Slalomul uriaș olimpic masculin din Jeongseon: manșa a doua – LIVE text


În prima manșă traseul foarte direct, de viteză mare, a aruncat nemilos schiorii afară de pe traseu. Iar zăpada i-a frânat pe cei care nu s-au purtat cu finețe. Marcel Hirscher n-a fost impresionat. Conduce detașat. Alexis Pinturault își dorește a doua medalie și are cele mai mari șase să-l secondeze pe austriac. Leif Kristian Nestvold-Haugen i-a luat locul lui Henrik Kristoffersen în tabloul premianților potențiali. Să vedem ce se întâmplă cu ei în manșa decisivă.

30. Linus Strasser (GER) – schiază în fortă, manșa aceasta cu mai multe „colțuri” scoate mai tare în evidență ce puternici sunt băieții aceștia, dar virajele luate în zbor sunt doar spectaculoase, nu și rapide

29. Stefan Hadalin (SLO) – taie viteza pentru ultimul val și nu era nevoie, rămâne doar cu o sutime avantaj

28. Tommy Ford (USA) – luptă aprig când într-un viraj forța de gravitație se aliază cu altele cu intenția de a-l strivi, salvează 3 sutimi

26. Adam Zampa (SVK) – sălbatic, cu multe erori

26. Luca Aerni (SUI) – intrarea pe abrupt nu e ideală, dar trece în frunte

25. Phil Brown (CAN) – prea sălbatic pe abrupt, unde e necesară o oarecare investiție în trasa de coborâre

24. Trevor Philp (CAN) – schiind la limită, nu e perfect, dar suficient de rapid pentru a prelua conducerea

23. Filip Zubcic (CRO) – imperfecțiunile îl sabotează și termină doar pe 6

22. Samu Torsti (FIN) – e un pic în criză de timp, porțile îi ies în față mai devreme decât și-ar dori, dar luptă și preia conducerea. E mulțumit la final.

21. Ryan Cochran-Siegle (USA) – are cele mai puține greșeli, deși a driftat la intrarea pe abrupt. Cel mai bun timp al manșei secunde e răsplata. Avantajul e mare: -0’’63

20. Ted Ligety (USA) – zi proastă la birou pentru Ted, e total nesincronizat, are multe derapaje și trebuie să spun că zăpada e mai blândă și nu mai opune aceeași rezistență, ceea ce nu înseamnă că Ted are șanse să fie rapid. Pierde jumătate de secundă.

19. Fritz Dopfer (GER) – ca la multe curse, Fritz icnește în viraje. Când întârzii în viraje, crește efortul pentru trecerea lor. Pierde și foarte mult timp.

18. Andreas Zampa (SVK) – riscă enorm, dar dă cu fundul de zăpadă, și deși se redresează iute, iute, rămâne cu centrul de greutate în spate, ceea ce conduce la noi erori, terminate cu o căzătură fără șanse de reparat

17. Florian Eisath (ITA) – virajele strânse îi plac mai mult decât cele iuți, deci se descurcă mai bine decât în prima manșă, se apropie la 4 zecimi de americanul din frunte

16. Erik Read (CAN) – schiază curat, dar pasiv, și acuratețea a fost până acum marfă rară. Își pierde avantajul, dar nici o sutime peste el. Avem doi lideri.

15. Manfred Mölgg (ITA) – greșește încă din partea superioară, avantajul se topește rapid și încheie la 3 zecimi de cei doi băieți din frunte

14. Stefan Brennsteiner (AUT) – ce mai cursă, din păcate riscul prea mare îi agață o poartă între braț și genunchi și îl aruncă de pe traseu. Dar da, așa se schiază la Jocurile Olimpice

13. Gino Caviezel (SUI) – nu intră deloc în ritm și rămâne la jumătate de secundă în spatele vecinilor nord-americani

12. Loic Meillard (SUI) – se agață de o poartă înainte de abrupt, pierde multă viteză, asta îl scutește de eroarea pe care au făcut-o aproape toți la înclinarea pantei, reia lupta și salvează cele 3 zecimi rămase din avantaj

11. Andre Myhrer (SWE) – face o demonstrație despre cum se propagă o eroare cu urmări tot mai drastice. Peste un val sare prea departe, inițiază următoarele viraje tot mai aproape de poartă până trebuie să frâneze brutal

10. Henrik Kristoffersen (NOR) – își ia elan un pic după start, dar de acolo face o cursă cu adevărat bună. Cel mai bun timp al manșei stă martor. A fost pregătit pentru toate dâmburile de pe pista vălurită. I-a lăsat pe toți la peste o secundă în spate.

