Mika e din nou in frunte in Kühtai


Cu clapari noi, pe schiuri noi, mai potrivite stilului ei, americanca Mikaela Shiffrin conduce la pauza slalomului preluat de statiunea Kühtai dupa ce in Semmering zapada a venit prea tarziu. Pentru prima data in acest sezon Mika a oferit un slalom convingator, oprind cronometrul in 50,27 secunde. O urmeaza slovena Tina Maze, cu 50,42 secunde si schioara ceha Sarka Strachova, cu 50,52 secunde.

Mika Shiffrin in prima mansa a slalomului de la portile Innsbruck-ului (© Reuters)

Antrenorul suedez a marcat un traseu rapid si fara dificultati deosebite. Acestea au aparut totusi in drumul fetelor, prin gropile formate dupa slalomul urias de ieri. Intr-una din ele au fost oprite temporar sau definitiv Continuă lectura

Inapoi in frunte. Mikaela Shiffrin conduce in slalomul din Aspen


Mikaela Shiffrin (SUA) a restabilit ordinea. Pentru cat timp nu se stie. Poate doar pentru durata pauzei. Americanca e in fruntea clasamentului slalomului special din Aspen, dar distanta pana la urmaritoarele Tina Maze (Slovenia) si Kathrin Zettel (Austria) e mica.

Zambind din nou: Mikaela Shiffrin la panoul liderei.

Un strat de nori subtire ca un voal a redus lumina de pe partia din Aspen. Nu foarte mult, dar suficient ca sa nu se mai vada bine urmele celor aflate deja la sosire.

Rezultatul? Pe primele 9 locuri le regasim pe purtatoarele maieurilor cu numerele 1-9. Nu in aceeasi ordine, dar fetele plecate pe traseu dupa aceea n-au mai reusit sa se infiltreze intre fruntase. Iar pe locul 10 a incheiat fata cu numarul de start 11.

Cu atat mai valoros este locul 11 al lui Resi Stiegler, pornita a 25 in cursa. Americanca cu origini austriece ne-a mai aratat o data cu cata intensitate arde in ea flacara pasiunii pentru schi.

Cursa a fost deschisa de Marie-Michele Gagnon. Schioara din Canada a marturisit intr-un interviu recent ca s-a saturat de locurile 4, 5, 6. Dar o punere a schiurilor in curmezis i-a interzis din nou accesul pe podium. Mar are totusi o sansa in mansa a doua. Deocamdata este pe 5.

Mikaela Shiffrin s-a impiedicat si ea un pic, chiar la inceput. Schiurile i-au luat-o pentru un moment in directii opuse. Le-a adus unul langa altul imediat, dar timpii adversarelor i-au aratat ulterior ca acolo a pierdut cel putin 3 zecimi de secunda. Manata de teama ca poate a pierdut mai mult, Mika a continuat cursa atacand, si accelerand pana la ultima poarta.

In pasajul din mijloc, unde campioana mondiala si olimpica a pornit rachetele, Maria Pietilä-Holmner (locul 4) a ramas la jumatate de secunda in urma ei, fara sa greseasca.

Mika n-a mai putut fi prinsa din urma, desi atat Kathrin Zettel, cat si Tina Maze au inceput mai bine decat ea si au avut toti timpii intermediari pe verde. Kathrin din cauza a doua viraje mai largi pe final, in care n-a mai atins portile.

Tina a facut ca si in Levi o cursa solida si sigura. Se vede cu ochiul liber ca se simte bine pe schiuri si poate ataca cu convingere. Zecimea intarziere pune presiune pe Mikaela Shiffrin, care nu-si permite sa schieze strategic. Iar din urma, de la doar inca o zecime in plus, vine Kathrin Zettel, a carei viteza de baza pare superioara celei a Tinei. Sa nu uitam ca austriaca este campioana en-titre. In urma cu doi ani, ea a castigat slalomul american, in fata Tinei Maze.

Mansa a doua incepe la 22:00. Rezultatele complete ale primei manse le gasiti la articolul anterior.

 

Lovitura de stat


Zagrebul s-a strans astazi s-o sarbatoreasca pe Tina Maze. In lipsa reginei de drept – Marlies Schild ce s-a incoronat de 4 ori pana acum regina a zapezii croate, in lipsa unei schioare locale cu sanse (au fost doua printre ultimele la start), publicul local a imbratisat-o pe lidera Cupei Mondiale, asteptand de la ea ceea ce nici Janica, nici Ivica Kostelic nu au reusit sa le ofere. O victorie pe care s-o celebreze ca pe a lor.

Mikaela Shiffrin in prima mansa a slalomului din Zagreb (Reuters)

Dar Mikaela Shiffrin n-a vrut sa stie de dorinta publicului si s-a facut vinovata de lezmaiestate. Jucausa, usoara, si rapida desi a parut cuminte, americanca s-a infipt in fruntea clasamentului. „N-a fost o mansa perfecta, nu cred ca am schiat vreodata o mansa perfecta” se incrunta ea usor incercand sa-si aminteasca si sa nu spuna minciuni la interviul de dupa. Si are dreptate, n-a fost perfecta pe mijlocul plat. Continuă lectura

Proba pe echipe din Schladming


Azi e zi de pauza, de vacanta, de petrecere, cum vreti sa-i spuneti acestei competitii demonstrative care este intrecerea pe echipe. Traseul e unul de slalom, cu porti de slalom urias, ceea ce inseamna ca nu pot fi boxate. Greu. Echipele au cel mult 6 componenti, cel putin doua fete, cel putin doi baieti, schiaza cate doua fete si doi baieti pe runda. Cel care e mai rapid castiga runda pentru echipa sa. La egalitate de puncte se aduna timpii cei mai rapizi atat pentru o fata cat si pentru un baiat.

Incepe la 13:00, va fi greu sa comentez in timp real, fiindca mansele sunt extrem de rapide si nu e pauza intre ele, dar ma voi stradui sa actualizeze cat de repede pot. Continuă lectura