Tessa timorată, Mika înfrânată


Lupta pentru globuri, zăpada, traseul dificil, altitudinea, toate şi-au pus amprenta astăzi în Aspen asupra duelului semi-decis pentru ultimul trofeu neacordat al sezonului. Pe vremea când încă mai concura, Maria Riesch a spus o dată că abia aşteaptă să treacă uriaşul din Aspen. Atunci poate spune că gata, ce-a fost mai dificil, a trecut.

Nathan Bilow / AP Photo

Pentru noi nu este transparent cât de dificil este acest uriaş. Dar terenul este tare abrupt, ceea ce se vede când cineva cade şi abia se poate opri din alunecare, iar profilul pistei nu lasă loc pentru nici un moment de respiro. Pista curge, şi scoate dâmburi în cale, oprind în faşă încercările de relaxare.

Viktoria Rebensburg a deschi manşa, şi a mers aproape perfect. Marta Bassino a întrecut-o la început, apoi s-a dezechilibrat uşor şi n-a mai putut decât s-o egaleze pe nemţoică.

Poate dacă n-ar fi câştigat deja globul mare, Mika ar mai găsi tăciuni care să-i mărească vâlvătaia ambiţiei. Dar în acest weekend americanca nu pare să găsească resurse suficiente de atac. Dacă ieri la slalom a adormit pe finaluri, astăzi startul i-a fost prudent şi şi-a amintit abia după jumătate că are nevoie de victorie pentru a păstra şanse la globul disciplinei. Când a atacat, le-a trimis pe cele două la patru zecimi în spate. Cursele sunt însă evaluate în întregime, iar la total Mika a salvat o singură sutime.

Tessa ştie că un loc 12 îi este suficient pentru a nu fi întrecută. Gândul acesta s-a citit în tot ce a făcut azi pe traseu. Cuminte, atentă doar să nu iasă de pe traseu, franţuzoaica n-a riscat deloc şi a acumulat o întârziere nedemnă de o campioană. Dar victoria de azi pare să fie cioara de pe gard, iar trofeul e vrabia din mână.

Singura care pare să nu fi aflat că azi e ultima zi de şcoală, şi a stat cu mâna pe sus de la start până la finiş, dornică să ne împărtăşească tot ce a învăţat, e Federica Brignone. Italianca a schiat de parcă azi s-ar împărţi medalii olimpice. Iar condiţiile n-au fost deloc uşoare. A riscat totul şi şi-a permis să şi greşească pe final fără a periclita avantajul de aproape o secundă. Greu de imaginat că Mika o mai poate într-adevăr depăşi.

Efectul Kronplatz


Manuela Mölgg este o fată prietenoasă, sufletistă şi primitoare. După ce anul trecut a invitat-o de Crăciun pe Lindsey Vonn la ea acasă, anul acesta a sărbătorit cu Mikaela Shiffrin. Şi cum pistele din Kronplatz erau la o aruncătură de băţ, cele două au legat şi câteva manşe de antrenament împreună. Antrenament ce s-a dovedit benefic. Mika (59’’91) conduce la pauză în uriaşul care îl înlocuieşte pe cel întrerupt săptămâna trecută în Courchevel, iar Manu Mölgg (+0’’27) o secondează. Suprinzător. Căci în puternica echipă a Italiei – Marta Bassino este a treia (+0’’49) – altele au impresionat până acum.

Foto: Marco Tacca / AP

Dar tocmai în asta constă forţa italiencelor: indiferent cât de multe pică, iar azi au ieşit neobişnuit de multe, în rândurile doi şi trei au tot fete extraordinar de bune. Astăzi n-a terminat prima manşa mai întâi Federica Brignone. Ceva mai încolo a abandonat şi Nadia Fanchini. Dar marea ghinionistă rămâne Sofia Goggia. Cu un timp clar mai bun decât la Mikăi, Sofia s-a dezechilibrat înaintea liniei de sosire şi nu i-a mai rămas spaţiu pentru ca în redresare să treacă şi ultima poartă corect.

Nici Lara Gut (locul 17), o altă mare adversară a americancei n-a fost scutită de greşeli. După 40 de secunde de cursă, Lara a avut nevoie şi de noroc şi de iscusinţă în ale acrobaţiei pentru a rămâne pe traseu.

Cursa de astăzi a marcat şi revenirea Annei Veight (fostă Fenninger) în întreceri. „Nu am fost atât de emoţionată cum m-am temut. Din păcate am prins o piatră sub schi destul de sus, iar apoi n-am mai avut priză bună. N-am putut schia cum mi-aş fi dorit şi cum o fac la antrenamente. Dar mă bucur că am revenit, iar mâine e o nouă şansă.” Cu peste trei secunde întârziere, Anna a terminat pe locul 49 şi nu s-a calificat pentru manşa a doua, ce va începe în curând (14:00).