1. | Marcel Hirscher (AUT) | 2:24.31 |
2. | Leif Kristian Haugen (NOR) | 2:24.77 |
3. | Matts Olsson (SWE) | 2:24.98 |
Arhive etichetă pentru Matts Olsson
Şi totuşi Marcel campionul mondial
Într-o postare de pe blogul Red Bull, spunea Hirscher după Campionatele Mondiale că există doi Marcei, cel raţional din Cupa Mondială şi cel neînfrânat, care merge pentru totul sau nimic, pe care l-am văzut în St. Moritz. Astăzi în prima manşă, chiar dacă austriacul spusese că va merge strategic, având ca obiectiv puncte bune, dar nu abandonul, am văzut varianta medaliată cu aur.
Cu o zi înainte, văzând zăpada îmbrăcată în straie de primăvară, adică cu un strat superficial ce se topeşte şi fuge de sub picioare, austriacul spusese că vom avea o cursă interesantă, fiind prima dată Continuă lectura
O manşă strânsă şi palpitantă
Fără presiunea globului, într-o cursă în care medalia de aur este obiectivul principal, Marcel Hirscher a schiat foarte aproape de maximul său şi conduce cursa la pauză (1’06’’73). Nu şi-a riscat totuşi şi combinezonul de pe el, iar adversarii s-au agăţat imediat de şansa pe care le-a dat-o austriacul şi au rămas la distanţă mică, nelăsându-i lui Marcel loc de repaus în manşa decisivă.
Philipp Schörghofer (+0’’26) este cel mai apropiat, urmat de cel văzut drept principal favorit, Alexis Pinturault (+0’’35). Surpriza, deşi n-ar trebui să ne lăsăm surprinşi din nou de el, este Matts Olsson (locul 4, +0’’39). Chiar dacă este foarte greu ca cei patru să fie daţi la o parte, în lupta pentru medalii mai sunt implicaţi Henrik Kristoffersen (5; +0’’48), austriacul Roland Leitinger (6; +0’’53), Leif Kristian Haugen (7; +0’’54) şi hai să fiu mărinimoasă, Mathieu Faivre (8; +0’’78). Continuă lectura
Clasamentul final al slalomului uriaş masculin din Garmisch Partenkirchen
1. | Marcel Hirscher (AUT) | 2:39.95 |
2. | Matts Olsson (SWE) | 2:41.45 |
3. | Stefan Luitz (GER) | 2:41.90 |
Clasicul duel: Pinturault şi Hirscher faţă în faţă pentru victoria din Garmisch
Nici o surpriză în fruntea clasamentului primei manşe a uriaşului din ultima zi a escalei Cupei Mondiale la Felix Neureuther acasă. Alexis Pinturault (1’19’’76) conduce după o manşă cumplit de lungă şi obositoare. Dar Marcel Hirscher nu-i dă pace. Austriacul îl vânează de la doar 9 sutimi în spate. Avem totuşi o surpriză pe ultima treaptă a podiumului provizoriu. De astă vară, de când am aflat că antrenorul care a creat măiastra echipă de uriaş a Franţei s-a mutat la suedezi, îl aştept pe unul dintre ei să ne uimească. Astăzi Matts Olsson (+0’’45) a făcut-o în sfârşit. Distanţa pâna la eroii principali e mărişoară, dar dintre ceilalţi adversari doar Felix Neureuther (+0’’50) s-a putut ţine de el. Ceilalţi au rămas la aproape – Stefan Luitz (+0’’96) – sau peste o secundă în urmă.
După ce Philipp Schörghofer a ieşit în derapaj de pe traseu încă de la primele porţi, Felix Neureuther a devenit deschizătorul manşei. Accidentat uşor în Schladming, neamţul a Continuă lectura
Clasamentul primei manşe a slalomului uriaş masculin din Garmisch Partenkirchen
1. | Alexis Pinturault (FRA) | 1:19.76 |
2. | Marcel Hirscher (AUT) | 1:19.85 |
3. | Matts Olsson (SWE) | 1:20.21 |
Instrumente de tortura
Traseu lung, schiuri cu raza prea mare, distante mici intre porti, ruperi numeroase de ritm, partie denivelata. Toate la un loc au dat in Garmisch-Partenkirchen un slalom urias chinuitor, pentru toti in afara de unul. Marcel Hirscher (1:23,28) a zburdat ca un caprior plin de energie, detasandu-se chiar si de cei mai apropiati urmaritori: Benjamin Raich (+1,99) si Alexis Pinturault (+2,15).

