Hai la Cupa Mondială! (capitolul 2)


Vineri Alexis Pinturault a câştigat cu timpul de 2’31”72 al doilea slalom uriaş al sezonului în Hinterstoder. Cum ar veni pe dealul din fundul curţii pentru mine. Am fost acolo, l-am văzut pe viu, iar acum vă povestesc cum i-a întrecut pe Marcel Hirscher (+0”79), pe Thomas Fanara (+0”92) şi pe restul lumii. Primul capitol poate fi citit aici.

Photo by Stanko Gruden/Agence Zoom

Vânătoarea de autografe. Ideal ar fi fost să urcăm la capătul cablului cu care urcau schiorii la drumul de legătură cu gondala. Era un grup de copii acolo, înarmaţi şi ei cu foi şi pixuri. Schiorii se opreau, discutau între ei sau cu oamenii aflaţi de aceeaşi parte a panglicii despărţitoare, dar n-am observat să le fi acordat atenţie copiilor. Poate m-am înşelat. La noi Continuă lectura

Publicitate

Fritz Dopfer ratează din nou victoria, Alexis Pinturault prinde şansa de picior şi nu-i mai dă drumul


Odiseea exploratorilor plecaţi în căutarea succeselor scăpate printre mâini s-a încheiat cu bine doar pentru doi dintre cei cinci despre care povesteam după prima manşă din staţiunea japoneză Naeba. Alexis Pinturault (2’34”23) şi-a atins pentru prima dată în aceasta iarnă obiectivul fiecărei curse de slalom uriaş la care ia startul: victoria. Mathieu Faivre (+0”51) se poate lăuda în şfârşit cu primul podium de Cupă Mondială al carierei. Iar Massimiliano Blardone (+0”67) a scris cea mai frumoasă poveste a acestei etape, în care cel mai bun timp al manşei secunde l-a propulsat de pe locul 9 pe ultima treaptă a podiumului.

Doi francezi fericiti: Faivre (cu spatele) si Pintu. © Agence Zoom / Alain Grosclaude

Cronica intreaga o voi adauga aici maine.

Clasamentul final al etapei

Un caz acut de „aparentele inseala”


Victor Muffat-Jeandet este un baiat filiform, cu fata lunga si ochelari cu rame groase asortati sprancenelor generoase, pentru care bagi mana in foc ca sta cu nasul doar in carti. Insa cand se suie pe schiurile de urias, soarecele de biblioteca – creat de prea multele clisee din mintea noastra – se transforma intr-un Iovan Iorgovan francez, care alearga iscusit si cutezator pe traseul sinuos, prinzand cu fiecare mansa buna tot mai multe puteri. Hidra* marcatoare azi in Alta Badia a fost chiar propriul antrenor si traseul i-a permis sa termine prima mansa cu cel mai bun timp: 1:16,90 minute. Este urmat in clasament de Marcel Hirscher (+0,05) si Henrik Kristoffersen (+0,23).

© Marco Trovati / AP

Daca v-ati uitat la cursa si cunoasteti pista Gran Risa, e imposibil sa nu fi remarcat transformarea ei din acesta an. In loc de terenul natural valurit, partea finala a pistei se intinde pe trei mini- Continuă lectura

Recordurile cad, Hirscher ramane in picioare si castiga uriasul de la Adelboden


Printre damburi si santuri, pe o partie departe de conditiile perfecte, Marcel Hirscher obtine, pentru prima data in istorie, trei victorii consecutive la slalom urias intr-un singur sezon, fiind singurul schior care termina cursa de la Adelboden in mai putin de doua minute si 40 de secunde, cu un timp final de 2:39:11, la peste o secunda in fata urmatorului clasat. Alexis Pinturault obtine al treilea podium la urias in acest sezon, incheind cursa in 2:40:24. In urma sa, cu un timp final de 2:40:75, Henrik Kristoffersen completeaza top 3, dublandu-si cel mai bun rezultat personal la aceasta disciplina. Clasamentul complet al cursei este disponibil aici.

