Ziua Tinei în Lake Louise


De șapte ori se apropiase Tina Weirather de o victorie în Lake Louise, ultima dată chiar vineri la prima coborâre din acest an. Dar tot timpul se găsiseră una sau două fete care să-i strice sărbătoarea. Nu și duminică. A șasea victorie la super-uriaș din cele opt pe care le are în palmares fost una strâsă pentru Tina (1:18’52’’). Lara Gut (+0’11’’) a fost aproape să-i sufle și acest triumf, dar câteva sutimi i-au stat împotrivă. Cel puțin la fel de fericită ca Tina s-a arătat și campioana mondială a disciplinei, austriaca Nicole Schmidhofer (+0’27’’), aflată pentru prima dată pe podiumul Cupei Mondiale altundeva decât în Cortina d’Ampezzo.

Când a ajuns jos după coborârea cu camera pentru orfi, Alexandra Meissnitzer a caracterizat pârtia drept dificilă din pricina alternării între porțiunile cu gheață și cele cu zăpadă moale. La interviurile de după cursă și mai apoi și la conferința de presă, Tina a repetat aproape identic ce spusese fosta campioană austriacă. „Dificil, fiindcă zăpada n-a fost la fel. La unele porți era tare, înghețată și denivelată, la altele chiar moale, deci a trebuit să fii pregătită pentru orice și asta a făcut cursa dificilă.”

Asta explică și nesiguranța arătată în special pe Fishnet și la intrarea pe Fallaway de către multe fete. Dintr-o zonă cu soare, au intrat într-un pasaj umbrit în care a apărut gheața și unde n-au mai putut controla schiurile cu aceeași presiune de până atunci. Acolo a căzut (din nou) Lindsey Vonn, care nu pare să mai simtă unde este limita până la care rămâne în picioare și se înclină la unghiuri ce o trimit la pământ. Tot acolo nu a mai prins o poartă Anna Veith, pe care am văzut-o pentru prima oară atacând în acest weekend.

„Am crezut că îmi iese linia pe care am atacat, dar m-a împins în jos și m-am trezit lângă poartă. S-au întâmplat toate foarte repede, dar sunt bine acum, ceea ce n-am putut spune la revenirea de anul trecut. Acum vreau să concurez și să arăt ce pot.”

Ester Ledecka, snowboarderița care ne face să-i ținem pumnii prin povestea ei, a căzut și ea, dar nu acolo unde și-au prins urechile majoritatea adversarelor, ci unde căzuse vineri Lindsey.

Dar să revenim la schioarele care au mers bine. Tina a mers perfect, chiar dacă ea nu s-a simțit așa. Larei i-a venit din nou de hac platul final, unde nu reușește să fie la fel de rapidă ca alte fete. Iar Nicole a știut de cum a trecut linia de sosire unde a pierdut timp. „Pe Fallaway.” Cum a dat de gheață, cum a tras un pic frâna. Sigur a pierdut mai mult decât cele 3 zecimi lipsă acolo.

Articol în curs de scriere

La împlinirea a 10 podiumuri


Sofia Goggia şi-ar fi dorit cu siguranţă ca prima victorie de Cupă Mondială a carierei să vină mai devreme. Cândva înainte să înceapă să urce pe podium probabil. Dar faptul că s-a întâmplat la a zecea premiere, a carierei şi în acelaşi timp a sezonului, face totul un pic mai solemn. Nu că ar fi ceva solemn legat Sofia.

Antrenamentele din Jeongseong, unde se desfăşoară în aceste zile repetiţia generală pentru Jocurile Olimpice de anul viitor, nu i-au fost sub cele mai bune auspicii. De rapidă a fost destul de rapidă. Dar numai în comparaţie cu Continuă lectura

Ilka, magnifica sezonului


„Eu mă concentrez pe fiecare cursă. Pas cu pas şi vom vedea ce va fi”, a încercat Ilka Stuhec să stopeze avântul jurnaliştilor, curioşi dacă a pornit şi vânătoarea globului de cristal la super-G. Sigur, scenariul n-ar fi fost probabil dacă nu se accidenta Lara Gut (operată cu succes la începutul săptămânii trecute). Iar Tina Weirather (locul 4; +1’’26) este deocamdată singura care a întrecut-o pe elveţiancă în clasamentul disciplinei.

Dar Ilka Stuhec (1’21’’78) a câştigat al doilea super-G la rând, reuşind cu aceasta o premieră a schiului sloven, căci nici măcar Tina Maze nu Continuă lectura

Super-uriaşa Nicole Schmidhofer


Când Lara Gut a terminat cursa în spatele Tinei Weirather, nu ar fi trebuit să existe motive de mirare. Până la urmă la fel arătase clasamentul la vârf şi în martie anul trecut, la repetiţia generală pentru Campionatele Mondiale din St. Moritz. Atunci li se alăturase pe podium Cornelia Hütter, absentă acum după ce s-a accidentat în această iarnă. Tot atunci lipsise Nicole Schmidhofer, de asemenea din pricina unei accidentări, suferită anul trecut în Cortina d’Ampezzo. De la începtul sezonului, austriaca a crescut pas cu pas, câştigând treptat la capitolul constanţă, oprindu-se totuşi la poalele podiumurilor. Aşadar nimic nu a anunţat victoria în cel mai important super-G al sezonului.