9. Zan Kranjec (SLO) – atacă, nu chiar ca Henrik, dar arată deja un nivel peste ce am văzut până acum

8. Victor Muffat-Jeandet (FRA) – impresionează cu înclinația în viraje, dar pune schiurile pieziș la intrarea pe abrupt și pierde jumătate de secundă.

7. Matts Olsson (SWE) – prea direct pe abrupt, după ce trebuie să pună schiurile pieziș și după zborul peste buza pantei, pierde mult timp, încheie la +1’’39

6. Thomas Fanara (FRA) – el trebuie să corecteze linia virajelor în partea superioară și mai plată a piste, abruptul e curat, totuși întârzierea crește la jumătate de secundă

5. Mathieu Faivre (FRA) – nu schiază pe urme, ci vrea propria lui trasă, intrarea pe abrupt nu e nici ea strălucită și adună 7 zecimi la întârziere. Henrik începe să zâmbească

4. Riccardo Tonetti (ITA) – păcat, începe așa de bine, dar pe abrupt se dezechilibrează, de acolo nu mai e sincronizat cu ritmul porților și cade

3. Leif Kristian Nestvold-Haugen (NOR) – începe frumos, mărește avantajul, dar când se apropie abruptul controlează schiurile prea strict, pierde tot și încă o secundă pe deasupra

2. Alexis Pinturault (FRA) – începe cu tot elanul posibil, un val îl dezechilibrează și pierde tot ce adăugase la avantaj, la intrarea pe abrupt taie un pic viteza, Henrik n-o făcuse, nu mai găsește elanul de la început și rămâna la 4 sutimi în spatele lui Henrik. Are totuși o medalie sigură și soția lui e foarte, foarte fericită.

1. Marcel Hirscher (AUT) – ce mai schior e Marcel, doar la intrarea pe abrupt nu e pregătit pentru cât de jos îi coboară linia, dar și acolo piezișul pe care-l pune e rapid ca o iluzie optică, restul a fost perfect și câștigă cu un avantaj bine peste secundă.

Toate semi-surprizele primei manșe s-au evaporat în manșa decisivă și cu cele mai bune performanțe din a doua jumătate a concursului, Marcel Hirscher și Henrik Kristoffersen au confirmat ordinea mondială din uriașul masculin. Între cei doi nu a fost totuși duel, ci mai degrabă o punere la punct administrată de austriac. Alexis Pinturault a fost foarte aproape de argint, dar cred că după sezonul departe de duelurile celor doi fruntași din Cupa Mondială, e foarte bucuros că el este cel care își va agăța bronzul la gât.

Alexandru Barbu s-a împăcat și el mai bine cu traseul manșei secunde, nu a mai pierdut la fel de mult timp, a depășit doi dintre adversari mai slabi cotați care îl întrecuseră în prima manșă și ajutat de noile abandonuri a urcat în top 60, pe locul 55. Cum aceasta a fost disciplina lui mai slabă, are o șansă la un rezultat mai bun de atât la slalom. Ținem pumnii.

Anunțuri

Slalomul uriaș olimpic masculin din Jeongseon: prima manșă – LIVE text


Înainte de a ne putea bucura de câteva nopți cu somn neîntrerupt, mai trebuie să punem scobitori la ochi pentru uriașul masculin. Cu puțin noroc vom vedea un nou episod din duelul Marcel Hirscher – Henrik Kristoffersen, piperat de un Ted Ligety, Alexis Pinturault sau vreun schior în care se aprinde credința că ar putea ajunge nesperat pe podium.

Pe pista abruptă și cu zăpadă agresivă, astăzi este interzis derapajul, după cum a explicat Hans Knauss.

Noi îi vom ține pumnii lui Alexandru Barbu, care a primit numărul de start 82.