Cursa din alta liga a lui Marcel Hirscher din Garmisch (© Reuters)
Traseele de slalom marcate de Ante Kostelic sunt faimoase pentru imbarligarea si ralentiul lor. Exact asa a aratat astazi traseul de urias (!) marcat de Florian Raich, fratele lui Benni si antrenorul echipei Austriei. Durata mansei, peste un minut si 25 de sutimi pentru toata lumea in afara de Marcel, a depasit-o pe cea a coborarii de ieri cu 15 secunde. Si astazi baietii mai au de schiat inca o data!
Prezentarea acestei opere artistice au facut-o gazdele, prin Continuă lectura
Pamantul se invirte in jurul Soarelui si Hirscher conduce in Adelboden
La temperaturi pozitive si sub un cer intunecat care a scazut vizibilitatea pentru primii 10 schiori, Marcel Hirscher a terminat mansa I a uriasului din Adelboden in 1:17:18 si s-a asezat confortabil in fruntea clasamentului, la 55 de sutimi in fata campionului en titre, Felix Neureuther. Abordand o trasa diferita de a celorlalti schiori, austriacul a fost foarte rapid pe platul de la jumatatea partiei si pe abruptul final, unde nici norii, nici ploaia n-au parut a-l incomoda. Pe pozitia a treia la pauza se afla francezul Alexis Pinturault, care a reusit sa termine cursa in 1:18:14, dupa ce a trecut cu capul printr-o poarta pe sectiunea mediana, ramanand totusi in picioare si pe traseu.

Marcel Hirscher conduce in uriasul de la Adelboden (Bild: sn/gepa pictures)
Desi nu a aratat rezultate spectaculoase la urias in acest sezon, norvegianul Henrik Kristoffersen a Continuă lectura
O mana de ajutor pentru Marcel
Spre deosebire de fete, la baieti slalomul urias de astazi este foarte important. Iar la pauza situatia este neasteptata. Aksel Lund Svindal, suferind evident de slabirea conditiei fizice, s-a prezentat greoi in schimbarea greutatii, balansul devenindu-i pana la urma prea lent si iesind de pe traseu.

Felix Neureuther in inedita postura de lider dupa prima mansa (© skiweltcup.tv)
Asta i-a facut viata usoara lui Marcel. Cu un loc 13 astazi sau maine, austriacul va castiga Continuă lectura
Istorie in Kranjska Gora
Trecerea Jocurilor Olimpice ar fi trebuit sa fie eliberatoare pentru marii favoriti din Cupa Mondiala, dar apasarea celui de-al treilea mare trofeu al carierei se face simtita la amandoi pretendentii. Inaintea ultimei escale a sezonului regulat, Aksel Lund Svindal semiclacase deja in Kvitfjell, adunand prea putine puncte atunci cand ar fi trebuie sa termine de trei ori pe podium.
Situatia lui Marcel Hirscher era insa si mai proasta. Aksel si-a acontat cele doua globuri ale disciplinelor de viteza inainte de final fara sa se strofoace prea mult. Marcel in schimb are urmaritori decisi sa nu-i ierte nici o slabiciune. Austriacul alearga dupa trei iepuri si scenariul in care nu prinde nici unul nu-i deloc utopic. Si atunci ce strategie sa abordeze pentru cursa? Cea a riscului dozat a parut singura varianta acceptabila.
Ca si Aksel (alergie), Marcel a revenit bolnav din Rusia. Raceala l-a obligat la pauza fortata. Inainte de cursa totusi a declarat ca pauza i-a prins bine. A readus motivatia necesara ultimelor curse ale sezonului.

Ted Ligety in prima mansa pe Podgoren (© GEPA)
Prima a venit sambata in Kranska Gora, pe partia Podgoren, pista de „casa” a lui Ted Ligety, care Continuă lectura