Mikaela Shiffrin învinge în duelul favoritelor, formatul naște controverse


Miercuri seara, Courchevel-ul a găzduit o cursă de slalom paralel. Prima din istoria Cupei Mondiale, este proclamat în presă, căci dintr-un motiv care mie îmi scapă, se consideră că ar fi o disciplină diferită de city event. După cum probabil știți, în finala mare Mikaela Shiffrin a învins-o pe Petra Vlhova într-un duel strâns, iar în finala mică s-a impus Irene Curtoni în fața norvegiencei Maren Skjøld.

Spre deosebire de cursa masculină, care a folosit slalomul uriaș din ziua precedentă drept criteriu de calificare pentru cel paralel, la fete a trebuit disputată o manșă specială de calificare în dimineața zilei de concurs. Pe un traseu de o dată și jumătate mai mare decât cel de seară, dar cu același Continuă lectura

Luatul in serios


De zece ani se straduieste federatia internationala sa impuna o proba pe echipe in concursurile de schi alpin. In Cupa Mondiala, este organizata in timpul finalelor si cum nu ofera decat puncte in clasamentul pe natiuni, care pana la finale este aproape batut in cuie, putini o iau in serios. Acolo nu castiga Austria. La Campionatele Mondiale este cu totul altceva. Se acorda medalii, care conteaza la fel de mult ca cele individuale atunci cand se stabileste cea mai buna natiune la schi alpin. Si chiar daca nu toate tarile isi trimit cei mai buni schiori in duelurile directe cu adversarii, calitatea creste de la un an la altul. Alaltaieri a castigat Austria, invingatoare cu 3-1 in finala cu surprinzatoarea Canada. Medalia de bronz a fost salvata de Suedia, echipa care a aliniat la start cele mai multe staruri, dupa o finala mica cu victorii decise la sutimi de secunda impotriva Elvetiei.

Iainte de o saritoare. Marcel Hirscher vs. Kristian Leif Haugen

 

Un mic paradox. Pe traseul albastru (explicatii despre modul de desfasurare si rezultate gasiti aici), cel mai bun schior dintre toti s-a dovedit Marcel Hirscher, cu un record de 22,14 secunde. Pe traseul rosu, recordul de 22,27 secunde a fost stabilit de Felix Neureuther. Marcel Hirscher a luat aurul. Felix a fost eliminat in optimi de catre canadieni.

Diferenta a facut-o desigur restul echipei. Neamtul a criticat de altfel alegerile antrenorilor. „Sunt foarte dezamagit. Daca iei startul la echipe, asta inseamna ca vrei o medalie. Eu am livrat o mansa buna. Dar se vede cu ochiul liber ca ne-a lipsit o slalomista. Cand o ai pe foaia de start pe Continuă lectura