Fetele care sezonul trecut au dominat slalomul uriaș feminin, și-au luat nebunia de acolo, și au pus stăpânire pe pârtia de coborâre din Bad Kleinkirchheim. Sofia Goggia (1’04’’00), Federica Brignone (+1’’10) și Nadia Fanchini (+1’’45) au reușit premiera: primul podium complet italian la coborâre. Iar dacă au impresionat prin ceva, aceasta a fost cutezanța necugetată.

Foto: GEPA

Pista ce-și arătase colții cu o zi înainte la super-G a fost și mai dură la coborâre. În același timp ninsoarea ușoară a coborât vizibilitatea spre zero. Și acolo unde unele fete au făcut Continuă lectura

Publicitate

Federica Brignone pentru Elena Fanchini


Nu cred că în afara organizatorilor, care au luptat fără preget pentru cursele lor, a mai sperat cineva că se vor putea organiza etapele din Bad Kleinkirchheim. A plouat marți în neștire în stațiunea austriacă, iar zăpada a fost atât de moale în jumătatea de jos, încât nu s-a putut organiza nici unul din antrenamentele oficiale pentru coborâre. Fără antrenamente coborârea nu s-a putut desfășura în ziua rezervată și astfel super-uriașul a fost devansat, prezentând lumii pasionate de schi pârtia pe care gazdele o consideră cea mai dificilă din circuitul feminin.

Foto: AP Photo / Giovanni Auletta

Plină de povești a fost cursa aceasta, și nu toate fericite. Federica Brignone (1’09’’80) a câștigat (din nou) o cursă de viteză. Lara Gut (+0’’18) s-a fâstâcit de emoții după ce a ajuns iar pe podium, deși a pierdut unul din bețe pe drum. Cornelia Hütter (+0’’46) și-a bucurat compatrioții veniți în număr mare la cursă, dintre care 100 de Continuă lectura

Nadia Fanchini victorie după 7 ani, Lindsey Vonn doboară două recorduri dintr-un singur glob


Pe când era ea tânără, Nadia Fanchini ne uimea într-o însorită zi canadiană. Nu ne-am întrebat chiar cine mai e şi Nadia asta, căci ne atrăsese atenţia cu câteva podiumuri la coborâre, dar la super-G nu avea nimic-nimic şi atunci desigur că ne-am mirat când l-a câştigat pe cel din Lake Louise. Era decembrie 2008 şi incepea cel mai bun sezon al ei. O accidentare (ligamente încrucişate rupte) şi o revenire lungă-lungă mai târziu, iată-ne salutându-i a doua victorie a carierei. Pe o vreme rea, deloc potrivită pentru o cursă de viteză, Nadia Fanchini s-a dovedit cea mai curajoasă şi a câştigat a doua coborâre din La Thuile, cu timpul de 1’24”80. Lindsey Vonn (+0”14) şi-a spălat păcatele zilei precedente cu o cursă foarte bună, cucerind astfel şi globul de cristal al disciplinei. Daniela Merighetti (+0”72) a completat podiumul.

© Alain Grosclaude/Agence Zoom/Getty Images Europe

A nins în La Thuile. Ningea de fapt şi când s-a dat drumul cursei, cu o întârziere de un sfert de oră şi cu startul mai jos, considerându-se că sus de tot este prea periculos să le dea drumul fetelor pe traseu. Şi chiar dacă până la final ninsoarea a Continuă lectura

Lara Gut – Lindsey Vonn 100 – 0


Scor drastic ieri la prima coborâre pe noua pistă de Cupă Mondială din staţiunea italiană La Thuile. În vreme ce fosta lideră – Lindsey Vonn – a Cupei Mondiale a estimat greşit riscul pe care a avut voie să şi-l asume, noua lideră – Lara Gut – a reuşit o cursă de geniu şi şi-a şocat adversarele cu timpul de 1’35”57, mai bun cu peste o secundă decât cei ai adversarelor. Atât Cornelia Hütter (+1”02), cât şi Nadia Fanchini (+1”03) avuseseră evoluţii foarte puternice. Lara le-a spulberat, deşi nu pornise sub cele mai bune auspicii.

Edit Miklos

Italienii au scos în faţa lumii una dintre cele mai dificile piste pe care le au, mitica Tre Franco Berthod, cum îi zic chiar ei. Un zid foarte abrupt, cu Continuă lectura

Lindsey si noua generatie de austriece


Nici macar o dezechilibrare periculoasa si costisitoare n-a oprit-o pe Lindsey Vonn din drumul spre a 16-a victorie in Lake Louise. Ca in 12 dintre cele 16, cea de ieri a fost la coborare. O coborare lunga de 1:50,50 minute in cazul americancei. Dar victoria lui Lindsey nu e mai stire. Replica tinerelor austriece in schimb este. Nu Tina Weirather, nu Lara Gut si nici Liz Görgl sau Fabienne Suter nu au incadrat-o pe Lindsey pe podium, ci Cornelia Hütter (+0,58) si Ramona Siebenhofer (+1,07).

© GEPA

Cine a crezut ca Lindsey Vonn se va opri acum ca are o concurenta serioasa in Mikaela Shiffrin Continuă lectura

Rocada. Mika a facut schimb de locuri cu Fede


In Aspen, dupa prima mansa a celui de-al doilea slalom urias al sezonului, intrecerea a cernut doua protagoniste principale, americanca Mikaela Shiffrin (59,04 secunde) si italianca Federica Brignone (+0,11). Restul favoritelor, conduse de Lara Gut (+0,96) se lupta pentru cel mult locul 3.

Mikaela Shiffrin pentru prima data in frunte in Aspen

Ati fi vrut schimbare? Mai puneti-va pofta in cui. Ce s-a intamplat in Aspen nu e chiar status-quo, dar nici departe de nemiscare nu se cheama ca e. Mikaela Shiffrin si Federica Brignone, care au furat prim planul si in Sölden, au facut astazi schimb de locuri. Continuă lectura