Iată lista de start:

1. Alexis Pinturault (FRA) – pe abrupt se iscă două trei clinciuri între schiuri și zăpada agresivă, poziția ușor lăsată pe spate face efortul mai mare decât dacă s-ar apleca înainte, dar altfel e o manșă reușită

2. Matts Olsson (SWE) – în partea de început intră foarte bine în ritm, e mai rapid decât pe Pintu, pe abrupt nu dă drumul schiurilor la fel de bine și rămâne la 4 zecimi în urmă

3. Mathieu Faivre (FRA) – pierde timp deja înainte de intrarea pe abrupt, unde nu prinde ritmul și ajunge în dreptul porților nepregătit de atac, dar cu toate acestea nu frânează pentru corectarea liniei și asta îl ajută să recupereze un pic (+0’’17)

4. Manuel Feller (AUT) – ai, ai, ai, cursă foarte bună, cu timp la 4 zecimi înaintea lui Alexis, dar la penultima poartă intră prea direct, se dezechilibrează, o calcă pe ultima și cade ieșind până în saltelele de pe margine

5. Marcel Hirscher (AUT) – cochetează foarte serios cu perfecțiunea, minunat sincronizat cu toate dâmburile și toate porțile

6. Justin Murisier (SUI) – prea direct, zboară pur și simplu în afara traseului, pe lângă o poartă mascată de teren

7. Henrik Kristoffersen (NOR) – schiază de parcă se ceartă cu zăpada, agresând-o permanent, iar asta nu rămâne nepedepsit

8. Luca de Aliprandini (ITA) – la aceeași poartă ca și Feller intră nepregătit, e un val acolo și o ascunde, zboară în cealaltă direcție și după ce cade se prinde de pulpă, la încercarea de ridicare nu o poate face singur, are dureri la piciorul care a pierdut schiul la impactul cu plasele

9. Ted Ligety (USA) – incredibilă întârziere, Ted nu accelerează, schiază concentrat doar pe linie, nu ca să fie rapid

10. Victor Muffat-Jeandet (FRA) – mai bine decât până acum sezon, insuficient pentru a se apropia de Pintu. Marcel rămâne clar intangibil

11. Thomas Fanara (FRA) – când zice orful „face o cursă bună” se culcă pe un șold, se ridică din mers și continuă, dar cursa chiar fusese bună, pierde mai puțin timp decât Victor (+0’’95)

12. Zan Kranjec (SLO) – sare peste un val, și zborul îl poartă departe de trasa apropiată de porți, întârzierea e pe măsură (+1’’25)

13. Leif Kristian Nestvold-Haugen (NOR) – foarte rapid până la intrarea pe abrupt, unde pierde ritmul, și acolo din adversar direct al lui Marcel se transformă în cel al lui Pintu: locul 3 (+0’’66)

14. Manfred Mölgg (ITA) – începe excelent, apoi o intrare prea directă la o poartă îi întârzie toate virajele ce urmează, inclusiv cele de pe abrupt (+1’’76)

15. Florian Eisath (ITA) – i-ar plăcea mai multă gheață, încercările de derapaj controlat sunt bruscate de zăpadă și pierde în total peste două secunde

16. Aleksander Aamodt Kilde (NOR) – ratează una din porțile din primul interval

17. Loic Meillard (SUI) – mai bine decât unii schiori cu experiență, mai puțin bine decât și-ar fi dorit, nu e destul de blând în alunecare

18. Riccardo Tonetti (ITA) – atingere ușoară a zăpezii, angajament total până la linia de finiș și un bine meritat loc 4 (+0’’75)

19. Gino Caviezel (SUI) – și el zboară peste un val, pierzând timp cu ocolul

20. Filip Zubcic (CRO) – nici el nu iubește zăpada aceasta, pe care o bruschează până aproape de granița a 3 secunde

21. Andre Myhrer (SWE) – la a treia poartă, la care au greșit deja foarte mulți, intră într-un derapaj, zăpada i-l blochează cu violență, după aceea nu mai pierde mult și termină la un pic peste o secundă în spatele lui Marcel

22. Tommy Ford (USA) – mini-copia lui Ted, care nu are încă nivelul lui, pierde și mai mult timp

La interviu Henrik se plânge că traseul este prea direct, mult prea direct.

23. Alexander Schmid (GER) – la intrarea pe abrupt se dezechilibreaza, nu mai poate schimba direcția și zboară afară de pe traseu

24. Fritz Dopfer (GER) – nu ține schiurile pe zăpadă în toate virajele, și după cum ziceam de la bun început, asta costă mai scump decât pe traseele cu gheață

25. Stefan Brennsteiner (AUT) – alternează virajele pe șine, cu cele sărite peste valuri, o clasare peste numărul de start

26. Tim Jitloff (USA) – schiind pe spate, schiurile vor tot timpul să decoleze, peste un val își iau zborul, iar la aterizare e trântit jos

Se fac deja prea multe greșeli de acum, băieții luptă cu traseul direct și zăpada agresivă, așa că mă opresc. Dacă vor mai fi evoluții memorabile le voi menționa.

