Câteva semne de întrebare înainte de Wengen şi Zauchensee


Clasicele masculine continuă cu etapele din Wengen. Marea sărbătoare elveţiană, ar putea fi însă stricată de iarnă. Căci se anunţă ninsori şi la noapte, şi sâmbătă. O sâmbătă foarte specială. Cu exact 50 de ani în urmă, tot Wengen-ul a găzduit prima etapă de coborâre din Cupa Mondială. Şi atunci să ne mire faptul că Markus Waldner nici n-a vrut să audă de inversarea probelor? Adică să se schieze coborârea duminică şi slalomul să fie devansat cu o zi. Numai că această încăpăţânare ar putea lăsa cea mai lungă coborâre din lume în pom. Mai mult decât atât, după cum ştim deja, nu mai există spaţiu de reluare a curselor de viteză anulate. Deci coborâtorii ar fi privaţi de două etape în această iarnă (Santa Caterina este deja definitiv anulată).

Fetele au aceeaşi problemă, o iarnă prea îmbelşugată, în Zauchensee. Antrenamentul de astăzi a fost anulat după ce în timpul nopţii stratul de zăpadă a crescut considerabil, iar antrenamentul de mâine se clatină şi el. Momentan nu mai ninge, dar prognoza anunţă noi scuturări de fulgi. Deci tot ce voi scrie mai jos se află sub semnul unui mare dacă: dacă se vor ţine cursele.

În Wengen sunt programate o combinată (vineri, 11:15 / 14:45), Continuă lectura

Svindal iese dintre ceturi ca sa castige in premiera coborarea din Wengen


Pentru prima data in cariera, Aksel Lund Svindal iese triumfator din lupta apriga de pe Lauberhorn, castigand proba de coborare in 1:48:79. Cu doar 19 sutimi mai lent, al doilea astazi este Hannes Reichelt, castigatorul de anul trecut. La mare distanta de castigator (+1,52), pozitia a treia este ocupata de austriacul Klaus Kroell. Clasamentul complet al probei este disponibil aici.

Aksel Lund Svindal incadrat de austriecii Hannes Reichelt si Klaus Kroell in victoria de la Wengen (© Alain Grosclaude)

Dupa cursa spectaculoasa de super combinata, desfasurata ieri in conditii ideale, organizatorii si schiorii au avut astazi de furca, mama natura fiind mai putin cooperanta. De dimineata ninsese la Wengen, vizibilitatea pe Lauberhorn era scazuta, drept care Continuă lectura

Svindal castiga coborarea si scrie istorie la Val Gardena


Aksel Lund Svindal reuseste dubla la Val Gardena unde, dupa victoria de ieri de la super urias, norvegianul castiga astazi coborarea in 1:54:80. Cu 43 de sutimi mai lent, francezul Guillermo Fayed incheie pe doi, stricand petrecerea norvegiana si interpunandu-se intre Svindal si Jansrud. Kjetil termina pe a treia pozitie, in 1:55:26. Clasamentul complet este disponibil aici.   

Podium norvegiano-francez in coborarea de la Val Gardena

Competitia de pe partia Saslong din Val Gardena este o cursa clasica in schiul alpin, unde astazi s-a mai scris o pagina de istorie. Norvegianul Aksel Lund Svindal este primul schior care reuseste sa castige super uriasul si coborarea in acelasi sezon, inregistrand totodata prima sa victorie la coborare pe aceast traseu.  Lucrurile puteau cu greu sa fie mai bune pentru Svindal si pentru echipa Norvegiei care a „ras” tot ieri la super urias si-a prins doua locuri pe podium astazi. Povestea cursei, insa, nu e doar despre vikingi.

Coborarea de astazi mi-a amintit, in prima faza, de cele petrecute in Lake Louise: Peter Fill pleaca printre primii si ramane in fruntea clasamentului provizoriu pana cand in competitie intra favoritii. Dupa rezultatul slab de ieri de la super urias, italianul declara ca stie unde a gresit si cum sa-si imbunatateasca parcursul. Pozitia a patra la finalul cursei de astazi este dovada ca Peter Fill s-a tinut de cuvant. Fill a alunecat foarte bine pe platul de sus, a trecut fara probleme si fara intarzieri peste „Camila” si a intrat bine pe Ciaslat. A pierdut ceva timp doar pe abruptul din treimea inferioara, la iesirea spre Schuss. A fost, totodata, si singurul italian din top 10, Dominik Paris reusind o clasare abia pe 13, la egalitate cu Travis Ganong. Doi italieni in top 15 la cursa lor de casa, iata un rezultat nu prea fericit pentru publicul local.