Marcel Hirscher in drum spre victorie (photo: Alessandro Trovati)

Ca Marcel Hirscher iese victorios cursa dupa cursa nu mai poate uimi pe multi din cei ce urmaresc desfasurarea evenimentelor in Cupa Mondiala. Ca recordurile se aduna in dreptul numelui austriacului nici asta nu mai poate sa fie de mirare. Dar ca pe o partie plina de damburi si santuri, Continuă lectura

Intrebarile ridicate de Ted Ligety


In pauza de dupa prima mansa din Alta Badia toata lumea a fost muncita de intrebarea cum a fost posibil ca Ted Ligety sa-si trimita adversarii inapoi la scoala de schi. Si nu in ultimii ani la finisaje, ci la primele lectii. Elvetienii, cei seriosi de la skionline.ch, isi recunosc spasiti condescendenta de pana acum, cand il bateau incurajator pe umar pe Hubertus von Hohenlohe dupa ce termina la secunde bune in urma schiorilor lor la Mondiale si JO. Il felicitau pe fata ca e un schior bun, dar in sinea lor nu-l considerau asa. Acum campionul lor olimpic, Carlo Janka, detinator al unui glob mare de cristal, a terminat o singura mansa la aproape 8 secunde in spatele lui Ligety, iar ei nu stiu care ar trebui sa fie reactia corecta. Pentru prima data in istorie, in clasamentul final al unui slalom urias Elvetia nu apare deloc. Nici Romania. Alexandru Barbu (multumesc Mihnea pentru atragerea atentiei) a incheiat prima mansa pe ultimul loc, cu o intarziere de 16 de secunde si nu avem voie sa-i facem vreun repros.

Ted Ligety, invingatorul detasat al slalomului urias din Alta Badia (Agence Zoom / Getty Images)

Aproape toata lumea a aratat macar pe alocuri scolareste. Spuneam in cronica primei manse ca pista a fost injectata cu apa si pentru prima data in acest sezon baietii au avut gheata pe traseu. Ce n-am stiut a fost ca in decursul acesteia au aparut „coaste” in gheata. Denivelari dure din cauza carora numerele mari n-au mai avut sanse la progres. In mansa a doua, cu o exceptie, nici macar cei din elita nu s-au descurcat pe ele. Continuă lectura

Detectorul de minciuni


Sejurul italian al Cupei Mondiale de schi alpin continua cu o clasica tehnica: slalomul urias din Alta Badia. Gran Risa este una dintre cele mai dificile piste de urias din circuitul mondial, iar Ted Ligety, extraterstrul acestui sezon, a asteptat-o cu nerabdare. Aici portile pot fi puse la distante normale, nici prea departate, nici prea apropiate, ci la 25 de m, cat sa permita viraje potrivite ritmului dupa care se intorc singure picioarele schiorului american. Un inceput abrupt, pe o fasie mai ingusta, ce se largeste treptat pe un teren cu movile care sa oblige la cateva genoflexiuni suplimentare, curbat prin padure, urmat dupa destul de mult timp de un plat in care deja coapsele ard de durere. Timpul reflecta si el dificultatea. Lupta cot la cot cu Adelbodenul pentru titlul de cel mai lung urias de Cupa Mondiala. La schiorii implicati in zilele anterioare in toate probele de viteza s-a simtit imediat uzura fizica.

Ted Ligety in prima mansa a slalomului urias din Alta Badia (Reuters)

Ieri i-am lasat pe baieti ninsi in Val Gardena. Azi i-am gasit sub un soare cu dinti in Alta Badia, schiind pentru prima data in acest sezon pe o pista tare. Conditii de vis, cu o combinatie de zapada noua si inghetata, intarita prin injectie. Continuă lectura

Cateva rasturnari de situatii


Regulamentul competitiilor de schi alpin fixeaza un cadru in interiorul caruia marcatorii traseelor isi pot lasa imaginatia sa se zbenguie cum vrea ea. In general, cadrul acesta e suficient de larg. Avem un numar maxim de porti si un numar minim de porti pentru fiecare disciplina. Un numar maxim de schimbari de directie si un numar minim de schimbari de directie. Si mai avem o distanta minima intre doua schimbari de directie. Uneori si o distanta maxima intre doua schimbari de directie. Directive ce doresc sa impiedice transformarea unei discipline in alta. Bun. In Beaver Creek am avut un traseu de slalom urias lung. Impreuna cu articolul ce fixeaza numarul maxim de porti au rezultat distante intre porti de pana la 30 de m. Asta in conditiile in care distanta minima pentru super-urias e fixata la 25m. Dar ce sa-i faci… terenul.

