Cortina lui Lindsey, Kitz-ul celor cutezători


Cortina d’Ampezzo (Italia)
Vineri, 19 ianuarie DH feminin: 11:00
Sâmbătă, 20 ianuarie, DH feminin: 11:00
Duminică, 21 ianuarie, SG feminin: 12:45
Kronplatz (Italia)
Marți, 23 ianuarie GS feminin: 11:00 / 14:00
Kitzbühel (Austria)
Vineri, 19 ianuarie SG masculin: 12:30
Sâmbătă, 20 ianuarie, DH masculin: 12:30
Duminică, 21 ianuarie, SL masculin: 11:30 / 14:30
Schladming (Austria)
Marți, 23 ianuarie SL masculin: 18:45 / 21:45
Televizare: 
Cursele de vineri și duminică pe Eurosport 2 și 2 HD.  Sâmbătă coborârea masculină pe Eurosport 1 și 1 HD. Cea feminină e anunțată doar în reluare (19:30 Eurosport 1 HD). Marți prima manșă a uriașului feminin pe Eurosport 2 și 2 HD, a doua manșă și slalomul nocturn masculin pe Eurosport 1 și 1 HD.

.
Iată-ne și în weekend-ul (extins) ce încheie perioada clasicelor. La masculin programul este cel cunoscut și bătut în cuie de mulți ani. La feminin, Cortina a preluat coborârea anulată în Val d’Isere, și pentru al doilea an consecutiv i-a crescut un apendice în Kronplatz. Fanii schiorilor români au cui să țină pumnii. Ionică Achiliriloaie va concura în Kitz la super-G și coborâre, iar Ania Caill în toate trei cursele din Cortina.

La fete favorită a redevenit Lindsey Vonn, după ce, deși nu a forțat și s-a Continuă lectura

Federica Brignone pentru Elena Fanchini


Nu cred că în afara organizatorilor, care au luptat fără preget pentru cursele lor, a mai sperat cineva că se vor putea organiza etapele din Bad Kleinkirchheim. A plouat marți în neștire în stațiunea austriacă, iar zăpada a fost atât de moale în jumătatea de jos, încât nu s-a putut organiza nici unul din antrenamentele oficiale pentru coborâre. Fără antrenamente coborârea nu s-a putut desfășura în ziua rezervată și astfel super-uriașul a fost devansat, prezentând lumii pasionate de schi pârtia pe care gazdele o consideră cea mai dificilă din circuitul feminin.

Foto: AP Photo / Giovanni Auletta

Plină de povești a fost cursa aceasta, și nu toate fericite. Federica Brignone (1’09’’80) a câștigat (din nou) o cursă de viteză. Lara Gut (+0’’18) s-a fâstâcit de emoții după ce a ajuns iar pe podium, deși a pierdut unul din bețe pe drum. Cornelia Hütter (+0’’46) și-a bucurat compatrioții veniți în număr mare la cursă, dintre care 100 de Continuă lectura

Mika nu ratează, Tessa se ține de promisiune


„Voi încerca să atac ca Mikaela”, promisese Tessa Worley după prima manșă a slalomului uriaș din Courchevel. Zis și făcut. Atâta doar că Mika a atacat tot ca Mika, și de n-ar fi apărut în parcursul ei și o eroare, avantajul final ar fi măsurat o jumătate de secundă. Mikaela Shiffrin (2’02’’40) a obținut astfel prima ei victorie din acest sezon la slalom uriaș, Tessa Worley (+0’’99) a urcat cu manșa ei de vis de pe locul 8 pe a doua treaptă a podiumului. A treia știm deja că în această iarnă este rezervată pentru Manuela Mölgg (+1’’01).

Foto: Marco Tacca / AP

Și fiindcă ne-a vrăjit cu o alunecare perfectă îi dau cuvântul Tessei pentru descrierea pârtiei: „Este o pistă foarte Continuă lectura

1001 de zile


Privim cu neîncredere basmele vândute în Hollywood sau pe alte meleaguri cinematografice. Asta numai în filme se întâmplă, rostim convinși. Dar adevărul este că viața are felul ei special de a duce basmele la superlativ. Cu lacrimile șiroind a dat Anna Veith (fostă Fenninger) interviul de după câștigarea celui de-al doilea super-uriaș din Val d’Isere. Trecuseră 1001 de zile de când învinsese ultima dată, la finalele Cupei Mondiale de acum trei sezoane, în Meribel. Acum tocmai ce câștigase iar (1:55’77’’), în fața Tinei Weirather (+0’48’’) și a Sofiei Goggia (+0’51’’).