Marcel Hirscher a dovedit că nu există condiții care să-l poată opri, ceea ce nu e valabil și pentru rivalul principal din această iarnă. Henrik Kristoffersen va aborda manșa secundă de pe a 10-a poziție. Locotenții lui Marcel sunt astăzi Alexis Pinturault și Leif Kristian Nestvold-Haugen. Ricardo Tonetti s-a ridicat și el la înălțimea ocaziei, țintind la fel ca Mathieu Faivre spre o medalie.
Alexandru Barbu a schiat în nota sezonului actual, adică sub rezultatele dinainte de accidentări, lăsând prea mulți schiori din urmă să-l depășească, iar el depășind la rândul lui doar 2. Multele abandori l-ar putea totuși ajuta să intre în primii 60 cu o manșă decisivă mai bună. Îi ținem pumnii.

Doi frați


Pe vremea junioratului, Alexandru Barbu a reușit un rezultat care i-a dat speranțe că poate realiza ceva cu schiul. Erau Mondialele de Juniori din Maribor în 2004. Era un puști (top 5 la tinerețe) și nu avea cum să impresioneze cu clasările sau timpii în disciplinele individuale. Dar a fost constant și, spre deosebire de fratele mai mare cu 3 ani (tot junior și el și cu rezultate individuale mai bune acolo unde a terminat) nu a ieșit la nici o probă din concurs. Combinata alpină la juniori aduna timpii celor 4 probe și aici, în întrecerea schiorilor compleți, dintre toate sutele de participanți, el a fost al 20-lea.

Nu știu de ce s-a lăsat Sebastian până la urmă. Alex a continuat. Și pentru că România nu are antrenori de nivel FIS, Sebi s-a apucat el de treabă. Continuă lectura

Slalomul olimpic feminin din Jeongseon: manșa a doua – LIVE text


Slalomul feminin era probabil singura disciplină cu învingătoare cunoscută și tocmai aici pronosticul inițial este în mare pericol după prima manșă. Scenarii posibile sunt multe. Mikaela Shiffrin este în stare să recupereze jumătate de secundă. Dacă a rezolvat problema de setare a schiurilor. Iar dacă nu, Wendy a ratat victoria și în ultimul slalom dinaintea celui olimpic. Cu Petra Vlhova ieșită din cărți, Frida ar fi poate cel mai sigur pariu. Dar în urma lui Wendy fiind, nu mai depinde doar de ea. Și desigur rămâne și marea întrebare din dreptul Annei Swen-Larsson. Chiar poate ajunge și pe podiumul final. În mai puțin de o oră, toate aceste întrebări își vor cunoaște răspunsul.

La una dintre ele îl știm între timp. Mika nu va schimba nimic la schiurile din manșa a doua!

Vântul și-a făcut din nou apariția pe traseu, dar cât timp nu ridică zăpada stricând vizibilitate, la slalom nu are mare importanță. Traseul este un pic mai neregulat și are și cel puțin o capcană.

Iată și lista schioarelor în ordinea de start:

30. Maria Shkanova (BLR) – își fac cuminte treaba și va avea un rezultat bun în palmares, cu care să se laude peste ani

29. Roni Remme (CAN) – canadianca este deja în altă clasă, riscă mai mult, încearcă să-și atingă limitele și cumva le atinge ici și colo fără să le depășească

28. Kristin Lysdahl (NOR) – începe cu o greșeală într-unul din locurile cheie, apoi merge bine, dar nu o mai poate ajunge pe fruntașă

27. Nevena Ignjatovic (SRB) – și ea are prea multe greșeli

26. Ana Bucik (SLO) – se simte mult mai confortabil pe traseul mai cursiv, și trece în față

24. Denise Feierabend (SUI) – parcă este altă fată decât cea care a schiat în prima manșă, foarte activă, foarte iscusită în a accelera, le lasă pe adversare la peste o secundă în urmă

24. Meta Hrovat (SLO) – are mai întâi ghinion, căci vântul o întâmpină cu un norișor de zăpadă viscolită, apoi greșește prea clar pentru un timp mai bun

23. Nastasia Noens (FRA) – încă nu e la nivelul dinaintea accidentării, dar este mult peste ce a arătat în această iarnă și se apropie la jumătate secundă de Denise

22. Erin Mielzynski (CAN) – schiază așa cum începuse în prima manșă, foarte sprințară, foarte activă și de data aceasta nu mai greșeșe. Avem o nouă lideră.

