Stefano Gross, extraterestrul de rezervă


Cu Marcel Hirscher eliberat de presiunea luptei pentru marele glob, fanii lui s-au aşteptat să-l vadă năvălind ca un uragan pe pista din Kranjska Gora, în slalomul ce reprezintă pentru băieţi ultima etapa a sezonului regulat de Cupă Mondială. Dar Hirscher (locul 3; +1’’47) n-a reuşit decât să schieze curat, luptând steril cu zăpada moale, ce astăzi i-a fugit şi lui de sub picioare. „M-am simţit foarte modest. Am încercat tot ce am putut, dar n-am reuşit să apăs. La suprafaţă zăpada a fost mai moale decât ne-am aşteptat (el, tatăl şi serviceman-ul, cei implicaţi în alegerea materialului), dar ar fi trebuit să fiu în stare să mă adaptez.”

Foto: Reuters

Când imediat după el Stefano Gross a vrăjit o manşă atât de bună încât ne-a şi i-a lăsat pe toţi nedumeriţi, Marcel n-a putut spune decât: Continuă lectura

Publicitate

Demonstraţie de forţă


Într-un interviu recent, Ingemar Stenkmark l-a numit pe Marcel Hirscher drept urmaşul său. Cel care îi va prelua recordul şi i-l va duce mai departe. A, da, sigur, Linsey Vonn va atinge borna mai repede, dar după aceea Marcel o va doborî pe americancă şi va ridica ştacheta inimaginabil de sus. Nu sunt convinsă că suedezul are dreptate, dar nu pentru că Hirscher n-ar putea realiza acest lucru, cu uşurinţă chiar. Singura problemă este că stresul imposibil în care trăieşte austriacul, lasă urme teribile, şi Marcel cochetează foarte serios cu gândul unei retrageri timpurii. Altfel, de câştigat ştie şi poate să câştige, atât la uriaş, cât şi la slalom, după cum ne-a dovedit astăzi în prima manşă a slalomului de la mondialele din St. Moritz.

Faţă în faţă cu rivalul său principal din Cupa Mondială, în luptă cinstită pentru medalia de aur, în care nimic altceva nu are valoare pentru cei doi, Marcel Hirscher s-a Continuă lectura

Rezultatele slalomului paralel masculin din Stockholm


Numerele de start nu s-au tras la sorţi, ci s-au acordat conform clasamentului WCSL. Timpii sunt cei ai primei manşe, respectiv cei finali. Acolo unde ambele schioare au fost descalificate în câte o manşă, a avansat în runda următoare cea care a ajuns mai departe în manşa neterminată. Descalificarea, respectiv abandonul în prima manşă au fost penalizate cu jumătate de secundă handicap în manşa secundă.

Optimi
1. Marcel Hirscher (AUT) +0.02 +0.03
16. Aleksander Aamodt Kilde (NOR) 0.00 0.00
8. Michael Matt (AUT) 0.00 +0.19
9. Alexis Pinturault (FRA) +0.14 0.00
5. Dave Ryding (GBR) 0.00 0.00
12. Jonathan Nordbotten (NOR) +0.22 +0.53
4. Alexander Khoroshilov (RUS) 0.00 0.00
13. Sebastian Foss-Solevaag (NOR) +0.07 +0.44
3. Manfred Mölgg (ITA) +0.50 +0.36
14. Giuliano Razzoli (ITA) 0.00 0.00
6. Daniel Yule (SUI) 0.00 +0.16
11. Mattias Hargin (SWE) +0.37 0.00
7. Stefano Gross (ITA) 0.00 0.00
10. Julien Lizeroux (FRA) +0.06 +0.03
2. Henrik Kristoffersen (NOR) +0.50 +0.40
15. Linus Strasser (GER) 0.00 0.00

Continuă lectura

Marile absente, marile prezente


Mâine începe noul sezon şi precis unii dintre voi au crezut că v-am abandonat. N-am mai scris de mult, pentru că n-am mai avut puterea s-o fac. La sfârşitul lui aprilie v-am povestit despre nunta lui Mattias Hargin cu mândra lui Matilda. Tot schioară de meserie, dar neîngrădită de porţi şi trasee marcate, având printre titluri şi pe cel din cea mai dificilă întrecere a celor de-o seamă cu ea, Xtreme Verbier, titlu cucerit in 2013. La mijlocul lui iulie, suedeza a plecat în Chile să mai facă un film spectaculos. O avalanşă a prins-o sub nămeţi. N-a fost prima ei avalanşă. În 2014 i se întâmplase acelaşi lucru în timpul unor filmări în Alaska. Atunci a scăpat doar cu spaima. De data aceasta, cele 30 de minute petrecute sub zăpadă s-au dovedit prea multe. După patru zile, s-a stins în spital, spre durerea mamei şi a lui Mattias, care îi vegheaseră somnul ultimelor clipe.