Marcel Hirscher la prima victorie a sezonului (Agence Zoom / Getty Images)

In Val d’Isere ne-am aflat la cealalta extrema. Nu pentru ca ar fi partia prea scurta, nici vorba. Ci pentru ca nu a fost timp sa fie preparata in intregime. Imaginati-va ce se intampla cand ai un numar minim de porti si intoarceri pe care esti obligat sa le inghesui pe un traseu truncheat. Evident ca se scurteaza distanta dintre porti. In mansa a doua antrenorul austriac a asezat cele 41 de porti (minime) mai rasfirat in partea superioara, la distante de 20 de m una de alta, dar a trebuit sa le apropie la 15m pe final, distanta maxima admisa de la proba de slalom. Regulamentul permisiv l-ar fi lasat sa le aduca pana la 10m distanta. Insa mai tineti minte ce s-a intamplat asta vara? S-au lungit schiurile si s-a marit raza lor de intoarcere. Continuă lectura

Ligety face prozeliti


Credeti ca dominatia asta de inceput de sezon a lui Ted Ligety nu i-a ros pe adversari? I-ar fi ros si daca ar fi castigat pur si simplu ambele curse la sa zicem 2 zecimi diferenta. Dar felul in care i-a strivit cu secundele lui avans, a intrat ca viermele in sufletele lor si nu le-a dat pace. Fiecare dintre ei, chiar si cei carora noi nu le acordam sanse, s-a framantat incercand sa-l invinga. Astazi pe o pista de cu totul alta natura decat cele doua anterioare, doi adversari par sa se fi ridicat in sfarsit la nivelul americanului. Si exact acum, Ted are un moment de neatentie si nu le da sansa unei adevarate incercari de forte.

Marcel Hirscher in prima mansa a uriasului din Val d’Isere (laola1.at)

Ninsorile abundente ale ultimei saptamani din Val d’Isere n-au permis curatarea intregului traseu, asa ca s-a schiat de la startul de rezerva, pe un traseu scurtat pana la sub un minut. De aceea am crezut ca nu vor mai fi posibile diferente de peste o secunda. Ce eroare! Continuă lectura

Tot Ligety, tot prapastie


Voi incepe aceasta cronica prin a va linisti. Schiorul Max Franz, cel care a cazut fara cunostinta in super-uriasul de ieri din Beaver Creek dupa intrarea frontala cu capul intr-o poarta, a scapat usor. Comotia cerebrala a fost evidenta. Conform stirilor furnizate de echipa austriaca, dupa primele controale efectuate ieri in spital a reiesit ca spatele, bratele si picioarele sunt intregi. Doar nasul ii este in suferinta, cu fractura de sept, pe langa zgarieturile severe ale fetei. Tanarul schior austriac, care saptamana trecuta a urcat pentru prima data pe podium (in coborarea din Lake Louise) a mai facut astazi cateva examene neurologice, dar a parasit deja spitalul. Urmeaza doua-trei saptamani de pauza completa si numai daca acestea raman fara dureri de cap si fara probleme de concentrare se va putea gandi la reluarea antrenamentelor. In teorie Bormio s-ar potrivi in acest calendar ca loc de revenire, insa e putin probabil, din cauza dificultatii pistei.

Ted Ligety in prima mansa a slalomului urias din Beaver Creek (Getty Images)

Ted Ligety in prima mansa a slalomului urias din Beaver Creek (Getty Images)

Cu inimile usoare ne putem intoarce la ce s-a intamplat astazi pe partia Birds of Prey din statiunea americana, partie avand startul la peste 3000 de m altitudine. Ca si in cazul fetelor saptamana trecuta, aerul rarefiat a adaugat la dificultatea slalomului urias. Vi s-a parut ca schiorii Continuă lectura