Din tabara ranitilor


Inainte sa intram serios in noul sezon sa vedem pe cine si la ce nivel contam iarna aceasta. Bun, iarna e un pic hazardat sa numim ce se intampla deocamdata la noi in Europa, dar speranta moare ultima si poate pana peste 3 saptamani cand probabil ar fi urmatoarele curse aici se intampla ceva (cursele din Val d’Isere sunt cvasi-mutate in State, decizia definitiva urmand a fi luata maine).

Pe de o parte avem convalescentii verii reveniti dupa accidentari, pe de alta noii suferinzi, care vor rata partial sau in intregime sezonul. De uitat nu-i voi uita nici pe cei care, desi vor concura, ar putea sa nu se prezinte la nivel maxim chinuiti de dureri diverse. Din pacate, caravana Cupei Mondiale seamana din ce in ce mai mult cu o infirmerie ambulanta. O voi lua cronologic, incepand cu Continuă lectura

Cum fac altii


Printre stirile lunii mai, mi-a atras atentia una din Elvetia. „Fundatia Sporthilfe a investit 2,3 milioane in sportul celor mici”. Cei mici, adica juniorii si chiar copiii. Premii, sponsorizari, finantari de alta natura. De exemplu tanara speranta sportiva a anului 2010 a fost un schior alpin, campion mondial de juniori, Reto Schmidinger, iar fundatia l-a premiat cu 12000 de franci. Desigur in Elvetia exista si o federatie care-si face Continuă lectura

Maria cu nume nou, Ivica la cutit, Anja continua


Cu o saptamana inainte de Paste, Maria Riesch a zis „Ja” si cu o singura vorba, un sarut si o semnatura a pecetluit ceea ce in lumea schiului va avea ca urmare aparitia unui nume nou la varf, pe o fata cunoscuta. Maria Riesch-Höfl se numeste acum campioana Cupei Mondiale. Cununia civila a avut loc in Garmisch-ul ei natal, in vreme ce cea religioasa s-a desfasurat in Kitzbühel. Continuă lectura

Urmatoarele victime


Joia trecuta a spus „mi s-a facut frica”. Poate li s-a mai facut si altora, dar el a fost singurul care a iesit in public la brat cu teama. Sambata a spus am invins frica. Asa o fi fost, pentru moment. Ieri la antrenamentul oficial din Chamonix Mario Scheiber a cazut rau. S-a lovit la fata, la umar, si-a pierdut cunostinta, pentru ca un pic mai tarziu sa si-o recapete. Frica pentru un schior e un indicator important. Nu are voie sa fie paralizanta, dar Continuă lectura

Ce-au zis baietii dupa coborare


Didier Cuche (SUI) – castigatorul pentru a patra oara a coborarii din Kitzbühel: „A fost o cursa buna, dar n-am crezut ca va fi suficienta pentru victorie, caci am inceput cu probleme. Mai intai mi-am agatat batul la start, mi-a scapat din mana si abia l-am reapucat, apoi am ocolit prea mult in virajul de dinainte de Steilhang. Cand am ajuns jos, multimea a strigat cu intarziere si am zis ca probabil nu-i destul. Dar am avut schiuri foarte rapide. Multumesc producatorului si servicemanului. Ma simt intotdeauna bine aici. Insa nici la succese, nu avem voie sa uitam cat de Continuă lectura

Recordurile lui Didier


Catigase anul trecut, castigase joi unicul antrenament, normal ca era favorit. Dar Didier Cuche e un tip relaxat si a luat statutul acesta cu un zambet si o ridicare complice din umeri. In plus are 36 de ani si cinci luni, a trecut prin toate, iar acum schiaza mai mult de placere. Pentru ca are voie si poate. Fara sa stie daca va mai schia si la anul, caci a depasit deja varsta obisnuita de pensionare, dar de ce ar renunta cand se simte atat de bine? Cand a luat startul a stiut de toate recordurile pe care le-ar fi batut cu o victorie. Motiv numai bun de facut sumedenie de griji pentru cineva mai Continuă lectura

Ce-au zis baietii dupa coborare


Michael Walchhofer (AUT) – castigatorul coborarii din Bormio, pentru a treia oara in cariera, stabilind astfel un nou record: „Pentru mine, ca alunecator, e genial sa castig aici de trei ori. Pista este una dintre cele mai dificile tehnic, daca nu chiar cea mai dificila coborare din Cupa Mondiala. Acum pot spune, adio Stelvio, m-am simtit bine aici. E modalitatea perfecta de a iesit din scena aici, mi-a parut foarte rau ca am ratat ocazia sa stabilesc recordul de trei victorii in Val Gardena acum zece zile. As fi fost foarte mandru sa devin primul specialist de viteza care sa castige cinci curse acolo (n.t. – are doua coborari si doua super-G-uri), dar fara nici o indoiala, aceasta este o revansa foarte dulce.” Continuă lectura

Ce-au zis baietii dupa super-urias


Michael Walchhofer (AUT) – invingator detasat in super-uriasul din Val Gardena: „A fost super-uriasul vietii! Am reusit o cursa splendida, sentimentul de la final a fost de vis. O singura data am iesit putin in afara liniei ideale, am simtit cum trage schiul. La iesirea din Ciaslat mi-am dat seama ca sunt rapid. Am avut cateva porti pe care le-am trecut la limita, asta e de obicei un semn bun. Insa tot nu-mi vine sa cred ca am asa avans.” Continuă lectura

Ce-au zis baietii dupa super-urias


Georg Streitberger (AUT) – castigatorul super-uriasului din Beaver Creek, a doua victorie a carierei, prima fiind cea din etapa in care s-a accidentat Mathias Lanzinger, accidentare soldata cu amputarea piciorului: „E un traseu dificil, trebuie sa schiezi bine si in unele curbe e necesar sa franezi. A fost un galop salbatic de la bun inceput. Suprafata un pic alunecoasa, pe alocuri a iesit gheata la iveala. Cat de cat m-am descurcat bine, mai ales in plat, insa la Continuă lectura