21. Veronika Velez-Zuzulova (SVK) – Vera nu schiază de fapt rău, dar nu poate împinge schiurile permanent în accelerare. Locul 3 temporar, dar va mai urca niște poziții, căci schioarele imediat din fața ei nu sunt departe

19. Christina Geiger (GER) – ușor nesincronizată cu traseul, iese de pe el

19. Maren Skjøld (NOR) – luptă cu abruptul, își face viața mai grea decât era nevoie și rămâne la peste o secundă în urma lui Erin

18. Michelle Gisin (SUI) – viteză de bază are, agilitate mai puțin, lucru firesc pentru o schioară care a parcurs complet programul de viteză al iernii (+0’’38)

17. Manuela Mölgg (ITA) – pe abrupt îi devine traseul prea strâmt și ca urmare întârzierea ei e de peste o secundă

16. Estelle Alphand (SWE) – derapează pe clăparul de la interior și iese afară de pe traseu

15. Marusa Ferk (SLO) – se oprește o clipă la start, căci tocmai au pornit niște rafale rebele, după ce trec își dă drumul pe traseu, dar se limitează la a ține ritmul traseului (+0’’59)

14. Irene Curtoni (ITA) – are foarte mult vânt la început, dar nu-l bagă în seamă, ci își vede de schiul ei rapid și stabil, cu care trece în față (-0’’45)

12. Petra Vlhova (SVK) – nici în manșa aceasta nu se ridică la nivelul ei, din nou propria agresivitate se contrează cu cea a zăpezii (+0’’58)

12. Marina Wallner (GER) – o ia foarte direct spre porți, și atunci la fiecare dintre ele trebuie să apese mai puternic, ca să schimbe direcție, pierzând astfel peste o secundă

11. Laurence St-Germain (CAN) – prea multe bâlbâieli prinse într-o cursă pe alocuri frumoasă și foarte elegantă (+0’’75)

10. Katharina Liensberger (AUT) – prinde mai repede ritmul decât în prima manșă, și după mijloc simte și cum poate accelera, preluând conducerea (-0’’47), e foarte fericită de timpul verde

9. Katharina Gallhuber (AUT) – wow, schiază cum n-am mai văzut-o niciodată, de parcă ar fi deja pe podium și acum luptă ca să-l obțină, a accelerat de sus până jos, fără pic de răgaz, neintimidată de riscuri

8. Bernadette Schild (AUT) – merge atât de frumos la început, accelerând fără să dea impresia că face ceva deosebit, apoi o greșeală o forțează să parcurgă o verticală în sens invers și virajele îi devin neîndemânatice exact la intrarea pe plat. Avea 7 zecimi avantaj, rămâne la peste o secundă în urmă, care totuși îi asigură locul secund

7. Chiara Costazza (ITA) – abruptul îi este un chin și astfel pierde chiar mai mult timp decât Berni

6. Emelie Wikström (SWE) – nu mai găsește ritmul, poate și apăsată de apăsarea unei medalii, și încheie la peste două secunde și jumătate de Galli

5. Nina Haver-Løseth (NOR) – sus are vânt, pe parcurs uită de elan și rămâne departe de fruntașă, la doar o sutime în fața lui Berni

4. Mikaela Shiffrin (USA) – din nou schiurile mușcă prea brutal în virajele de pe abrupt, când sunt cuminți, Mika accelerează brutal, dar erorile sunt prea severe și deși încearcă să accelereza la final, nu conservase destulă viteză și e învinsă

3. Anna Swenn Larsson (SWE) – relaxată nu este, dar se străduiește să țină schiurile în control. La acumularea de viteză pentru platul final uită să se mai gâdească și pierde enorm de mult timp la final (+0’’66)

2. Frida Hansdotter (SWE) – ușoară ca un fulg dansează între porți, o greșeală la mijloc îi smulge un țipăt, dar apoi revine la treaba ei și salvează 32 de sutimi

1. Wendy Holdener (SUI) – cursă foarte bună, dar în care și-a luat elan câteva porți prea târziu. A pierdut avantajul până la primul intermediar și de acolo a fost tot timpul la sutimi de Frida. La trecerea liniei de sosire cronometrul votează în favoarea suedezei.