Foto: GEPA Pictures

Fericită și copleșită venise la interviu, știind că va plânge și fără să se rușineze de Continuă lectura

Premiera Jasminei în cel mai frumos loc din lume


Pentru Jasmine Flury, St. Moritz reprezintă cea mai aproapiată escală de Cupă Mondială de definiția acasei. Serneus, satul ei de baștină, se află în același canton, la doar 60 km de stațiunea de lux elvețiană. Și deși nu urcase niciodată pe vreun podium la cel mai înalt nivel, tocmai aici a scos Jasmine (1:02’59’’) din mânecă cel mai inspirat schi, cu care a învins în super-uriașul de sâmbătă. Colega ei, Michelle Gisin (+0’10’’), s-a bucurat când a fost detronată de parcă ar mai fi ajuns o dată jos cu timpul pe verde. De atâta talent local, pentru Tina Weirather (+0’16’’) n-a mai rămas liberă decât a treia treaptă a podiumului.

Foto: Alexandra Wey/Keystone

Deși prezența Tinei între premiante oferă legitimitate rezultatului – schioara din Lichtenstein este lidera disciplinei după ce a câștigat și anul trecut globul de cristal – ineditul trioului arată cu degetul spre niște circumstanțe neobișnuite. Neobișnuite pentru o cursă în general. Căci în St. Moritz Continuă lectura

Ziua Tinei în Lake Louise


De șapte ori se apropiase Tina Weirather de o victorie în Lake Louise, ultima dată chiar vineri la prima coborâre din acest an. Dar tot timpul se găsiseră una sau două fete care să-i strice sărbătoarea. Nu și duminică. A șasea victorie la super-uriaș din cele opt pe care le are în palmares fost una strâsă pentru Tina (1:18’52’’). Lara Gut (+0’11’’) a fost aproape să-i sufle și acest triumf, dar câteva sutimi i-au stat împotrivă. Cel puțin la fel de fericită ca Tina s-a arătat și campioana mondială a disciplinei, austriaca Nicole Schmidhofer (+0’27’’), aflată pentru prima dată pe podiumul Cupei Mondiale altundeva decât în Cortina d’Ampezzo.

Când a ajuns jos după coborârea cu camera pentru orfi, Alexandra Meissnitzer a caracterizat pârtia drept dificilă din pricina alternării între porțiunile cu gheață și cele cu zăpadă moale. La interviurile de după cursă și mai apoi și la conferința de presă, Tina a repetat aproape identic ce spusese fosta campioană austriacă. „Dificil, fiindcă zăpada n-a fost la fel. La unele porți era tare, înghețată și denivelată, la altele chiar moale, deci a trebuit să fii pregătită pentru orice și asta a făcut cursa dificilă.”

Asta explică și nesiguranța arătată în special pe Fishnet și la intrarea pe Fallaway de către multe fete. Dintr-o zonă cu soare, au intrat într-un pasaj umbrit în care a apărut gheața și unde n-au mai putut controla schiurile cu aceeași presiune de până atunci. Acolo a căzut (din nou) Lindsey Vonn, care nu pare să mai simtă unde este limita până la care rămâne în picioare și se înclină la unghiuri ce o trimit la pământ. Tot acolo nu a mai prins o poartă Anna Veith, pe care am văzut-o pentru prima oară atacând în acest weekend.

„Am crezut că îmi iese linia pe care am atacat, dar m-a împins în jos și m-am trezit lângă poartă. S-au întâmplat toate foarte repede, dar sunt bine acum, ceea ce n-am putut spune la revenirea de anul trecut. Acum vreau să concurez și să arăt ce pot.”

Ester Ledecka, snowboarderița care ne face să-i ținem pumnii prin povestea ei, a căzut și ea, dar nu acolo unde și-au prins urechile majoritatea adversarelor, ci unde căzuse vineri Lindsey.

Dar să revenim la schioarele care au mers bine. Tina a mers perfect, chiar dacă ea nu s-a simțit așa. Larei i-a venit din nou de hac platul final, unde nu reușește să fie la fel de rapidă ca alte fete. Iar Nicole a știut de cum a trecut linia de sosire unde a pierdut timp. „Pe Fallaway.” Cum a dat de gheață, cum a tras un pic frâna. Sigur a pierdut mai mult decât cele 3 zecimi lipsă acolo.

Articol în curs de scriere

O revenire de poveste


Când a coborât Mikaela Shiffrin (+0’30’’) și a învins coborâtoare cu patalama la mână mi-am zis că articolul acesta va fi al ei, chiar dacă nu va rămâne prima. N-a rămas, a terminat la final pe locul 3, obținând primul podium la viteză al carierei. A fost învinsă de Tina Weirather (+0’09’’), ceea ce e normal. Tina era una dintre marile favorite la victorie. Dar Mika a fost învinsă și de Cornelia Hütter (1:48’53’’). Iar o venire după o rupere de ligamente este un realizare mai măreață decât pătrunderea în elita vitezei a celei mai bune slalomiste a lumii.

Foto: Keystone

Lindsey Vonn a căzut la finalul cursei ei. Nu știu dacă ar fi întrecut-o pe Conny. Avantajul uriaș creat în partea de sus s-a Continuă lectura