A reînvățat să schieze!


După ce ieri Marcel Hirscher (56’’52) a rupt o imposibil de lungă serie de podiumuri consecutive la uriaș, nereușind să găsească doza potrivită de agresivitate a sa și a schiurilor, astăzi în slalomul din Saalbach dominatorul schiului alpin masculin a revenit în frunte.

Foto: GEPA

“Am reînvățat să schiez”, a spus el, deși reporterul îl întrebase doar de schiuri. Ar fi putut schia și mai bine chiar, căci la început nu a riscat. “Ziua de ieri Continuă lectura

Publicitate

Surpriză în Saalbach


După modificarea regulamentului FIS, cursa anulată la debutul sezonului în Sölden, un slalom uriaș, a fost preluată cu bucurie de Saalbach, stațiunea care speră să organizeze în 2025 Campionatele Mondiale. Și cum francezii nu s-au înghesuit să țină în această perioadă slalomul anulat în Val d’Isere, austriecii au mai ridicat încă o dată mâna. Astăzi avem uriașul, la 20 de ani fără câteva zile de cel precedent, câștigat de Hermann Maier. Înainte de curse am fi putut paria cu destulă siguranță că gazdele vor avea din nou motive de bucurie. Dar dacă într-adevăr anul acesta va câștiga un austriac, e mai probabil să nu îl cheme Marcel Hirscher. Dominatorul discipinei e doar pe locul 5. Asta nu ar fi o problemă, însă are o întârziere de 71 de sutimi!!!

Foto: APA

Lider este Matts Olsson (1’20’’76), urmat de Manuel Feller (+0’’03) și de Loic Meillard (+0’’30). Dacă privim în clasament coloana ce marchează când a pornit fiecare schior, observăm cu ușurință că eticheta pe Continuă lectura

Lunga săptămână


Începând de mâine până hăăăăt sâmbăta viitoare avem zilnic una sau două curse. Aceasta este săptămâna care a devenit oricum aglomerată în ultimii ani, prin adăugarea competițiilor paralele, a Courchevelului, precum și revenirea Madonnei di Campiglio în program. Dar tot de obicei tot mai rămâneau destule găuri pentru a le privi ca pe două weekenduri extinse distincte. Dar anularea slalomului uriaș masculin inaugural și a curselor feminine din Val d’Isere urmate de preluarea lor decalată de către Saalbach, respectiv Val Gardena, a dus la acest program plin ochi de curse de-a lungul a 9 zile. Aaaa, da. Și slalomul anulat duminică se va relua tot în această perioadă, în Saalbach. Paradoxal, acum că s-au înmulțit etapele în așa hal, voi avea timp să și comentez unele dintre ele.

Iată programul complet:

  • Val Gardena (băieți viteză):
    • 14 decembrie: SG (13:00)
    • 15 decembrie: coborâre (12:45)
  • Alta Badia (băieți probe tehnice):
    • 16 decembrie: slalom uriaș (11:00 / 14:00)
    • 17 decembrie: slalom uriaș paralel (19:15)
  • Val Gardena (fete viteză):
    • 18 decembrie: coborâre (13:30)
    • 19 decembrie: SG (12:30)
  • Saalbach (băieți probe tehnice):
    • 19 decembrie: slalom uriaș (11:00 / 14:00)
    • 20 decembrie: slalom (11:00 / 14:00)
  • Courchevel (fete probe tehnice):
    • 21 decembrie: slalom uriaș (11:30 / 14:30)
    • 22 decembrie: slalom (11:30 / 14:30)
  • Madonna di Campiglio (băieți):
    • 22 decembrie: slalom (16:45 / 19:45)

Și după așa program monstru, putem cânta împreună cu Continuă lectura

Matthias Mayer, rege in Saalbach


Tripla victorie austriaca de sambata din Saalbach a fost urmata ieri de tripla victorie Head, in frunte tot cu austriacul Matthias Mayer (1:31,53). Francezul Adrien Theaux (+0,23), care a primit premiul de popularitate dupa al doilea antrenament cu saritura lui de vultur peste Audi-ul parcat in pista (filmuletul e mai jos), si-a facut cadou si un premiu oficial, iar norvegianul Kjetil Jansrud (+0,27) a revenit pe podium, desi nu chiar pe treapta pe care si-ar fi dorit-o.

Adrien Theaux (2), Matthias Mayer (1), Kjetil Jansrud (3)

Vitezistii fusesera deja compatimiti la cursa de coborare, desfasurata sub o patura de nori, dupa doua antrenamente in soare. S-a putut si mai rau. Ieri a inceput sa ninga, apoi a dat-o pe lapovita, iar umezeala din aer s-a strans intr-o panza cetoasa, mai groasa sau mai subtire, dupa cum i-a fost norocul fiecarui concurent, asternuta peste noua partie Schneekristall din Saalbach.

Cu o zi inainte, coboratorii isi exprimasera temerea ca traseul va fi cel al unui slalom urias rapid, gandindu-se probabil ca antrenorul american va dori sa-l favorizeze pe Ted Ligety. Pana la urma a iesit un hibrid. Continuă lectura

Imperiul contraataca. Tripla victorie austriaca in Saalbach


La coborarea masculina de la Campionatele Mondiale din Beaver Creek, cel mai bun austriac a fost Matthias Mayer pe locul 12. Cel mai slab rezultat din istorie in proba regina a schiului alpin pentru natiunea regina. O ratacire de moment, dupa cum ne-au aratat astazi. Pe noua partie „Schneekristall”, creata special pentru escala rarisima a Cupei Mondiale in Saalbach (prima coborare dupa 19 ani), austriecii, tot cu Matthias Mayer in frunte (1:49,83), au acaparat podiumul. Diferentele intre ei, Max Franz (+0,02), respectiv Hannes Reichelt (+0,21), nu au fost mari. Cele dintre ei si restul lumii, da.

Max Franz (2), Matthias Mayer (1), Hannes Reichelt (3), primul podium exclusiv austriac la coborare dupa 9 ani (© GEPA)

Austriecii au dominat de fapt inca de la antrenamentele oficiale si explicatia e simpla. Atat ei, cat si Kjetil Jansrud (cel mai rapid joi), au incercat partia inca de saptamana trecuta. I-au invatat pasajele cheie, damburile si o parte din sarituri. Antrenorul american a remarcat joi, imediat dupa prima testare a traseului de catre restul lumii, ca doua zile nu-s suficiente ca sa gasesti linia ideala si cheile tuturor problemelor incuietoare de pe aceasta pista, cu actiune neintrerupta de sus pana jos.

Deci austriecii au avut avantajul terenului propriu. Cu o exceptie: Matthias Mayer, care la fel ca strainii, a facut cunostinta cu partia abia acum doua zile. Bun, dar ce s-a intamplat totusi cu Kjetil Continuă lectura