Schiorul suedez a revenit la antremente la sfârşitul lui august, dar nu e încă la zi cu programul de pregătire şi Sölden-ul vine prea devreme pentru el.

De fapt Söldenul vine prea devreme pentru multă lume. Nu-i voi pomeni pe toţi în acest articol, dedicat fetelor, şi în cel de mâine, dedicat băieţilor, ci doar pe cei care au jucat sau ar putea juca un rol în întrecerile pentru globuri şi medalii.

© Ch. Einecke (CEPIX)

© Ch. Einecke (CEPIX)

Dar înainte de acestea, trebuie să-mi cer scuze pentru şantierul în Continuă lectura

O altfel de nuntă


Bărbat fiind şi neschimbându-şi numele în urma ei, nunta lui Mattias Hargin ar fi rămas ignorată de mine, aşa cum s-a întâmplat de exemplu vara trecută cu Ted Ligety. Dar suedezul, căsătorit cu Matilda Rapaport, schioară de Cupa Mondială şi ea, dar în varianta freeride, a avut parte de o activitate originală. Cel puţin pentru o nuntă. 😀

Musafirii li s-au alăturat celor doi într-un slalom paralel. Toţi, dacă e să-i dăm crezare lui Mattias! Spune-mi cu cine te împrieteneşti…

Eliberat de griji, Marcel Hirscher conduce acum şi la slalom


Cu globurile la care ţintea în taşca virtuală – de primit efectiv le va primi abia la finalele din St. Moritz – Marcel Hirscher s-a simţit neobişnuit de uşor, ceea ce i-a permis să zboare spre cel mai bun timp al primei manşe a slalomului din Kranjska Gora: 51”72. Avantajul foarte mare trebuie pus totuşi pe seama soarelui ce a împrăştiat ceaţa taman la cursa campionului. De aceeaşi vizibilitate bună a profitat iscusit şi Julien Lizeroux (+0”75). Pe locul 3 a fost împins primul schior plecat în cursă, Fritz Dopfer (+0”79).

AP Photo/Marco Trovati

A nins din nou îmbelşugat în Kranjska Gora, şi la ora startului ninsoarea devenise lapoviţă. Zăpada nouă şi grea a trebuit curăţată de pe traseu. Pista bineînţeles că n-a mai fost dură ca ieri, dar cursa în aceste condiţii s-a dovedit dificilă. S-au format imediat urme în jurul porţilor, vizibilitatea scăzută de care au avut parte aproape toţi adversarii lui Marcel n-a ajutat deloc. Vremea a fost într-atât de afurisită încât la început n-au existat doi schiori consecutivi la care să fi rămas identică.

Pe deasupra, de la lapovită jaloanele porţilor au strâns ciucurei de stropi. De obicei când plouă, arbitrii de porţi primesc cârpe şi între doi schiori mai şterg apa de pe porţile de care răspund. Astăzi n-a fost aşa. Ochelarii lui Alexander Khoroshilov (15 / +1”59) la finalul cursei în care arătase greoi erau plini de apă. Nimic nu mai vedea. Stilul lui de boxare a porţilor îi trimisese drept în faţă toţi picurii de pe porţi. Le-a făcut un mare favor adversarilor de după, care n-au mai avut a se teme că li se vor îneca ochelarii.

Fritz Dopfer a deschis cursa şi a schiat cuminte şi curat, cum îi e felul. Şi cursa lui Felix Neureuther (5 / +0”91) a arătat foarte bună. Sigur şi cu viraje întoarse perfect, a pierdut un pic pe final în întrecerea cu bunul său coleg Fritz. Spre deosebire de acesta, Felix a avut ceaţă în prima parte a traseului.

Stefano Gros (4 / +0”81) a făcut o primă jumătate de cursă excepţională, punând patru zecimi între el şi lider. A pierdut tot pe abruptul final. Să se fi stricat pista aşa de repede? Probabil nu foarte rău, dar suficient cât să fie nevoie să se vadă urmele pentru a putea schia pe şanţul lor. Sarcină imposibilă pentru Mattias Hargin (30 / +2”14) şi asta indiferent de vizibilitate. Stilul său foarte direct nu se potriveşte deloc cu suprafeţele puternic denivelate. I-a pus multe piedici şi azi. A prins calificarea doar cu mult noroc.

Henrik Kristoffersen ar putea câştiga la finalul etapei globul disciplinei. Are 131 de puncte în faţa singurului adversar rămas în cursă, Marcel Hirscher. Pentru a încheia socotelile îi trebuie cel puţin un loc 2. Un fleac ne-am putea zice după ce l-am văzut dominând de-a lungul sezonului. Nu e chiar aşa. El şi Marcel au tras cele mai proaste numere de start conform teoriei. Şapte schiori sunt în grupa de elită, ei au primit numerele 6 şi 7. Pentru Henrik a fost într-adevăr prost, pentru Marcel perfect.