Foto: Alexander Hassenstein/Getty Images

În faţa a 5000 de spectatori generoşi, care au ovaţionat fiecare concurentă la trecerea liniei de sosire, indiferent de timpul final, sărbătoarea elveţiană a schiului alpin a fost deschisă de Continuă lectura

Tot Lindsey e favorita si in Val d’Isere


Da, au fost ani in care Lindsey Vonn nu s-a simtit bine in Val d’Isere. Anul acesta pare sa fie totusi o poveste mai asemanatoare celor de la inceputuri, in urma carora si-a format septelul de vaci. Pe vremuri premiul din statiunea franceza era cate o vitelusa sau un vitel, si anul trecut, stiind ca americancei asta i-ar placea sa primeasca, organizatorii au avut grija sa-i indeplineasca dorinta.

Lindsey domina deocamdata probele de viteza si ameninta si ierarhiile de la slalom urias. Maine vom afla daca si pe cele de la combinata. Lindsey domina si atunci cand nu e prima, cum Continuă lectura

Noi recorduri pentru Lindsey Vonn


Duelurile pentru globurile mici de la coborare am putea spune ca au fost castigate prin retragerea pretentiilor de catre rivalii pretendenti. La super-G-ul feminin insa, Anna Fenninger si Lindsey Vonn au oferit un duel la cel mai inalt nivel de o frumusete dincolo de orice speranta. A castigat schioara americana (1:07,70) dupa o cursa la care a dat la o parte orice urma de prevedere. Anna Fenninger (+0,49) a surclasat si ea toate celelalte adversare. Tina Maze (+0,80) e singura care s-a mai detasat de pluton.

A doua zi, al doilea glob pentru Lindsey Vonn (© Alexis Boichard / Getty Images)

Din care pluton, au scos initial capul italiencele. Surorile Fanchini, Elena si Nadia, s-au tocmit la sutimi, prima avand cu 6 mai putin decat sora mai mica. Federica Brignone n-a tinut pasul in portiunea initiala de alunecare, dar le-a intrecut pe surori in Continuă lectura

Cu victorie spre glob, partea II: Lindsey Vonn ia exemplu de la Kejtil


Schioara americana Lindsey Vonn n-a lasat castigarea globului la coborare in mainile sortii, ci a schiat decis si precis, in ciuda zapezii tot mai moi, triumfand in coborarea de la finalele din Meribel (1:29,87). Asemanarile cu coborarea masculina nu se termina aici. Austriaca Anna Fenninger, aflata si ea inca bine in cartile pentru glob inaintea finalei, n-a aratat cel mai bun schi, terminand pe locul 8 (+0,95). Podiumul a fost completat de colegele Annei: Elisabeth Görgl (+0,24), ca si Didier Defago, decana de varsta la fete, si Nicole Hosp (+0,30).

Globul care egaleaza recordul austriecei Annemarie Moser-Pröll (© ANSA/AP)

In februarie 2013, Meribelul revenea in circuitul Cupei Mondiale feminine, dupa o pauza de 19 ani. Si pentru a ramane in trend cu aparitia aproape noua, Carolina Ruiz-Castillo castiga in premiera o etapa de Cupa Mondiala. Doi ani mai tarziu, schioara spaniola a ajuns iar in Meribel, de data aceasta pentru ultima ei coborare in combinezonul de concurs.

Cu amintirea victoriei in minte, Carolina si-a dorit din nou o evolutie pe care sa n-o uite. Alti schiori in cursa de retragere tin la pielea lor, dar spaniola a riscat enorm, cat pe ce sa Continuă lectura

Rocada la varf. Tina Maze e campioana coborarii, Anna Fenninger ia argintul


„O data castig eu, o data castiga ea. Ne place sa ne intrecem una cu cealalta. Asta e frumos la schi”, spunea Anna Fenninger marti dupa super-urias. Atunci o invinsese ea pe Tina Maze, cu un avantaj de trei sutimi. Aseara, la proba coborare din cadrul Campionatelor Mondiale din Beaver Creek, slovena si-a luat revansa. Timpul ei, de un minut, 45 de secunde si 89 de sutimi a fost mai bun cu doua sutimi decat al austriecei. Departe de joaca lor (+0,34), bronzul a fost cucerit de schioara elvetiana Lara Gut.

Medalia numarul doi pentru Tina Maze

Cursa

Asa cum ne-a promis prognoza meteo, vremea a ramas regeasca in muntii din Colorado. Cu o zi frumoasa la dispozitie, organizatorii au avut destul timp sa prepare perfect pista Raptor, cea pe care concureaza fetele la probele de viteza. „Mai tare si mai accidentata decat la antrenament”, au apreciat fetele la finalul concursului.

Profilul partiei este aparte, incepand cu o portiune de alunecare mult mai lunga decat in alte parti. „Ai timp sa cugeti” spunea Anna Fenninger in dimineata cursei. Aproape un minut de alunecare ghemuita este intr-adevar timp suficient pentru a trece in revista o gramada de lucruri. Chestiuni domestice, vise cu medalii sau si mai bine, strategia pe a doua parte a traseului, una foarte solicitanta tehnic, unde nu mai exista ragaz pentru Continuă lectura