Marcel în avantaj


Duelul slalomiștilor merge mai departe. La începutul sezonului Marcel Hirscher a simțit că trebuie să compenseze cumva antrenamentele lipsă și a schiat de fiecare dată cu focuri de artificii. În tot acest timp, Henrik, al cărui stil nu s-a mai potrivit cu masa de mușchi nou achiziționați în vară, nu și-a găsit ritmul perfect. Inevitabil, stringeța din evoluțiile austriacului au dispărut, în vreme ce foamea de victorie a norvegianului a crescut până la punctul la care l-a tras spre victoria de acum două zile. Asta l-a trezit pe Marcel și i-a dat o încredere masivă lui Henrik. Iar azi i-am avut în sfârșit pe amândoi la nivel înalt. Loc spre vârf mai e, dar foarte puțin.

Foto: Johann Groder / APA / EXPA

În prima manșă din Schladming, duelul stratosferic i-a revenit lui Hirscher (49’’67). Kristoffersen (+0’’20) a aplaudat scurt și s-a ridicat de pe tron, dispărând fără să-l aștepte pentru a-i preda locul de onoare. E din nou frustrat, din nou flămând, dar Marcel va fi cel care va vedea pe arcul înălțat la sosire dacă are timpul pe verde sau pe roșu, indiciul care anul trecut l-a purtat pe Henrik spre cea mai înaltă treaptă a podiumului.

Articol în curs de scriere

Cortina lui Lindsey, Kitz-ul celor cutezători


Cortina d’Ampezzo (Italia)
Vineri, 19 ianuarie DH feminin: 11:00
Sâmbătă, 20 ianuarie, DH feminin: 11:00
Duminică, 21 ianuarie, SG feminin: 12:45
Kronplatz (Italia)
Marți, 23 ianuarie GS feminin: 11:00 / 14:00
Kitzbühel (Austria)
Vineri, 19 ianuarie SG masculin: 12:30
Sâmbătă, 20 ianuarie, DH masculin: 12:30
Duminică, 21 ianuarie, SL masculin: 11:30 / 14:30
Schladming (Austria)
Marți, 23 ianuarie SL masculin: 18:45 / 21:45
Televizare: 
Cursele de vineri și duminică pe Eurosport 2 și 2 HD.  Sâmbătă coborârea masculină pe Eurosport 1 și 1 HD. Cea feminină e anunțată doar în reluare (19:30 Eurosport 1 HD). Marți prima manșă a uriașului feminin pe Eurosport 2 și 2 HD, a doua manșă și slalomul nocturn masculin pe Eurosport 1 și 1 HD.

.
Iată-ne și în weekend-ul (extins) ce încheie perioada clasicelor. La masculin programul este cel cunoscut și bătut în cuie de mulți ani. La feminin, Cortina a preluat coborârea anulată în Val d’Isere, și pentru al doilea an consecutiv i-a crescut un apendice în Kronplatz. Fanii schiorilor români au cui să țină pumnii. Ionică Achiliriloaie va concura în Kitz la super-G și coborâre, iar Ania Caill în toate trei cursele din Cortina.

La fete favorită a redevenit Lindsey Vonn, după ce, deși nu a forțat și s-a Continuă lectura

Cele mai frumoase curse ale sezonului masculin, plus un nou weekend de viteză pentru fete


Sunt subiectivă în această apreciere, ştiu. Dar permiteţi-mi să vă spun că dintre toate cursele de viteză, cel mai mult îmi plac super-G-ul şi coborârea de pe Streif, iar slalomul, deşi e frumos şi în Madonna, îşi are cursa regină a preferinţelor personale pe Planai, în Schladming. Acesta e weekend-ul prelungit în care voi savura schiul la televizor. În Kitzbühel avem astăzi super-uriaşul şi mâine coborârea (ambele la 12:30), cu Ionică Achiriloaie adunând încă un strop de experienţă, în încercarea de a îmblânzi cea mai dificilă pistă de coborâre din lume. E nerealist să ne bucurăm pentru mai mult decât terminarea ei cu bine. Pare puţin, dar ar fi enorm, ca Ionică al nostru să îşi regăsească numele la final, indiferent cu ce timp.

Duminică urmează slalomul din Kitz (11:30 / 14:30), iar marţi seara e vremea bucuriei din Schladming (18:45 / 21:45).

Fetele schiază mâine şi poimâine în Garmisch. Un super-G sâmbătă şi o coborâre duminică.

Sunt subiectivă în această apreciere, ştiu. Dar permiteţi-mi să vă spun că dintre toate cursele de viteză, cel mai mult îmi plac super-G-ul şi coborârea de pe Streif, iar slalomul, deşi e frumos şi în Madonna, îşi are cursa regină a preferinţelor personale pe Planai, în Schladming. Acesta e weekend-ul prelungit în care voi savura schiul la televizor. În Kitzbühel avem astăzi super-uriaşul şi mâine coborârea (ambele la 12:30), cu Ionică Achiriloaie adunând încă un strop de experienţă, în încercarea de a îmblânzi cea mai dificilă pistă de coborâre din lume. E nerealist să ne bucurăm pentru mai mult decât terminarea ei cu bine. Pare puţin, dar ar fi enorm, ca Ionică al nostru să îşi regăsească numele la final, indiferent cu ce timp.

Duminică urmează slalomul din Kitz (11:30 / 14:30), iar marţi seara e vremea bucuriei din Schladming (18:45 / 21:45).

Fetele schiază mâine şi poimâine în Garmisch. Un super-G sâmbătă (11:15) şi o coborâre duminică (13:00).

