Ana lui Manole varianta elvețiană


Kranjska Gora (Slovenia)
Sâmbătă, 6 ianuarie, SL feminin: 10:30 / 13:15
Duminică, 7 ianuarie, GS feminin: 10:30 / 13:15
Flachau (Austria)
Marți, 9 ianuarie, SL feminin: 19:00 / 21:45
Adelboden (Elveția)
Sâmbătă, 6 ianuarie, SL masculin: 11:30 / 14:30
Duminică, 7 ianuarie, GS masculin: 11:30 / 14:30
Televizare: 
Pe Eurosport 1 și 1 HD toate cursele, mai puțin slalomul feminin (duminică). Prima manșă nu e anunțată nicăieri, manșa a doua va fi pe Eurosport 2.

.
În Slovenia a fost simplu. Deși au făcut totul ca să aibă zăpadă, primăvara acecasta abătută între ani asupra Europei, a împiedicat acoperirea jumătății de jos a pârtiei din Maribor. Dar Kranjska Gora e la munte, are zăpadă, și a sărit imediat în ajutorul surorii feminine, preluând cursele. Vom avea așadar spectacol, căci pista ce găzduiește întrecerile masculine este mai dificilă decât cea din Maribor.

În Adelboden, au trebuit anulate curse acum doi ani după ploi multe. Deci organizatorii cunosc cum e cu Continuă lectura

Publicitate

Mika spre o nouă victorie


Așa cum nu ne așteptam, la jumătatea combinatei alpine din St. Moritz conduce Mikaela Shiffrin (42’53’’), urmată de Wendy Holdener (+0’39’’) și Michelle Gisin (+1’21’’).

Foto: Jean-Christophe Bott/Keystone via AP

Nu ne așteptam nu fiindcă n-am mai credita-o pe Mika cu o performanță puternică la slalom, ci deoarece în mod normal combinatele Continuă lectura

Veronika îi înmânează Mikăi titlul la slalom, dar cea mai rapidă e Wendy


Greu slalom astăzi în Sqaw Valley, la ultima cursă a sezonului regulat. Zăpadă de primăvară, ce s-a lăsat răvăşită de schioare, pistă abruptă rău – după cum s-a putut venea când Resi Stiegler a tot căzut şi nu s-a putut opri – şi un traseu cu câteva capcane, toate au dus pe de o parte la multe abandonuri, pe de alta la întârzieri mai mari decât de obicei.

Foto: Keystone/AP/Marcio Jose Sanchez

Cea mai neobişnuită configuraţie a terenului a apărut deja la poarta a treia. Plasată într-un loc unde în dreapta, pe unde trebuia trecută, Continuă lectura

Federica slalomista


Îmi pun cenuşă în cap. N-am văzut-o pe Federica învingând în această combinată. Cum aş fi putut? În tot sezonul terminase cu puncte doar două slalomuri, ambele pe locul 24. Pe când Ilka Stuhec şi-a încercat o singură dată puterile în cea mai tehnică disciplină, în Maribor, şi a şi urcat în top 10. Iar de Michaela Kirchgasser ce să mai spun? Ea e specialistă a desluşirii drumurilor în pădurea de porţi.

Foto: EPA

Dar ajunsă în faţa a ceea ce lumea convenise deja că va fi prima ei victorie la combinată, Kirchi s-a complicat inutil. Şi-a imaginat manşa mai dificilă decât a fost – deşi trebuie să spun, nici uşoară n-a fost deloc – şi a pornit la omorât Continuă lectura

La limită


La ora programată, manşa de super-G a combinatei alpine din Crans Montana ce o înlocuieşte pe cea anulată în Zauchensee a pornit la drum. Deschizătoarele, printre ele şi Julia Mancuso, schiorii cu camere (Marco Büchel şi Nicole Hosp) toţi avuseseră deja probleme, deşi nu se apropiaseră de vitezele concurentelor. Jules chiar a avertizat pe cineva din juriu că este prea periculos. A fost ignorată.

Ilka Stuhec a deschis cursa şi la 10 secunde de la pornire, trasă într-unul din primele viraje mult spre plase a sărit afară din traseu. Ea a fost cea iscusită. Tessa Worley şi Denise Feierabend n-au mai reuşit să evite plasele. Cum elveţianca s-a accidentat, cursa a fost întreruptă o vreme, timp în care juriul a decis Continuă lectura

Elveţiencele în poziţie ideală pentru aur


Toată Elveţia aştepta primul aur după 16 ani de secetă la întrecerile mondiale feminine de la Lara Gut. Din păcate Lara ar putea fi următorul nume pe lista deja uriaşă a schiorilor de excepţie accidentaţi. Imediat după coborâre, elveţianca a fugit pe pista de antrenament, să încerce câteva manşe de slalom în pauză. Cu toată ardoarea s-a aruncat între porţi şi asta a costat-o. A căzut atât de rău încât a trebuit să fie evacuată cu elicopterul. Zvonul este că şi-ar fi rupt ligamentele încrucişate.

Totuşi şansele sunt foarte ridicate ca medalia de aur să fie adusă de Michelle Gisin (locul 4; +0’’57) sau Wendy Holdener (7; +0’’94). Cele două, ca cele mai bune slalomiste din clasamentul manşei de coborâre se află în pole-position pentru victorie. Nici Continuă lectura

Ultimul slalom feminin înainte de Campionatele Mondiale


Cupa Mondială feminină se apropie de final. Cel puţin la slalom, unde astă seară fetele schiază în Flachau (18:45 / 21:45). Din acest motiv, începem să facem calcule referitoare la momentul în care Mikaela Shiffrin va avea asigurat globul disciplinei. După ziua de astăzi, slalomul va mai apărea în program abia în martie, în penultimul weekend, american, la fel ca finalele acestui sezon.

Foto: FIS Alpine

Dacă Mika va câştiga astăzi, şi în mod normal o va face, atunci va rămâne cu doar două contra-candidate la glob. Prima e Veronika Velez-Zuzulova, apropiată la 10 puncte distanţă după victoria din Zagreb şi rămasă din nou la 110 în spate după abandonul din Maribor. În varianta logică a Continuă lectura