Frida Hansdotter s-a dovedit la final într-adevăr pariul cel mai sigur și după ce ani în șir a trebuit să stea în umbra marelor slalomiste Marlies Schild și Mikaela Shiffrin, astăzi a furat lumina rampei și strălucește cu medalia de aur la gât. Wendy Holdener ratează din nou victoria într-un slalom special. Cele 5 sutimi lipsă dor acum, dar până la urmă sunt sigură că Wendy se va bucura de argint. Surpriza la fel de mare ca absența Mikaelei Shiffrin de pe podium este medaliata cu bronz. Cu o manșă secundă fulminantă și cel mai bun timp al manșei secunde, Katharina Galhuber s-a catapultat de pe locul 9 până pe podiumul olimpic.

Slalomul olimpic feminin din Jeongseon: prima manșă – LIVE text


Ultima dintre cursele amânate la aceste Jocuri Olimpice din pricina vântului și-a făcut astăzi loc în program și se va desfășura fără impedimente meteorologice. Pista este cu totul nouă pentru toate fetele prezente la start, dar asta nu înseamnă că nu a văzut concursuri de schi alpin. Cu 20 de ani în urmă au fost programate aici etape masculine.

După prestația excelentă de ieri, când a devenit campioană olimpică și la slalom uriaș, Mikaela Shiffrin purcede astăzi la apărarea titlului din Soci. În rest avem situația a patru paie și trei măgari. Măgarii sunt desigur medaliile. Iar șase mari la ele au pe lângă Mika Wendy Holdener, Frida Hansdotter și Petra Vlhova. Bernadette Schild e jokerul disciplinei. O altă schioară pe podium ar fi o surpriză dincolo de puterea mea de imaginație.

Cursele pot fi urmărite și la tv, atât în direct, cât și în reluare, după următorul program (la reluări nu știu la toate care sunt de la slalomul feminin și care de la super-G-ul băieților, le-am pus la grămadă la ambele curse):
2:30 live pe Eurosport 1 și 1 HD
6:40 live doar pe Eurosport 1 HD
20:30 Eurosport 1 și 1 HD
22:00 Eurosport 1 HD
1:30 (după miezul nopții) Eurosport 1 și 1 HD

Iată și lista de start:

1. Wendy Holdener (SUI) – cursă foarte bună cu excepția unei mici greșeluțe la final

2. Nina Haver-Løseth (NOR) – nu e pregătită pentru zăpada atât de agresivă, deși stilul ei e mulat pentru asta

3. Petra Vlhova (SVK) – la ea se și vede cât de tare o frânează zăpada în fiecare viraj, iar întârzierea este uriașă: două secunde și jumătate

4. Mikaela Shiffrin (USA) – incredibil, dar schiurile americancei nu zboară nici ele pe această zăpadă, nici măcar asaltul final care de obicei este de neoprit nu-i aduce decât câteva sutimi, încheie la aproape jumătate de secundă de Wendy

5. Anna Swenn Larsson (SWE) – oh, iată și surpriza pe care nu mi-o pot imagina, suedeza face o cursă fantastică, activă, avântată și foarte, foarte sprintenă, calități cu care o depășește pe Mika (+0’’40)

6. Bernadette Schild (AUT) – are nevoie de fiecare dată de îndemnuri spre atac, iar astăzi era loc de mai mult, pierde o secundă

7. Frida Hansdotter (SWE) – e și mai sprintenă decât colega de echipă, dar nu și decât Wendy

8. Veronika Velez-Zuzulova (SVK) – cântecul de lebădă al Veronikăi, e doar câteva sutimi mai lentă decât Petra. Personal, mi-ar fi plăcut să ajungă aici în forma din sezonul trecut. Ea se bucură și așa de șansa oferită de miracolul medical ce i-a reparat ligamentele rupte în doar câteva luni

9. Chiara Costazza (ITA) – sprintenă, dar cu greșeli micuțe pe traseul foarte ritmic și foarte ușor, gândit așa ca să compenseze dificultate pistei foarte, foarte abrupte

10. Denise Feierabend (SUI) – ui, ui, ui, ce mai luptă pentru a nu ieși dintre porți, bineînțeles că prețul plătit pentru cascadorii e scump: peste trei secunde

11. Michelle Gisin (SUI) – aparent nivelul plutonului este acolo unde a aterizat Petra

12. Christina Geiger (GER) – confirmă afirmația precedentă

13. Lena Dürr (GER) – visul olimpic se termină după 12-15 porți prin călcarea uneia

14. Irene Curtoni (ITA) – e mai bună decât colegele de grupă valorică, dar greșelile costă aproape la fel ca neimplicare

15. Katharina Gallhuber (AUT) – ei da, ea n-a venit la Jocuri doar pentru participare, cursă spectaculoasă, curajoasă, fără respect, cu o greșeală taman la finalul abruptului (+1’’23)

16. Marina Wallner (GER) – pornește cu o greșeală, după care riscă încercând să compenseze

17. Erin Mielzynski (CAN) – cursă foarte angajată, cu o greșeală în același loc ca Gallhuber, dar mult mai severă. Întârzierea ei e la 3 secunde.