Nici austriecii nu s-au simtit mai bine astazi, ba chiar din contra. Vincent Kriechmayr, cel mai bun dintre ei, a reusit o clasare pe 7, pe 8 situandu-se Max Franz. Max Franz a mers bine mai ales pe portiunea superioara a traseului, a trecut cu brio peste „cocoasele camilei” (cele trei mici saritori din jumatatea de sus, unde abordarea ideala ar fi o saritura cat mai scurta pe primul damb, apoi trecere in zbor peste al doilea cu aterizare pe iesirea din al treilea), dar a pierdut din viteza chiar pe final, la ultima saritoare. Si aici ne oprim cu socotitul austriecilor din top 15. Matthias Mayer, unul dintre favoriti si al patrulea ieri la super urias, a mers bine pe portiunea de sus, dar la virajul orb de dreapta de dupa „Camila” a prins un damb si a zburat aterizand pe mana dreapta si apoi pe spate la peste 100 de kilometri la ora. Austriacul e intreg, s-a ales cu o contuzie la cosul pieptului si medicii spun ca airbag-ul l-a salvat de la o accidentare mult mai dura. Hannes Reichelt a mers ultra prudent si a incheiat la peste doua secunde de castigator, abia pe 26. Singura sa circumstansa atenuanta a fost, poate, faptul ca a plecat in cursa la putin timp dupa caderea lui Mayer, desi accidentul austriacului nu i-a speriat pe toti ceilalti competitori care l-au succedat.

La americani e cu ras si plans. Pe de-o parte Steve Nyman incerca sa repete figura de anul trecut si sa intre si el in cartile de istorie cu a patra victorie in coborarea de pe Saslong. Avand in vedere telul, locul 9 de la final poate fi catalogat drept o dezamagire. Nyman n-a facut vreo eroare majora, dar micile dezechilibrari din portiunea de sus a traseului l-au costat cateva sutimi aici, cateva dincolo si intarzierile s-au tot adunat. Pe de alta parte, daca va uitati la clasament s-ar putea sa credeti ca undeva s-a strecurat o eroare: tanarul american Bryce Bennett, al 57lea la start, a reusit prima clasare in top 10, terminand astazi pe 6. Cum la numere atat de mari de start deja televiziunile vor fi incheiat de mult transmisiunea, nu pot sa va povestesc mare lucru despre performanta americanului. Asteptam o reeditare la cursele urmatoare, ca sa vedem ce-i poate pielea.

O zi buna astazi si pentru canadieni, cu Erik Guay pe 5 si Osborne-Paradis pe 12. Guay a parut mult mai in forma decat in coborarile de la Lake Louise si Beaver Creek, mai stapan pe el si mai curajos, iar reactia lui de bucurie de la final ne da a-ntelege ca incepe sa-si regaseasca forma din trecut, inainte de pauza din sezonul precedent.

Cat despre premianti, Jansrud a intrat primul in cursa, cand Peter Fill inca era in fruntea clasamentului provizoriu. Norvegianul a avut un parcurs bun si constant, castigand timp la fiecare intermediar dupa portiunea plata de la start. Ne-a cam stat inima-n loc o secunda cand la poarta oarba care cu cateva minute inainte il aruncase pe Mayer in afara partiei, Jansrud s-a dezechilibrat la acelasi damb buclucas, dar norvegianul si-a revenit rapid si a reusit sa intre bine pe Ciaslat si sa incheie cursa cu 26 de sutimi mai repede ca Fill. Cu 21 la start, Svindal a plecat nu foarte bine, avand 19 sutimi intarziere dupa platul superior. S-a redresat insa si a atacat apoi pana la final, schiind agresiv si pastrand un contact foarte bun cu zapada, fapt care s-a vazut mai ales la timpul castigat pe zonele cu damburi valurite. Norvegianul a mai pierdut un pic din avantaj pe abruptul de dupa Ciaslat, dar a schiat foarte bine ultima portiune, pe Schuss si prin saritoarea „Tunnel”, ajungand jos cu un avantaj confortabil de 46 de sutimi. Camerele de luat vederi l-au surprins pe Jansrud zambind, aplaudand si dand din cap si din umeri, parca intrebandu-se „si eu ce trebuie sa fac ca sa castig totusi o coborare sezonul asta?”, intrebare pe care probabil si-o pun destui alti schiori avand in vedere cat de bine merge Svindal. Francezul Guillermo Fayed, a intrat in cursa imediat dupa Svindal si s-a mentinut la 15-20 de sutimi in spatele norvegianului pana dupa iesirea din Ciaslat. Apoi pe ultima portiune a lasat mai moale acceleratia, nu a abordat o trasa la fel de directa ca a lui Svindal si a ajuns la ultimul intermediar cu jumatate de secunda intirziere. Pe ultima portiune a recuperat prea putin ca sa-i poata da dureri de cap lui Aksel, dar destul incat sa fie, la mustata, mai rapid decat Jansrud.

