Marea învălmășeală


Ce valori apropiate, am putea exclama după prima manșă a slalomului masculin din Zagreb. Între Ramon Zenhäusern, lider la pauză, și ultimul schior calificat sunt mai puțin de două secunde, adică aproximativ atât cât avea ieri avans tot la pauză Petra Vlhova față de Wendy Holdener, schioara de pe locul trei. Aparențele astea… E drept că Petra (la fel ca pe alocuri Mika) a schiat în altă clasă, dar a avut și unde să-și desfășoare talentele. Căci ieri, traseul a fost greu și aritmic. Pe când azi băieții au găsit porțile așezate ca la metronom. Și când nu-i nimic care să cearnă un pic grâul de calitate superioară, atunci avem în saci de-a valma grăunțe de tot felul.

O singură capcană am văzut azi, în același loc ca anul trecut și ca în anii dinainte, plasată un pic altfel azi. În partea superioară, pista Sljeme e traversată de Continuă lectura

Publicitate

Daca-i musai, cu placere


Ca si anul trecut, Elvetia a castigat un concurs cu participare saraca, invingand in finala Suedia, datorita timpilor mai buni ai propriilor schiori, dupa ce scorul indicase 2-2. Si tot la fel ca anul trecut, Austria a terminat pe podium, invingand in finala mica Italia cu 3-1. De fapt asemanarile cu intrecerea pe echipe din Lenzerheide merg aproape pana la capat. Ordinea primelor 4 s-a pastrat, cu o singura deosebire. Argintul din 2014, Statele Unite ale Americii, a spus pas in Meribel si le-a permis suedezilor sa-i inlocuiasca.

Wendy Holdener in duelul final cu Sara Hector (© Reuters/Christian Hartmann)

Schiorilor le place intrecerea pe echipe, publicul e incantat si el, federatia e avocatul ei cel mai infocat. Dar la finale? In mijlocul curselor? Cand vitezistii au plecat acasa – nu ca s-ar Continuă lectura