18. Katharina Liensberger (AUT) – sus nu se împacă cu abruptul, sare în viraje ca să rămână între porți, apoi găsește ritmul și reduce pagubele la o secundă și jumătate

19. Emelie Wikström (SWE) – la fel ca Frida și Anna, și ea scrie o declarație pentru zăpada olimpică și acum avem 3 schioare suedeze între primele 6

20. Maren Skjøld (NOR) – în Norvegia este alt soi de zăpada, de aceea Maren nu se descurcă la fel de bine și pierde două secunde și jumătate

21. Ana Bucik (SLO) – și pentru Ana zăpada este prea agresivă, ea ajunge cu handicapul dincolo de trei secunde

22. Estelle Alphand (SWE) – Thomas Sykora spune că degeaba e Estelle din Suedia. Dacă a crescut în Franța nu a avut parte de o astfel de zăpadă, de aceea termină la două secunde de coechipiere

23. Resi Stiegler (USA) – calcă o poartă și cade, după care cade și prinde viteză în cădere, arătându-ne cât de abruptă e pista, ceva o doare după ce se ridică

Aici mă opresc, căci începe super-G-ul masculin în curând. Prima manșă are un rezultat dincolo de surprinzător. Pe primele trei poziții le regăsim pe Wendy Holdener, Frida Hansdotter și Anna Swen-Larsson. Toate trei au știut să se împrietenească cu zăpada foarte agresivă. Mikaela Shiffrin n-a avut aceeași relație amicală cu zăpada și asta a trimis-o pe locul 4, la jumătate de secundă de schioara elvețiană. Situația neașteptată promite spectacol în manșa secundă, ce va începe la 6:15.

Slalomul uriaș olimpic feminin din Jeongseon: manșa a doua – LIVE text


Livio Magoni, fostul antrenor al Tinei Maze, actualul al Petrei Vlhova a marcat traseul manșei a doua, care va fi mai rapidă, cu mai puține dificultăți pe abrupt, conform Alexandrei Meissnitzer, care tocmai a încheiat cursa cu camera.

Conduce Manuela Mölgg, urmată de Mikaela Shiffrin și de Federica Brignone, dar diferențele între ele sunt foarte mici. Vom avea prin urmare un concurs palpitant.

Iată și lista de start:

30. Candace Crawford (CAN) – o dezechilibrare pe abrupt, dar termină cursa și va apărea în clasamentul final

29. Ester Ledecka (CZE) – impresionantă calificarea schioarei cehe, care la snowboard va concura pentru titlul olimpic, angajamentul cu care merge ne spune cum de s-a calificat și la schi alpin

28. Bernadette Schild (AUT) – e mai activă decât în prima manșă, dar încă face greșeli, a și spus că ia concursul ca încălzire pentru mâine

27. Nevena Ignjatovic (SRB) – intră prea direct pe abrupt, poziția pe schiuri diferă de cea a schioarelor din elită

26. Estelle Alphand (SWE) – și în prima manșă a făcut o cursă bună, dar acolo a avut și o greșeală mare, mare, acum o lasă la o parte, și avantajul e pe măsură: -1’’49

25. Tina Weirather (LIE) – mai puțin crispată decât în prima manșă nu se ridică totuși la nivelul franțuzoaicei

24. Maryna Gasienica-Daniel (POL) – antrenorul ei a sprijinit-o pe Ania în acest sezon în Cortina, dar și aici, la Jocurile Olimpice, deci îi ținem pumnii. Din păcate trebuie să pună o contră după un viraj în care se suprarotește. Are un stil cu multe derapaje, și din păcate va fi greu să mai rămână între primele 30

23. Taina Barioz (FRA) – nu îndrăznește să meargă atât de direct pe cât e marcat traseul, dar numai pe Estelle, fosta ei coechipieră, nu o poate întrece

22. Simone Wild (SUI) – din nou riscă, din nou face o greșeală scumpă rău, trebuie să dea din bețe pentru a reprinde viteză

21. Kristin Lysdahl (NOR) – începe bine, pe abrupt se depărtează prea mult de porți și Estelle rămâne mai departe în frunte