Dupa cursa de azi Svindal redevine lider in clasamentul general, iar noi ne mutam peste deal, in Alta Badia, sa-i vedem pe Hirscher si pe urmaritorii sai la urias si sa ne delectam cu experimentul uriasului paralel.

Vikingii cuceresc America – Svindal și Jansrud pe podium in coborarea de la Beaver Creek


Aksel Lund Svindal bifeaza a treia victorie din tot atatea curse de viteza in acest sezon, castigand fara drept de apel coborarea de la Beaver Creek in 1:42:34. Cu 30 de sutimi mai lent, colegul si prietenul sau Kjetil Jansrud termina pe 2, pe pozitia a treia incheind, in 1:43:04, francezul Guillermo Fayed. Clasamentul complet este disponibil aici.

Svindal, Jansrud si Fayed, premianti in coborarea de la Beaver Creek (copyright Alain Grosclaude/Agence Zoom)

Primele semnale ale unui duel norvegian pentru suprematia in cursele de viteza din acest sezon au venit saptamana trecuta, la Lake Louise, cand Jansrud a dominat in antrenamente si Svindal a castigat ambele curse. Coborarea de astazi nu face decat sa confirme ce banuiam dupa etapa din Canada. Kjetil a fost primul in coborarile de incalzire si in aceasta saptamana, pe partia Birds of Prey, dar Aksel s-a dovedit mai rapid in competitie, unde a reusit sa imbunatateasca cel mai bun timp de la antrenamente (1:42:87) al colegului sau. Filmul cursei a aratat cam asa…

Christof Innerhofer a plecat primul, a parut lent pe portiunea plata de la start, una aparent usoara dar pe care cele 11 damburi valurite (asa am decis ca traducem ”rollers”) o fac dificil de abordat cu castig de viteza. Innerhofer a avut apoi mici erori pe sectiunea cea mai tehnica, in virajele de sus, a mers bine pe traverseul median si a castigat timp pe ultimele 3 saritori. Italianul s-a instalat confortabil in fruntea clasamentului provizoriu si nici ca s-a mai dat dus de-acolo pret de 13 schiori. Glumeam cu pinguinul spunand despre Innerhofer ca este „acest Peter Fill de la Beaver Creek”. A propos de Peter Fill, italianul a facut si astazi o cursa buna, terminand pe 8. Intrebat de diversi reporteri ce s-a schimbat de la sezonul trecut la acesta de merge atat de bine, Fill a explicat ca s-a insurat in vara si ca-n rest totul e la fel ca anul trecut.

Sa revenim, insa, la cursa de astazi si la Innerhofer. Cum statea el asa cu un zambet din ce in ce mai larg la sosire, iata ca din varful partiei se porneste, parca renascut, elvetianul Carlo Janka, a carui revenire la maximul de forma o asteapta multi fani de ceva vreme. Toti cei 13 schiori pana la el vazusera verde la primul intermediar, dupa zona de plat unde Innerhofer nu alunecase prea bine. La fel, toti pierdusera peste doua zecimi pe sectiunea de viraje de sus („The Brink”, „The Talon” si „Pete’s Arena”, pana la prima saritoare) si, cu exceptia lui Fill, deja aveau rosu la al doilea intermediar. Janka a fost singurul pana la acel moment care a reusit sa-si pastreze avantajul din primele porti si pe portiunea tehnica de sus. A iesit larg la un viraj pe traverseul median si a pierdut 4 zecimi. Apoi elvetianul a mers foarte bine pe zona cea mai spectaculoasa a traseului, cu cele trei saritori din treimea inferioara si a ajuns la final cu 13 sutimi mai rapid decat Innerhofer.