Norvegianul (6 / +0”96) a pornit excelent în cursă, dar pe abruptul final s-a împiedicat în noile forme de relief apărute pe traseu, invizibile pentru el. Victoria va fi extrem de dificil de obţinut, dar la locul 2 are încă toate şansele.

Marcel Hirscher a schiat vizibil descătuşat de toată presiunea de până acum. Din punctul lui de vedere globul la slalom este acordat. „Asta a fost cea mai ‘eliberată’ manşă din tot sezonul. În pasajele în care în mod normal se merge reţinut din cauza pericolului de ieşire de pe traseu, eu am trecut azi fluierând.” N-a uitat să acorde credit soarelui care i-a facilitat enorm sarcina. „Vremea a fost şi ea de partea mea. Trebuie să spun asta, pentru că am avut cu totul alte condiţii decât cei dinaintea mea. La mine a fost pur şi simplu frumos. În manşa a doua voi schia doar de plăcere. Mi-a priit în prima şi este cool să poţi schia liber. Îţi dă încredere. La ultimele slalomuri am schiat foarte reţinut din pricina mizei.”

Trei alţi schiori au mai primit şansa soarelui. Doar Lizeroux a ştiut să se folosească de ea. Cu un abrupt excelent, aproape la fel de bun ca al lui Marcel, francezul are şansa primului podium la slalom după 6 ani! Cel din 2010 a fost obţinut tot în Kranjska Gora.

Parţial a profitat şi Jean-Baptiste Grange (7 / 1”01), dar el a avut prima jumătate bună şi abruptul muncit. De la Patrick Thaler (9 / 1”15) încolo a început să se stingă lumina şi să se readune ceaţa.

Manşa a doua va începe ca şi ieri, la 13:30. Înaintea concurenţilor oficiali a primit persiunea să-şi ia adio de la noi Reinfried Herbst. Clasamentul schiorilor calificaţi poate fi găsit la articolul anterior.

Fritz Dopfer, noul specialist al primelor manşe


Din nimic s-a ivit acest specialist al lucrurilor făcute pe jumătate. Până în Kitzbühel Fritz se plimbase comod pe trasee, lăsându-ne să ne întrebăm ce s-a întâmplat cu sprintenul locotenent al lui Felix Neureuther. Cu acesta din urmă nemaireuşind să găsească atitudinea de învingător, neamţul numărul doi părea şi el intrat în derivă. Însă o manşă bună în Kitz i-a readus încrederea pentru restul curselor, cel puţin în prima manşă. Astăzi Fritz Dopfer se află într-o situaţie de şefie diferită. Timpul său, 53”41, nu îi mai oferă anesteziantul sentiment de siguranţă al unui avantaj confortabil. Suedezul Mattias Hargin se află la doar două sutimi în urmă, iar colegul său Andre Myhrer (+0”22) este şi el îndrituit la speranţa într-o victorie. Situaţia strânsă din clasament îl va obliga pe Fritz să atace şi în manşa secundă.

© Agence Zoom

Este neobişnuit acest clasament provizoriu, trebuie să admitem. Ca un film fără roluri principale. Şi în acelaşi timp ca o pauză de la duelul (dezechilibrat al) titanilor. Continuă lectura

Examen de maturitate pe Ganslernhang în Kitzbühel


Extrem de dificilă prima manşă a slalomului masculin de astăzi din Kitz, parcă într-o încercare de a face concurenţă curselor de viteză ce s-au prezentat la această ediţie mai selective şi periculoase decât oricând. O scurtă privire asupra listelor de start şi a rezultatelor la pauză e suficientă pentru o primă evaluare. 84 de schiori înscrişi, 41 care au trecut corect linia de sosire. Conduce Fritz Dopfer (50”14), singurul fără greşeală, urmat de specialistul acestei pârtii, suedezul Mattias Hargin (+0”18) şi noua speranţă a gazdelor, Marco Schwarz (+0”33).

AP Photo/Shin Tanaka

Marcel Hirscher s-a autosabotat, rupându-şi un băţ cu canturile schiurilor, dar nu a pierdut foarte mult timp, pândind alături de Alexander Khoroshilov, la o singură sutime de podium. Riscul asumat de Henrik Kristoffersen (locul 12 / +0”83) s-a dovedit prea mare, norvegianul salvând acrobatic de două ori ieşirea de pe traseu. Lanţul de accidentări s-a întins din păcate şi peste ziua de azi, Giuliano Razzoli punându-şi genunchii în suferinţă ca prim schior pe pista dificilă. Italianul a părăsit pârtia cu elicopterul.

Acesta ar fi sumarul. Urmează detalii interesante, pe care le voi adăuga tot la acest articol abia după terminarea cursei.

Manşa a doua începe peste 10 minute, la 14:30, iar clasamentul celor calificaţi îl găsiţi la articolul anterior.