Pista lui Marcel


Garmisch este locul în care Marcel Hirscher a obținut cel mai mare avantaj într-o victorie. Și deși Hans Knauss era convins că revenirea la schiurile noi nu mai face posibilă o distanțare cât de cât asemănătoare, liderul Cupei Mondiale (1’18’’64) și-a trimis din nou adversarii (cu o excepție) undeva la o secundă în urmă și dincolo de ea. Pe clasica pistă din Germania, salutăm revenirea unui clasic al slalomului uriaș! Ted Ligety (+0’’63) a vrăjit ceva aproape ca înainte de multele accidentări și și-a croit drum peste băieții care ar fi avut mai multe argumente pentru a fi numiți favoriți. E un semn clar că se apropie Jocurile Olimpice. Unde vrea medalie și Alexis Pinturault (+0’’94), a cărui curbă de formă se înalță la momentul oportun.

Foto: Getty Images

Să vă reamintesc. După startul slalomului uriaș cresc dâmburi la tot pasul și printre ele alunecarea se face firesc cât timp schiorul știe unde Continuă lectura

Mikaela Shiffrin învinge în duelul favoritelor, formatul naște controverse


Miercuri seara, Courchevel-ul a găzduit o cursă de slalom paralel. Prima din istoria Cupei Mondiale, este proclamat în presă, căci dintr-un motiv care mie îmi scapă, se consideră că ar fi o disciplină diferită de city event. După cum probabil știți, în finala mare Mikaela Shiffrin a învins-o pe Petra Vlhova într-un duel strâns, iar în finala mică s-a impus Irene Curtoni în fața norvegiencei Maren Skjøld.

Spre deosebire de cursa masculină, care a folosit slalomul uriaș din ziua precedentă drept criteriu de calificare pentru cel paralel, la fete a trebuit disputată o manșă specială de calificare în dimineața zilei de concurs. Pe un traseu de o dată și jumătate mai mare decât cel de seară, dar cu același Continuă lectura

Un duel mult așteptat, o surpriză mică și una mare


Mult timp a trecut de când a fost Ted Ligety sănătos, ca să ne ofere duelul său cu Marcel Hirscher. Acum și-a rezolvat probleme, cu o drastică operație de hernie de disc, și este gata pentru noi victorii. La pauza uriașului din Beaver Creek, atât Ted (+0’29’’), cât și Marcel (+0’39’’) se află pe podiumul provizoriu. Amândoi au fost totuși depășiți, un pic surprinzător, dar numai un pic, de Stefan Luitz (1:17’70’’), tânărul german care de patru ani tot bate la porțile marii performanțe, dar are fluctuații în rezultate.

Foto: Nathan Bilow (dpa)
A doua surpriză e negativă. Din puternica echipă a Franței, care a dominat copios acum doi ani și la începutul sezonului trecut nu Continuă lectura

Şi totuşi Marcel campionul mondial


Într-o postare de pe blogul Red Bull, spunea Hirscher după Campionatele Mondiale că există doi Marcei, cel raţional din Cupa Mondială şi cel neînfrânat, care merge pentru totul sau nimic, pe care l-am văzut în St. Moritz. Astăzi în prima manşă, chiar dacă austriacul spusese că va merge strategic, având ca obiectiv puncte bune, dar nu abandonul, am văzut varianta medaliată cu aur.

Foto: GEPA

Cu o zi înainte, văzând zăpada îmbrăcată în straie de primăvară, adică cu un strat superficial ce se topeşte şi fuge de sub picioare, austriacul spusese că vom avea o cursă interesantă, fiind prima dată Continuă lectura

O manşă strânsă şi palpitantă


Fără presiunea globului, într-o cursă în care medalia de aur este obiectivul principal, Marcel Hirscher a schiat  foarte aproape de maximul său şi conduce cursa la pauză (1’06’’73). Nu şi-a riscat totuşi şi combinezonul de pe el, iar adversarii s-au agăţat imediat de şansa pe care le-a dat-o austriacul şi au rămas la distanţă mică, nelăsându-i lui Marcel loc de repaus în manşa decisivă.

Philipp Schörghofer (+0’’26) este cel mai apropiat, urmat de cel văzut drept principal favorit, Alexis Pinturault (+0’’35). Surpriza, deşi n-ar trebui să ne lăsăm surprinşi din nou de el, este Matts Olsson (locul 4, +0’’39). Chiar dacă este foarte greu ca cei patru să fie daţi la o parte, în lupta pentru medalii mai sunt implicaţi Henrik Kristoffersen (5; +0’’48), austriacul Roland Leitinger (6; +0’’53), Leif Kristian  Haugen (7; +0’’54) şi hai să fiu mărinimoasă, Mathieu Faivre (8; +0’’78). Continuă lectura

Clasicul duel: Pinturault şi Hirscher faţă în faţă pentru victoria din Garmisch


Nici o surpriză în fruntea clasamentului primei manşe a uriaşului din ultima zi a escalei Cupei Mondiale la Felix Neureuther acasă. Alexis Pinturault (1’19’’76) conduce după o manşă cumplit de lungă şi obositoare. Dar Marcel Hirscher nu-i dă pace. Austriacul îl vânează de la doar 9 sutimi în spate. Avem totuşi o surpriză pe ultima treaptă a podiumului provizoriu. De astă vară, de când am aflat că antrenorul care a creat măiastra echipă de uriaş a Franţei s-a mutat la suedezi, îl aştept pe unul dintre ei să ne uimească. Astăzi Matts Olsson (+0’’45) a făcut-o în sfârşit. Distanţa pâna la eroii principali e mărişoară, dar dintre ceilalţi adversari doar Felix Neureuther (+0’’50) s-a putut ţine de el. Ceilalţi au rămas la aproape – Stefan Luitz (+0’’96) – sau peste o secundă în urmă.

Foto: Reuters

După ce Philipp Schörghofer a ieşit în derapaj de pe traseu încă de la primele porţi, Felix Neureuther a devenit deschizătorul manşei. Accidentat uşor în Schladming, neamţul a Continuă lectura

Următoarele escale: Adelboden şi Maribor


N-a trecut decât o zi de la slalomul din Zagreb, şi iată-i pe schiori din nou la start. Fetele s-au mutat în Slovenia, unde cursele tehnice tradiţionale de acum se ţine anul acesta mai devreme decât în ultimele sezoane. Avem un uriaş astăzi (10:15 / 13:15) şi un slalom special mâine (aceleaşi ore). Şi la băieţi programul prevede aceleaşi discipline (11:30 / 14:30), dar ceva mai departe de capitala croată, în locul în care tradiţia este la ea acasă, şi anume în Adelboden.

Şi dacă vorbim de tradiţie, în loc de poză vă ofer un filmuleţ despre cum sunt produse, manual, de către producători ce fac asta în familie de sute de ani, talăngile pe care le primesc schiorii de pe podium ca premiu în staţiunea elveţiană.

Pentru noi interesantă este cursa feminină, la care va debuta în Cupa Mondială Raluca Ciocănel. Hop, hop, hop, Raluca!

Favoriţii sunt aceiaşi ca şi până acum, nu voi insista prea mult. La uriaşul feminin o avem pe Continuă lectura