20. Ana Bucik (SLO) – nu atacă destul pe abrupt, și ea pică mult în urma suedezei franțuzoaice, în total, a fost cu aproape 2 secunde mai lentă

19. Ricarda Haaser (AUT) – foarte angajată, încearcă să facă mai multe decât în prima manșă, dar virajele ei sunt mai dure și pornește accelarea abia după o scurtă apăsare a schiurilor (+0’’14)

18. Nina Haver-Løseth (NOR) – sus și jos foarte bună, pe abrupt schiază cu oarecare reticență, la final timpul îi este verde (-0’’12)

17. Adeline Baud Mugnier (FRA) – schiatul pe un cot pe abrupt nu-i ajută cauza de preluare a conducerii, e doar pe locul 6

16. Meta Hrovat (SLO) – comentatorul austriac tocmai ne spune că e fata primarului din Kranjska Gora, iar proaspăta campioană mondială de juniori reușește o manșă pe placul inimii și se detașează la trei sferturi de adversare

15. Anna Veith (AUT) – manșă foarte reușită pentru austriacă, și astăzi va obține cel mai bun rezultat al sezonului, e foarte fericită la final

14. Tessa Worley (FRA) – nu o lasă pe Anna să stea mult în frunte, de data aceasta schiază ca o dublă campioană mondială și pune o secundă între ea și austriacă. A schiat pentru medalie și a făcut tot ce a depins de ea. Din păcate e la mâna adversarelor

13. Wendy Holdener (SUI) – impresionantă, nu știu dacă am mai văzut-o pe Wendy schiind așa de bine la uriaș, pierde doar 2 zecimi în întrecerea cu Tessa

12. Petra Vlhova (SVK) – nu poate lega virajele nici măcar ca Wendy, iar traseul propriului antrenor n-o ajută suficient, rămâne și în spatele Annei Veith

10. Ana Drev (SLO) – nu-i perfect sincronizată pe abrupt, apoi într-un viraj după o săritură aterizată doar pe un picior nu mai poate întoarce și cade

10. Sofia Goggia (ITA) – dă impresia că frânează în virajele de pe abrupt, la asta mai adaugă și două greșeli, dintre care una corectată spectaculos, și iac-așa întârzierea bate în direcția unei secunde

9. Stephanie Brunner (AUT) – riscă totul și cade

8. Viktoria Rebensburg (GER) – ea nu riscă, pe abrupt ține să fie perfectă, pierde timp față de Tessa, dar conservă perfect viteza pentru porțiunea finală și acolo se distanțează din nou (-0’’47)

7. Frida Hansdotter (SWE) – prima manșă i-a plăcut mai mult, că a avut viraje mai strânse, pe abrupt nu îndrăznește s-o ia direct ca Viki, și pierde jumătate de secundă (+0’’45). Tessa a picat pe locul 3.

6. Sara Hector (SWE) – pierde constant timp, schiurile nu stau stabile pe o linie și trebuie să accepte pilula amară a unei întârzieri de aproape o secundă

5. Marta Bassino (ITA) – mult prea cuminte pe abrupt, dă drumul schiurilor la final și reduce din întârziere până la 9 sutimi

4. Ragnhild Mowinckel (NOR) – ea atacă, chiar atacă din toată inima, derapează puternic pe abrupt sub o poartă unde terenul se înclină prea mult, nu-i pasă, atacă mai departe și cu un finiș fulminant trece în față (-0’’09)

3. Federica Brignone (ITA) – după prima manșă a spus că are emoții, pe traseu pare că vrea să le domine prin control și controlează cu o clipă prea mult, rămâne la 9 sutimi în spatele lui Ragnhild

2. Mikaela Shiffrin (USA) – ei, așa trebuie să schieze o campioană olimpică, o dezechilibrare în platul final o costă jumătate de secundă, dar tot îi rămân 4 zecimi pentru primul loc

1. Manuela Mölgg (ITA) – forțează medalia și asta taie mult din lejeritate, rămâne pe un picior în partea de sus, agață o poartă la mijloc, se dezechilibrează spre final și la final înclină capul învinsă. A terminat doar pe 8, deși probabil toată lumea i-a ținut pumnii.

Mikaela Shiffrin este noua campioană olimpică la uriaș, exact așa cum și-a propus. Ragnhild Mowinckel este totuși cea mai exuberantă în bucuria pentru medalia de argint. Mai exuberantă chiar și decât Federica Brignone, care a reușit astăzi mai mult decât locul 4 din 1980 al mamei ei.

Vă doresc o zi bună, iar eu mă duc la culcare.