Bucuria lui Carlo Janka nu a durat mult, la start urmand Aksel Lund Svindal. Aici lucrurile-s simple: norvegianul a facut o cursa impecabila de sus pana jos, a vazut verde la toti intermediarii si a trecut linia de sosire cu aproape o secunda avans fata de elvetian. Mai mult, nici unul dintre schiorii care i-au urmat n-a mai vazut verde la primul intermediar desi aproape toti din primii 30 au fost mai rapizi decat Innerhofer pe aceasta portiune. Jansrud, care pleca favorit dupa sesiunile de antrenamente, si-a imbunatatit cu 23 de sutimi performanta de ieri, dar asta nu a fost, insa, suficient pentru a-l depasi pe Svindal. Francezul Guillermo Fayed a confirmat inceputul bun de sezon si a prins al treilea loc pe podium. Hannes Reichelt a facut si el o cursa buna, incheind astazi pe 4 si fiind singurul austriac in top 10.

La categoria „si-a facut-o cu mana lui”, dupa rezultatul foarte bun de la super uriasul de saptamana trecuta, astazi Matthias Mayer a tinut un pic cam tare de stilpul din dreapta de la start si a plecat prost. Pe o partie dificila, cu schimbari rapide de altitudine, directie si viteza, cea mai mica dezechilibrare poate capata efectul bulgarelui de zapada care o ia rapid la vale si se transforma-n avalansa. Asa si eroarea de la start a lui Mayer, careia i s-au adaugat pe parcurs mici poticniri si iesiri din trasa ideala, ducandu-l pe austriac abia pe locul 22. Poate un pic dezamagitoare a fost si cursa lui Patrick Kueng. Desi a mers mai bine ca saptamana trecuta, elvetianul, care lua aurul mondial la Beaver Creek in februarie, a facut o coborare cu portiuni foarte bune dar si greseli destul de mari, pe principiul ce iei pe mere dai pe pere. A castigat timp pe zonele de plat si sus si pe traverseul median, dar a intrat larg in cateva viraje din zona tehnica si a incheiat cursa pe 9. Pentru unii lucrurile au stat chiar mai rau astazi, schiori ca Max Franz, Josef Ferstl si Marco Sullivan – printre altii – avand la final un blestemat de DNF.

De partea cealalta a baricadei, un rezultat peste asteptari, mai ales daca ne ghidam dupa numarul la start, a avut Andrew Weibrecht, cel mai bun dintre americani, plecat al 34-lea si care a incheiat cursa pe 5, la egalitate cu Janka. Premiul „cei din urma vor fi cei dintai” (sau macar pe-aproape) il ia norvegianul Aleksander Aamodt Kilde care, plecat in cursa al 51-lea din 57 de sportivi, a terminat la doua sutimi de top 15. Ma-ntreb care-s sansele ca in sezonul viitor sau chiar in acesta mai spre final sa avem o trilogie norvegiana in fruntea curselor de viteza. Oricum, daca Aamodt Kilde continua sa-si imbunatateasca performantele din ultimele saptamani (si de ce n-ar face asta?), la retragerea lui Svindal si Jansrud norvegienii vor suferi mult mai putin de lipsa rezultatelor la varf decat o fac acum elvetienii, amintindu-si cu nostalgie de vremurile lui Didier Cuche. Voi ce parere aveti?

Dupa ce ne-am lamurit inca o data ca norvegienilor le plac pasarile de prada, ne pregatim pentru super uriasul de maine, de data asta mai mult voi decat mine, care-am sa joc in restul weekendului rolul cronicarului absent.

Svindal castiga super uriasul si reuseste dubla la Lake Louise


Norvegianul Aksel Lund Svindal confirma revenirea in forta si castiga a doua cursa de la Lake Louise, cea de super urias, in 1:29:30. Pe locul secund termina Matthias Mayer, mai lent cu 35 de sutimi, iar pe trei revedem zambetul de bucurie al italianului Peter Fill care e la 45 de sutimi de Svindal si la al doilea podium al sfarsitului de saptamana. Rezultatele complete le gasiti aici.