La noutăţi avem două veşti proaste.

Distanţa între 0 şi 80 de puncte sau răsturnarea răsturnării


După prima manşă din Schladming crezusem că avem scenariu nou la o cursă de slalom. Ei bine, la loc comanda. Henrik Kristoffersen (1’42”20) a câştigat din nou, a şasea victorie din şapte slalomuri desfăşurate până acum. Marcel Hirscher (+0”61) i-a fost ca de obicei secund, dar ce cursă de recuperare a livrat! Şi în fine, Alexander Khoroshilov (+0”77), deşi n-a reuşit să-şi apere titlul de anul trecut, a repetat măcar podiumul, pe care a invitat-o şi pe fetiţa lui. Perdantul serii, Felix Neureuther, a rămas pe pistă la locul ratării – o călcare de poartă – privind trist la sărbătorirea premianţilor în plină desfăşurare în arena din faţa stadionului.

După primii 15 schiori din prima manşă Marcel Hirscher era penultimul, la peste două secunde şi jumătate de lider. A crezut şi am crezut că nu mai are cum să prindă manşa a doua. „Pentru mine ziua s-a sfârşit!”, încheia el interviul din pauza publicitară. Numai că gheţuşul bine cunoscut de pe Planai, n-a stat îngheţat anul acesta şi zăpada moale s-a lăsat modelată de schiuri peste schiuri ce au trecut pe ea şi după schiorul cu numărul 25 un singur schior a mai reuşit să-l întreacă pe austriac. Hirscher a schiat şi în manşa a doua. A avut rezervat al 9-lea loc la start şi a putut profita de pista mai bună decât au avut-o fruntașii primei manşe. Dar a şi atacat ca în nesăbuitele – şi de mine regretatele – vremuri ale tinereţii.

„Decât să închei cu 2 puncte, am preferat să risc ieşirea de pe traseu”, a explicat el neobişnuita aplecare spre schiul extrem. Pe al doilea sfert al traseului, până la intrarea pe abruptul final avea să-şi lase aproape toţi adversarii la peste o secundă în urmă. „Apoi m-am gândit: <<Ui, nu rezist în ritmul ăsta până jos.>>” Şi aşa a revenit pe abrupt la schiul lui ştiinţific şi arid. Dar măcar ne-a bucurat ochii preţ de jumătate de manşă.

Henrik i-a urmărit cursa de la start. „Măiestrie incredibilă. Jos pălăria. Incredibil.” Dar pe de altă parte, „era tipul ăsta la start care tot striga: <<Ah, Marcel este încă în frunte.>> şi asta m-a zgândărit.>> Am crezut că recuperez mai multe puncte astăzi. Când colo, Marcel a făcut o nebunie de cursă, iar eu am din nou doar 20 în plus.” A glumit desigur, pe pistă însă a schiat cât se poate de serios. „Partea de jos a pistei a fost de fapt chiar bună, am putut schia normal acolo.” Normalul însemnând cu două zecimi mai rapid decât Hirscher. „Dar sus au fost tranşee serioase.” Le-a urmat cu fidelitate şi aşa a păstrat întârzierea obligatorie din pasajul genial al austriacului un pic sub o secundă.

v       v       v

Clasamentul final al etapei

Marcel orbeşte, Henrik nu pricepe ce se întâmplă, Felix încalţă clăparii magici


Răsturnare neaşteptată a status-quo-ului din slalom de până acum. Felix Neureuther (48”30), departe, departe de schiorul cel agil pe care-l ştiam, şi-a recăpătat miraculos iuţeala de picioare în prima manşă a slalomului nocturn din Schladming. Stefano Gross (+0”53) a profitat de manşa propriului antrenor, iar Henrik Kristoffersen (+1”10 – da, da, da, peste o secundă) a jucat rolul celui pe care până acum a fost numit „the best of the rest”.

Bun venit la sărbătoarea slalomului, celebrată în fiecare an, în seara zilei de marţi după Kitz, pe Planai, pârtia pe marginile căreia se construiesc tribune pentru un spectacol cât mai aproape de virtuozii virajelor dese pe schiuri! Sărbătoare ce anul acesta bate mai degrabă spre prohod pentru speranţele gazdelor. O neatenţie a unui serviceman şi ambiţiile prea mari ale tinerilor austrieci au pus sub semnul întrebării toate calificările roş-alb-roşilor.

Marcel Hirscher la start. Concentrat, aşteaptă semnalul de start. Îl primeşte, îşi trage ochelarii pe faţă şi pleacă în cursă. Agresiv bine la început, iar timpul intermediar zâmbeşte într-un verde prietenos. Zăpada începe să-i răspundă cu aceeaşi agresivitate şi apare prima întârziere. Deocamdată mică. Dar cine-i schiorul acesta cu viraje ocolite, ce se sprijină în pumni şi bâjbâie după porţile boxate? Marcel cel activ de la început devine de nerecunoscut pe măsură ce pista se apleacă spre stadion. Iar întârzierea creşte şi creşte şi creşte… Două secunde şi cincizecişinouă de sutimi!!!! L-am văzut pe Hirscher. Nu, nu l-am văzut. Nu că n-ar fi fost acolo, dar imaginea camerei asupra feţei austriacului şi în timpul cursei şi la sosire ne arată un voal aburit aşternul pe lentilele ochelarilor.

De prea mult timp Marcel nu mai atacă dezlănţuit la slalom. Abia aştept să-i văd manşa a doua. Va începe la 21:45, iar clasamentul celor 30 de schiori calificaţi îl găsiţi la articolul anterior.

Articol in curs de scriere