Aksel Lund Svindal castiga super uriasul de la Lake Louise (copyright Alexis Boichard, Agence Zoom)

La fel ca la coborare, si astazi tot norvegienii erau favoriti la podium. Jansrud pleca din postura de castigator al super uriasului canadian in 2014, iar Svindal venea dupa victoria de ieri. Interviurile acordate de cei doi inaintea cursei ne-aratau, insa, diferentele dintre ei. Aksel declara plin de entuziasm cat de mult ii place zapada din America de Nord, conditiile de schi fiind similare celor din Scandinavia. Mentiona ca avantajul zapezii ce permite o alunecare mai rapida este unul pe care-l pierde cand se schiaza in Alpii din Europa si, mai mult, ca fiind prima cursa a sezonului, schiorii au timp destul sa se pregateasca temeinic si sunt odihniti. Incheia adaugand ca el si Kjetil sunt in forma buna pentru cursa. Jansrud, pe de alta parte, mai retinut, spunea ca-i dificil de prezis cine va castiga, dar ca la Lake Louise este „dealul” preferat al lui Aksel. Mai mult, norvegianul amintea de experientele sale mai putin placute din anii precedenti, cand nu a reusit sa termine cursa. Desi amandoi norvegienii au plecat ca din pusca, amintirile lui Jansrud de anul acesta nu vor fi printre cele mai placute, el terminand in afara podiumului, pe 7, la peste jumatate de secunda in spatele compatriotului sau victorios.

In afara duelului norvegian, istoria cursei s-a scris similar competitiei de la coborare. Peter Fill a plecat printre primii, a alunecat foarte bine aproape pe toata partia, cu exceptia unei erori dupa ultima saritoare, la intrarea pe „Easy street”, unde multi schiori aveau sa greseasca. Italianul a vazut verde de sus pana jos, a ajuns la final cu peste o secunda avans si s-a instalat confortabil si zambitor in pozitia de lider provizoriu al cursei. Asemeni competitie de la coborare, schiorii care i-au urmat nu au reusit sa fie mai rapizi, desi cativa au fost pe-aproape. Travis Ganong a mers bine, abordand o trasa dreapta si ajungand cu un avantaj de 17 sutimi la al treilea intermediar, dar o eroare la iesirea din virajul „Double Trouble”, spre o poarta oarba, l-a scos mult din trasa ideala si l-a costat 3 zecimi. Americanul a recuperat pe ultima portiune, dar nu suficient incat sa-l depaseasca pe Fill, fiind mai lent cu 6 sutimi de secunda la final. In acelasi loc a gresit si Erik Guay, a carui intoarcere dupa un sezon de pauza din cauza accidentarilor nu e la fel de incununata de succes ca a lui Svindal. Canadianul a incheiat totusi cursa pe locul 13. Max Franz a fost la un pas de a-l depasi pe Fill, austriacul fiind mai rapid decat italian la primii 4 timpi intermediari. Franz a pierdut avantajul fragil de aproape o zecime pe ultima portiune si a terminat cursa pe 4, la 6 sutimi de Fill. Carlo Janka, a carui revenire in varf de forma e asteptata de multa lume, a plecat bine in cursa, cu avantaj la al doilea intermediar, a pastrat trasa ideala pe prima portiune, dar la iesirea din „Fishnet” a pierdut aderenta pe schiul exterior si nu a reusit sa se redreseze la timp, ratand urmatoarea poarta. Adrien Theaux a schiat si el bine, doar o dezechilibrare la ultima saritoare stand intre francez si pozitia de lider provizoriu.

Cu numar 19 de concurs, Aksel Lund Svindal a mers foarte bine de la cap la coada, castigand timp pe mai toate sectiunile. Contactul foarte bun cu zapada, pozitia agresiva, capacitatea de a amortiza damburile partiei fara a pierde viteza i-au asigurat un avantaj confortabil, de 45 de sutimi, in fata italianului care trebuia, din nou, sa se declare invins, de data asta la o diferenta consistenta. Lucrurile nu era insa lamurite, pentru ca la start urma Kjetil Janstrud. Norvegianul a pornit bine, fiind egalul lui Svindal pe prima poriune si avand chiar un avantaj de 12 sutimi dupa zona abrupta. Pe ultima treime a cursei, unde Aksel alunecase impecabil si castigase 3 zecimi, Jansrud a pierdut peste jumatate de secunda insa, terminand cursa pe un dezamagitor loc 7. Matthias Mayer a fost la un pas de a-i strica petrecerea lui Svindal, austriacul avand doar 5 sutimi intarziere la al treilea intermediar, dar intrarea gresita intr-o poarta oarba din treimea inferioara l-a costat peste o zecime si redresarea i-a diminuat viteza inainte de zona de plat. Austriacul a reusit insa o clasare pe pozitia secunda, la 35 de sutimi in spatele lui Svindal.

Curse mai putin inspirate au facut Hannes Reichelt, unul dintre favoritii disciplinei, care nici astazi nu a ajuns in top 10 si Alexis Pinturault, care pleaca fara puncte din Lake Louise, unde oricum n-a stat prea mult. Francezul a decis sa-i dea de furca lui Hirscher in lupta pentru globul mare, adunand puncte si la super urias, nu doar la probele tehnice. Planurile lui nu au dat roade astazi, Pinturault terminand pe 37, dupa o cursa slaba, cauzata poate si de nefamiliaritatea cu partia dupa ce federatia franceza a decis sa-l tina pe Pinturault in Colorado pana ieri. Alexis nu a participat la nici una din sesiunile de antrenamente de la Lake Louise din aceasta saptamana.

De partea cealalta a baricadei, norvegianul Aleksander Aamodt Kilde pare sa fi furat meserie de la mai titratii sai coechipieri, reusind si astazi o cursa buna, la finalul careia s-a clasat pe locul 10. Rezultate peste asteptari au venit si de la italianul Mattia Casse, care, cu numar de concurs 35, a terminat pe 15, precum si de la tanarul sloven Bostjan Kline, care, plecand al 36lea, a incheiat pe locul 14.  La categoria ratari notabile, lui Carlo Janka ii tin companie Jan Hudec si Werner Heel.

La finalul unui weekend in viteza Aksel Lund Svindal se instaleaza in pozitia de lider al clasamentului general, urmat – cine ar fi banuit – de italianul Peter Fill. Noi ne pregatim deja pentru o saptamana  palpitanta in Statele Unite unde, la Beaver Creek, vom avea coborare, super urias si slalom urias, deci ii vom putea urmari pe toti pretendentii la globul mare de cristal.

Regele a murit. Traiasca regele! Aksel Lund Svindal victorios in coborarea de la Lake Louise


Norvegianul Aksel Lund Svindal isi (re)face intrarea triumfala in competitiile de schi alpin de viteza cu o victorie la mustata in coborarea de la Lake Louise, parcurgand partia in 1:47:29, recordul saptamanii. La doar o blestemata de sutime de secunda in spatele sau, italianul Peter Fill produce surpriza zilei. Pe pozitia a treia termina americanul Travis Ganong in 1:47:65. Clasamentul complet e disponibil aici.

Aksel Lund Svindal victorios in caborarea de la Lake Louise (© Jeff McIntosh/The Canadian Press)

Dupa rezultatele din sesiunile de antrenamente, multa lume se astepta astazi la o dubla norvegiana pe podiumul de la Lake Louise. O cursa inspirata a veteranului Peter Fill si una cam cu sughituri din partea lui Jansrud au dat peste cap socotelile de la Continuă lectura

Predare de stafeta


Dupa ce miercuri Aksel Lund Svindal si-a luat zborul de sub ochii tuturor adversarilor, vizibil de la distanta doar pentru colegul Kjetil Jansrud, ieri a fost randul acestuia din urma sa se impuna la antrenamentul oficial pentru coborarea din Lake Louise. „Nu a fost la fel de comod ca in prima zi, terenul a fost mai accidentat, dar au fost si viteze mai mari. Ma bucur ca sunt rapid. Cand esti printre primii la primele doua antrenamente iti creste increderea”, a povestit norvegianul ulterior.

La recunoasterea traseului alaturi de Adrien Theaux

Avem povesti si de la Travis Ganong. Americanului ii place traseul din iarna aceasta. De obicei baietii nu Continuă lectura